Acasă Declarații Victor Negrescu, despre poziția PSD, care urmează să vină cu o decizie: ”Nu vom începe o discuție de la persoane sau funcții”

Victor Negrescu, despre poziția PSD, care urmează să vină cu o decizie: ”Nu vom începe o discuție de la persoane sau funcții”

0
0
12

Culisele negocierilor pentru guvernare, Victor Negrescu, despre poziția PSD care urmează să vină cu o decizie: ”Nu vom începe o discuție de la persoane sau funcții”

Europarlametarul social-democrat Victor Negrescu a declarat, despre negocierile pentru formarea unui nou guvern, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă și că nicidecum nu se va începe o discuţie pornind de la persoane sau de la funcţii.

”Eu voi susţine ideea unei participări constructive a Partidului Social-Democrat la toate aceste discuţii care se poată în prezent. Mai exact, Partidul Social-Democrat a declarat deja foarte clar că avem o serie de idei la care ţinem foarte mult, mă refer aici la continuarea proiectelor de dezvoltare locală, la accesarea banilor europei, mă refer aici la nevoia de a face reforme discutate cu partenerii sociali, mă refer aici la nevoia de a lua măsuri fiscale care sunt explicate înainte şi, evident, plecăm de la ce vom face sau ce se poate face la nivelul guvernării”, a spus Victor Negrescu la Digi24, despre consultările pe care preşedintele Nicuşor Dan le va demara, după depunerea jurământului.

Europarlamentarul PSD a precizat: ”Nicidecum nu vom începe o discuţie pornind de la persoane sau de la funcţii”. Potrivit lui Negrescu, ”Partidul Social-Democrat abordează aceste negocieri, aceste discuţii, într-o manieră constructivă, dar trebuie să ne raportăm la români, nu la partide politice, nu la interesul unor partide mai mici de a intra la guvernare şi a pune ministri”.

”Eu, persoanal, refuz aceste discuţii. Mai degrabă noi astăzi să vedem ce este de făcut. Aceste lucruri vor fi discutate direct cu preşedintele României, pentru că, de fapt, el astăzi poate fi cel care poate garanta o construcţie la nivelul guvernării, dar doar ponind de la aceste politici pe care le putem implementa”, a subliniat Negrescu.

Întrebat dacă PSD va accepta intrarea la guvernare, Victor Negrescu a menţionat că ”Partidul Social-Democrat este un moment în care trebuie să-şi consulte membrii, colegii, aleşii, mai ales cei din funcţii locale, şi să ia o decizie împreună”.

”Evident că Partidul Social-Democrat nu porneşte de la o poziţie rigidă, refuzăm guvernarea sau automat vom intra la guvernare cu ochii închişi. Nu vrem să dăm nici un cec în alb nimănui, vrem să avem această abordare constructivă, să vedem şi preşedintele României cu ce propunere vine. Poate există şi alte propuneri de prim-ministru, de ce nu?”, a arătat el.

Întrebat dacă PSD va merge cu o propunere de premier la consultările de la Palatul Cotroceni, Negrescu a spus: ”Nu, acest lucru ar fi incorect. Eu nu înţeleg de ce să discutăm despre persoane. De ce X sau Y ar fi premierul ideal, dintr-o dată? Pentru că, totuşi, avem un preşedinte ales independent, candidatul susţinut de USR a luat 2,5%, candidatul susţinut de PNL, inclusiv de domnul Bolojan, din păcate, candidatul nostru comun, nu a intrat în turul 2 şi avem alegerile parlamentare care au condus la victoria Partidului Social-Democrat. Plecăm de la aceste primize şi dacă ne respectăm şi respectăm rezultatele electorale şi votul românilor, automat trebuie să plecăm de la politici. Pentru că prea mult s-a discutat despre oameni şi aici cred că s-a greşit. Dacă vrem o schimbare reală în modul în care facem politică, abordarea trebuie să fie diferită”.

Europarlamentarul PSD a mai spus că îl bucură când unii politicieni spun că este nevoie de PSD: ”Ne bucură faptul că oameni care ne-au criticat în trecut, astăzi, spun foarte clar că e nevoie de PSD la guvernare, cred că ei recunosc valoarea pe care o are Partidul Social-Democrat şi că avem oameni care pot contribui la un act de guvernare eficient”, a menţionat Negrescu.

Despre un guvern format din PSD, PNL, USR şi UDMR, Negrescu a arătat că el vede posibilă ”orice formă de guvernare care poate asigura României măsurile de care au nevoie românii”.

”Dacă noi punem pe primul loc anumite viziuni pe care le au anumite partide politice care deja au spus că reforma fiscală trebuie să o facem într-un anumit fel, care deja anunţă ideea că vor da funcţionarii publici afară şi vor să politizeze funcţia publică, atunci, cu siguranţă, Partidul Social-Democrat nu se poate regăsi în această formula”, a mai spus el. Victor Negrescu a menţionat că aceste alegeri care tocmai au trecut au fost despre valori şi principii. ”Partidul Social-Democrat va sprijini măsurile bune pentru România, fie că va intra la guvernare, fie că va rămâne în Parlament. Partidul Social-Democrat intra la aceste negocieri dispus la orice soluţie care este în interesul României, dar nu în interesul unor partide politice”, a ţinut să precizeze Negrescu.

PSD anunţă că nu va negocia portofolii în viitorul guvern iar dialogul se va rezuma strict la clarificarea poziţiilor politice ale fiecărui partid, astfel încât să poată decide dacă va intra sau nu la guvernare / Ce condiţii pune PSD.

PSD solicită, joi, un dialog constructiv cu preşedintele României şi celelalte forţe politice şi spune că nu va negocia nimic în privinţa portofoliilor în guvern. Formaţiunea arată că, indiferent de decizia finală, PSD va fi responsabil şi va susţine instalarea unui guvern funcţional. ⁠PSD prezintă şi condiţiile pentru intrarea la guvernare, arătând că nu va accepta sub nicio formă tăierea investiţiilor în infrastructură, în economie şi pentru programele de dezvoltare a comunităţilor locale care vizează drumuri, şcoli, unităţi medicale, alimentări cu apă şi canalizare, nu va susţine nicio măsură care are efect diminuarea puterii de cumpărare a pensionarilor şi a salariaţilor cu venituri mici şi medii şi se va opune cu fermitate oricărui demers care ar determina implicarea României în orice tip de acţiune militară desfăşurată în afara cadrului NATO sau în afara apărării teritoriului naţional.

”Partidul Social Democrat precizează că, în discuţiile pe care le va purta cu preşedintele României şi cu celelalte forţe politice în următoarea perioadă, nu va negocia nimic în privinţa portofoliilor sau a altor funcţii dintr-un viitor guvern. Dialogul se va rezuma strict la clarificarea poziţiilor politice ale fiecărui partid, astfel încât PSD să poată decide în deplină cunoştinţă de cauză dacă va intra sau nu la guvernare”, arată PSD într-un comunicat oficial.

Social-democraţii arată că, ”indiferent de decizia finală, PSD va fi responsabil şi va susţine instalarea unui guvern funcţional care să asigure conducerea României”.

”Referitor la susţinerea politică a unui viitor guvern, în cadrul unei coaliţii de guvernare sau de pe băncile opoziţiei, PSD face următoarele precizări:

1.⁠ ⁠PSD nu va accepta sub nicio formă tăierea investiţiilor în infrastructură, în economie şi pentru programele de dezvoltare a comunităţilor locale care vizează drumuri, şcoli, unităţi medicale, alimentări cu apă şi canalizare. Tăierea acestor investiţii înseamnă perpetuarea şi adâncirea decalajelor dintre comunităţile locale, iar PSD nu poate accepta acest lucru. De asemenea, PSD se va opune categoric suspendării, blocării sau subfinanţării proiectelor pentru construcţia de drumuri de mare viteză aflate deja în diverse faze de licitaţie, proiectare sau execuţie.

2.⁠ ⁠PSD nu va susţine nicio măsură care are efect diminuarea puterii de cumpărare a pensionarilor şi a salariaţilor cu venituri mici şi medii. În acest sens, PSD exclude categoric orice creştere privind taxarea muncii sau a pensiilor din sistemul public.
3.⁠ ⁠PSD se va opune cu fermitate oricărui demers care ar determina implicarea României în orice tip de acţiune militară desfăşurată în afara cadrului NATO sau în afara apărării teritoriului naţional”.

”Totodată, PSD subliniază că orice dialog politic sincer trebuie să pornească de la recunoaşterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani. În această perioadă au avut loc: cele mai mari investiţii din istoria României, cele mai mari creşteri de venituri ale populaţiei şi cea mai amplă dezvoltare a infrastructurii de transport din ţara noastră. Negarea acestor evidenţe, în încercarea de a contura imaginea unei guvernări dezastruoase, cu scopul culpabilizării PSD pentru măsurile impopulare dintr-o viitoare guvernare, contravine ideii de dialog politic constructiv, în interesul României”, menţionează PSD.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Năuceala președintelui în formă continuată, Nicușor Dan, întrebat dacă a dat vreodată șpagă, a răspuns mucalit: ”Nu îmi aduc aminte”

Facebook 192 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Năuceala președintelui în formă co…