
Un tânăr participant la protestele anti-restricţii de la Constanţa a fost pus la pământ, încătuşat şi dus în duba Jandarmeriei.
Din primele informaţii, tânărul ar fi refuzat să se legitimeze. După stabilirea identităţii, acesta a fost eliberat.
Martori la scenă spun că tânărul ar fi informat protestatarii că forţele de ordine îi împiedică pe oameni să se adune pentru manifestaţia din această seară.
La rândul său, tânărul imobilizat de jandarmi spune că n-a refuzat sa se legitimeze, dar a reacționat întârziat iar oamenii legii n-au mai aşteptat şi l-au pus la pământ.
Martori la scenă afirmă că tânărul ar fi informat protestatarii deja adunaţi în faţa Prefecturii Constanţa că forţele de ordine îi împiedică pe oameni să vină la manifestaţia din această seară.
Cert este că miercuri, la ora la care zilele trecute începeau protestele, s-au adunat în zona instituţiei menţionate mai puţini oameni, comparativ cu cei circa 200 cre au venit luni şi marţi.
De regulă, după ce numărul participanţilor mai creşte, manifestanţii pornesc pe străzile oraşului scandând împotriva restricţiilor şi cerând demisia celor care au instituit noile măsuri.
Reprezentanţii forţelor de ordine susţin că incidentul a avut loc după ce un jandarm situat ruta de acces către locul de întâlnire al manifestanţilor a încercat să le explice acestora că nu au voie la protest cu arme albe şi materiale pirotehnice. Un protestatar le-ar fi comunicat pe un ton jignitor jandarmilor să meargă să vorbească cu şefii lor.
Reprezentantul Jandarmeriei: „Protestatarul s-a pus singur la pământ”. Din mulţime i se replică: „Nu mai minţiţi!„
„Nu a receptat corespunzător mesajul jandarmului. I s-a cerut să se legitimeze, moment în care protestatarul s-a aşezat singur jos iar jandarmii au încercat să îl ridice…„
Explicaţiile reprezentantului Jandarmeriei sunt întrerupte de cel care a fost imobilizat şi legitimat mai devreme.
„Hei, eu sunt protestatarul. Nu mai spuneţi minciuni în direct„, a spus acesta.
Reprezentantul Jandarmeriei a încercat să continue cu explicaţiile susţinând că intervenţia nu a fost excesivă iar măsurile sunt „preventive”. Din mulţime i se spune: „Nu mai minţiţi!”
„Siguranţa participanţilor este prioritatea noastră. Prioritatea noastră este ca toţi participanţii la manifestaţii să ajungă în sigurnaţă acasă. În continuare, Jandarmeria va acţiona pentru respectarea dreptului constituţional la liberă exprimare, bineînţeles, cu respectarea tuturor celorlalte prevederi legale, inclusiv cele legate de contextul epidemiologic„, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei.
Explicaţiile Jandarmeriei, întrerupte de protestatari care au strigat „Ruşine”.
Cât priveşte acuzaţiile că jandarmii ar fi împiedicat oamenii să vină la protest, reprezentantul Jandarmeriei susţine că persoanele au fost lăsate să treacă „doar după ce li s-au explicat măsurilor preventive”.
Pe finalul explicaţiilor, pe parcursul cărora a fost întrerupt şi contrazis de protestatari, reprezentantului Jandarmeriei i se strigă „Ruşine!”
