Acasă Economie După scandalul majorărilor nesimțite, ASF ia în calcul plafonarea preţurilor la poliţele RCA, ”pentru o perioadă determinată”

După scandalul majorărilor nesimțite, ASF ia în calcul plafonarea preţurilor la poliţele RCA, ”pentru o perioadă determinată”

0
179

După scandalul majorărilor nesimțite, Autoritatea de Supraveghere Financiară, (ASF) ia în calcul plafonarea preţurilor la poliţele RCA, pentru o perioadă determinată.

Decizia s-ar aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Creşterea medie faţă de august 2022 este de 16,2%.

Confirm cu privire la majorarea tarifelor de referință pentru RCA, fac o precizare, la categoriile la care se încadrează peste 90% din automobilele asigurate RCA s-a înregistrat o creștere de aproximativ 16% și atragem atenția asupra faptului că în vederea protecției consumatorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea tarifelor RCA.

Lucrăm acum la toate aspectele care țin de o astfel de propunere. Va fi pe o perioadă determinată, urmând să vedem toate detaliile.

Pentru că dorim protecția consumatorilor, noi analizăm toate posibilitățile pe care legea le oferă, astfel încât să reușim să asigurăm protecția consumatorului.

Vom da un reper de tarif maximal peste care nu se poate trece, pe o perioadă determinată.

ASF poate veni cu o analiză care să propună executivului privat o astfel de soluție„, a declarat Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF.

Potrivit unui raport ASF, în luna februarie 2023, tarifele de referinţă la poliţele RCA au fost cuprinse între 1.210 lei şi 1.646 de lei.

Creşterea a fost cuprinsă între 183 şi 211 lei faţă de luna august a anului trecut, în procente majorarea fiind cuprinsă între 13,8% şi 17,8%. Creşterea medie s-a situat la 16,28%.

ASF precizează că sunt avute în vedere calcule pentru motorizări de până în 2000 cmc inclusiv.

Menţionăm că la categoriile luate în calcul se încadrează peste 90% din automobilele (doar automobile nu toate vehiculele) asigurate RCA şi înregistrate pe persoană fizică. Tarifele de referinţă nu reprezintă preţuri de vânzare”, a precizat ASF.

Avem la categoriile la care se încadrează peste 90% din automobilele asigurate RCA o creştere medie de circa 16 procente. Cu toate acestea, sau mai ales în acest context, confirm, în vederea protecţiei consumatorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea tarifelor la RCA pentru o perioadă determinată de timp, vom vedea exact care este soluţia concretă. (…) Analizăm toate datele necesare unei astfel de decizii”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol.

Acesta a precizat că decizia se va aplica atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.

Încarcă mai mult
Load More In Economie

Vezi Și

În loc de martie 2022, ASF s-a sucit și a adoptat azi, noua variantă care prevede ”plafonarea” tarifelor RCA pe o perioadă de șase luni, la nivelul februarie 2023

Au fost stabilite noile tarife plafonate pentru polițele RCA. ASF s-a sucit și în loc de m…