Acasă Dorel De Ziua Culturii Naţionale, Turcan cu mâna pe colivă la mormântul poetului nepereche: ”Pe Mihai Eminescu îl putem răsplăti astăzi, mâine şi în fiecare zi”

De Ziua Culturii Naţionale, Turcan cu mâna pe colivă la mormântul poetului nepereche: ”Pe Mihai Eminescu îl putem răsplăti astăzi, mâine şi în fiecare zi”

0
0
559

De Ziua Culturii Naţionale, ne-am culcat sănătoși și ne-am trezit cu Raluca Turcan cu mâna pe colivă: ”Pe Mihai Eminescu îl putem răsplăti astăzi, mâine şi în fiecare zi”.

Chiar dacă Mihai Eminescu s-a născut și nu a murit pe 15 ianuarie, ministresa Culturii, Raluca Turcan a depus, luni, coroane cu flori la mormântul poetului Mihai Eminescu din Cimitirul Bellu şi la statuia poetului din faţa Ateneului Român, împreună cu reprezentanţii instituţiilor de cultură.

Ministrul ”liberal” al Culturii, Raluca Turcan, a participat luni dimineață, la slujba de pomenire a poetului Mihai Eminescu, la mormântul acestuia de la Cimitirul Bellu. Au fost prezenți mai mulți preoți și oficiali ai Ministerului Culturii. Azi se împlinesc 174 de ani de la nașterea lui Eminescu și se sărbătorește Ziua Națională a Culturii.

„Sprijinindu-se pe numele şi opera lui Eminescu, Ziua Culturii Naţionale are valenţe româneşti şi universale. Cultura naţională izvorăşte din limba română, cea pe care Eminescu a remodelat-o şi ne-a redăruit-o, admirabil îmbogăţită. De aceea generaţii întregi de români i-au fost, îi sunt şi îi vor fi recunoscătoare, cunoscându-i şi preţuind-i opera”, a transmis Raluca Turcan, ministrul Culturii. „Aşa îl putem răsplăti astăzi, mâine şi în fiecare zi: prin a-i aprecia opera şi a o promova cu mândrie”.

La 15 ianuarie, „aducem un omagiu onest şi încărcat de recunoaştere pentru memoria emblematică a geniului literaturii române, Mihai Eminescu, anul acesta împlinindu-se 174 de ani de la naşterea poetului”, a mai transmis Raluca Turcan.

Ministrul Culturii a depus, luni, coroane cu flori la mormântul poetului Mihai Eminescu din Cimitirul Bellu şi la statuia poetului din faţa Ateneului Român, împreună cu reprezentanţii instituţiilor de cultură.

Ziua Culturii Naţionale, sărbătoare iniţiată şi propusă spre legiferare Parlamentului României în anul 2010 de Academia Română, a fost instituită ca sărbătoare cu statut naţional la data aniversării poetului Mihai Eminescu. Manifestările dedicate acestei sărbători, ajunsă la a paisprezecea ediţie, au ca scop promovarea valorilor culturii naţionale în toate comunităţile locuite de români, în interiorul sau în afara graniţelor ţării.

Anul acesta se împlinesc 174 de ani de la naşterea poetului, cel care, potrivit lui Garabet Ibrăileanu, a reprezentat un „eveniment aproape inexplicabil în literatura noastră” şi „care a creat pe de-a-ntregul limba poeziei româneşti”. Considerat un geniu al literaturii române, Mihai Eminescu a lăsat moştenire un corpus impresionant de opere literare, caracterizate prin profunzimea gândirii, originalitatea exprimării şi sensibilitatea artistică. În opera sa, Mihai Eminescu a ilustrat într-un mod unic frumuseţea limbii române, promovând identitatea culturală şi tradiţiile naţionale. În contextul acestei zile se desfăşoară numeroase evenimente şi manifestări artistice, de la concerte şi spectacole teatrale până la expoziţii şi conferinţe.

La eveniment au mai fost prezenți soprana Felicia Filip, directorul Filarmonicii George Enescu – Marin Cazacu, directorul Operei Naționale București – Daniel Jinga, managerul Muzeului Național al Țăranului Român – Virgil Nițulescu și managerul Muzeului Național de Artă al României – Călin Stegerean.

Încarcă mai mult
Load More In Dorel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Şoşoacă se joacă de-a candidatul la Capitală și se victimează, după ce Biroul Electoral i-a respins candidatura: ”Eu de fapt nici nu voiam să candidez”

Facebook 109 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Diana Şoşoacă ”ratează” Primăria C…