
Premierul Nicolae Ionel Ciucă și-a prezentat, miercuri, primul consilier guvernamental care folosește inteligență artificială. Este vorba despre un sistem de inteligență artificială numit Ion.
Într-o scurtă declarație făcută la începutul ședinței de Guvern, Ciucă a anunțat ”o surpriză” care ”nu aparține guvernului, ci unor români care au avut o inițiativă de apreciat”.
”Guvernul României marchează astfel o premieră, aș putea să îi spun, la nivel național și internațional, pentru că discutăm despre primul consilier guvernamental care folosește inteligență artificială”, a spus Ciucă, potrivit site-ului Executivului, gov.ro.
”Numele lui este Ion și vine de la transpunerea în oglindă a sintagmei „noi. Este un proiect care va primi rolul de consilier onorific al premierului și apreciez că rolul lui este să ne ajute pe noi să putem să îi ajutăm mai bine pe cetățenii români să informeze Guvernul României, în timp real, și să transmită propuneri, probleme și cu dorințele pe care le au”, a mai spus el.
”Ca atare, apreciez că acest demers nu va face nimic altceva decât să îi ajute pe români să fie auziți mai bine și în fiecare zi”, a mai spus el, mulțumindu-le celor care s-au implicat.
”De ce spun că vine să ofere soluții și pentru viitor? Pentru că, așa cum este în momentul de față, proiectul Ion are o capacitate enormă de a învăța și, pe măsură ce este folosit mai mult, cu atât mai mult acumulează. Rolul lui este ca, pe măsură ce acumulează cunoștințe, să poată să fie mai bine conectat și să fie mult mai aproape de oameni”, a mai precizat Ciucă.
Ședință ieșită din comun, miercuri, la Guvern. Premierul Nicolae Ciucă și-a prezentat noul consilier, un robot dotat cu inteligență artificială (AI), pe nume Ion.
Potrivit premierului, este vorba despre un proiect AI conceput de profesori și cercetători români, care va avea scopul de a ajuta autoritățile ”să îi poată ajuta mai bine pe cetățenii români, informând Guvernul în timp real cu propunerile, cu problemele și cu dorințele românilor”.
”Guvernul României marchează astfel o premieră la nivel naţional şi internaţional pentru că discutăm despre primul consilier guvernamental care foloseşte inteligenţă artificială. Numele lui este ION şi vine de la transpunerea în oglindă a sintagmei NOI. Va primi un rol de consilier onorific al premierului şi apreciez că rolul lui e să ne ajute pe noi să îi putem ajuta mai bine pe cetăţenii români, informând Guvernul în timp real cu propunerile, problemele şi cu dorinţele românilor”, a transmis Nicolae Ciucă.
Astfel, robotul ION va scana rețelele sociale și va identifica, extrage și clusteriza informațiilor relevante pentru decidenții politici. Importanța postărilor va fi dată de “numărul de aprecieri (în cazul Facebook, numărul de likes și de comments.
Conform aceleiași surse, acesta a oferit jurnaliștilor și un exemplu, adresând robotului și întrebări:
Nicolae-Ionel Ciucă: România este o țară frumoasă, cu oameni frumoși.
Ion: Am înțeles, învăț. Te ascult.
Nicolae-Ionel Ciucă: Cum pot românii să te învețe?
Ion: Invit românii să intre pe ion.gov.ro, așa pot învăța să îi reprezint, ca într-o oglindă.