Acasă Dorel În ultima zi în Parlament, rusofila Şoşoacă, cere referendum pentru ieşirea României din NATO: ”Este neo-colonialism american!”

În ultima zi în Parlament, rusofila Şoşoacă, cere referendum pentru ieşirea României din NATO: ”Este neo-colonialism american!”

0
0
350

În ultima zi în Parlament, Şoşoacă, omul Rusiei în România, cere referendum pentru ieşirea României din NATO. ”Este neo-colonialism american!”.

Diana Șoșoacă a lansat o interpelare în Parlament prin care solicită organizarea unui referendum național pentru ieșirea României din NATO. Senatoarea acuză alianța nord-atlantică de neo-colonialism și opresiune, susținând că România se află sub „bocancul NATO”, iar influența acestuia se resimte în întreaga Europă.

Diana Şoşoacă cere referendum pentru ieşirea României din NATO. Senatoarea și-a expus punctul de vedere criticând dur evoluția NATO, pe care o consideră un instrument de opresiune al Statelor Unite pentru promovarea intereselor sale economice, și nu un tratat militar defensiv destinat apărării păcii și democrației mondiale. Ea a enumerat mai multe zone geografice, inclusiv Coreea, Taiwan, Vietnam, Orientul Apropiat și Mijlociu, și alte regiuni, unde, în opinia sa, NATO și SUA au acționat ca „jandarmi mondiali”, impunându-și voința cu forța.

”Evoluția Tratatului Atlanticului de Nord, de la înființarea sa până în prezent, a dovedit cu prisosință, fără doar și poate, că acest Tratat militar s-a constituit într-un instrument de opresiune a popoarelor, la îndemâna exclusivă a S.U.A., pentru promovarea, apărarea și dezvoltarea intereselor economice ale S.U.A., nicidecum un Tratat Militar Defensiv, menit să apere pacea și democrația mondială așa cum este declarat.

Coreea, Taiwanul, Vietnamului, Cambodgia, țările din Orientul Apropiat și Mijlociu, Iranul, Irakul, Afganistanul, Africa de Nord, spațiul ex-Iugoslav, America Centrală și de Sud sunt zone geografice arhicunoscute unde NATO, implicit S.U.A., NU AU FOST CHEMATE SĂ IMPUNĂ, DIN POZIȚIA DE JANDARM MONDIAL, pacea și democrația!

Zonele menționate sunt spații geografice imense, în care BOCANCUL N.A.T.O. a călcat și distrus cu samavolnicia celui puternic, pacea și a răpit viața a milioane de oameni, a ucis tradițiile și mileniile de cultură naționale din aceste zone!”, a transmis Diana Şoşoacă.

Aceasta a afirmat că efectele neo-colonizării americane se resimt puternic în Europa și în special în zona Ucrainei, unde s-au ciocnit cu interesele și puterea militară a Rusiei. Ea a subliniat că implicarea NATO în conflictul dintre Rusia și Ucraina, atragerea țărilor baltice în sfera de influență a NATO și proliferarea amenințărilor la adresa Rusiei au generat o stare de convulsie politico-economică în Europa și au amplificat tensiunile globale.

”Și, cum nu ar fi fost de ajuns, JANDARMUL MILENIULUI 3, N.A.T.O., si-a adus trupele de forță şi opresiune și în Europa, înlocuind pas cu pas armatele țărilor noastre, în speță a României! Este de menționat că în caz de război, conducerea armatei române va fi preluată de către NATO. Acest lucru a fost menționat inclusiv de secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană.

Cum era de așteptat, efectele neo-colonizării de către americani a zonei vestice a Mării Baltice, a coborât vertiginos spre zona agricolă mult râvnită a Ucrainei unde s-au lovit de interesele și, mai ales, de puterea militară a Rusiei!

Rezultatele acestor acțiuni neo-colonizatoare ale S.U.A. desfășurate în Ucraina nu s-au lăsat mult așteptate și se amplifică într-un vârtej extrem de periculos cu rezultate alarmante pentru pacea și liniștea Europei și lumii întregi, astfel:

▪︎ implicarea N.A.T.O. în conflictul dintre Rusia și Ucraina;

▪︎ atragerea țărilor baltice în interesele N.A.T.O. ;

▪︎ proliferarea unei sarabande continue a amenințărilor adresate de N.A.T.O. către Rusia, prin instigarea României;

▪︎ neglijarea cu vădite intenții a puterii militare a Rusiei și implicarea întregii Europe în acest conflict care ne implică pe toți într-un război care nu ne aparține;

▪︎ generarea și extinderea unei stări de convulsie politico-economică în întreaga Europă;

▪︎ conturarea unor amenințări militare la adresa Chinei ;

▪︎ configurarea, din ce în ce mai evidentă, a unui nou și puternic pol de putere economică și militară mondială, opus N.A.T.O., BRICS, pentru a contrabalansa excesele săvârșite de N.A.T.O.”, mai susţine Diana Şoşoacă.

În interpelarea sa, Diana Șoșoacă a lansat un semnal de alarmă și a cerut convocarea de urgență a Comisiilor de Apărare din Parlament și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru a reanaliza prevederile Tratatului NATO: Evaluarea evoluțiilor politico-militare globale și promovarea unor amendamente care să protejeze suveranitatea României, dar şi organizarea unui referendum privind apartenența României la NATO, menționând că acest referendum ar fi trebuit să aibă loc la momentul aderării.

”Precizez că este inacceptabil ca să ajungem din slugile URSS, slugile USA. Este inacceptabil să schimbăm un stăpân pe altul și nici să urmăm ca orbii instigările unora și altora, punând în pericol poporul român și România. Constituția menționează foarte clar că suntem stat independent și suveran, or prin acțiunile dvs. denotați că suntem stat colonie, sclav.

ÎN CONSECINȚĂ LA CELE PREZENTATE, în calitate de senator lansez un SEMNAL DE ALARMĂ și va solicit tuturor celor menționați în textul acestei interpelări parlamentare, convocarea Comisiilor de Apărare din cele două Camere ale Parlamentului și Consiliului Suprem de Apărare a Țării în vederea organizării și desfășurării, în regim de urgență, a următoarelor acțiuni:

1. Reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. în lumina ultimelor evoluții extrem de periculoase, ale situației politico-militare mondiale și configurarea, pregătirea și promovarea unor amendamente asiguratorii menite să protejeze existența României ca stat național, unitar și indivizibil, independent și suveran,

2. Pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la N.A.T.O., referendum care ar fi trebuit organizat la momentul aderării.

Toate tratatele au fost semnate de România în calitate de stat independent și suveran”, a încheiat Diana Șoșoacă.

Încarcă mai mult
Load More In Dorel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Lasconi, dă de gard cu politica externă, penibilitate și habarnism cras a prezidențiabilei de la USR: ”Turcia e importană, că nu lasă vapoarele să treacă”

Facebook 148 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Valerica Lasconi, dă de gard cu po…