Mii de persoane s-au adunat în centrul Iașiului pentru a sărbători Ziua Unirii, eveniment la care a participat și președintele României, Nicușor Dan.
Primit cu un cor de huiduieli și solicitări insistente de demisie în ambele orașe-simbol ale Unirii, Nicușor Dan a oferit un spectacol de aroganță politică, încercând să dea lecții de încredere unei mulțimi care îl refuza categoric.
Atmosfera de sărbătoare a fost rapid umbrită de ostilitatea manifestanților, care au scandat ”Demisia!” într-un glas încă de la primele momente ale ceremoniei. Disperarea autorităților de a salva aparențele a fost vizibilă: tehnica de sonorizare a fost forțată la maximum, microfoanele fiind reglate special pentru a acoperi, prin volum, vocea străzii. În ciuda acestor artificii tehnice, mesajul celor prezenți a rămas clar, penetrând bariera boxelor și punând într-o lumină nefavorabilă întreaga suită oficială.
Nicușor Dan, discurs sfidător în fața mulțimii revoltate
În loc să adopte o atitudine conciliantă sau să asculte nemulțumirile oamenilor, Nicușor Dan a ales o abordare care a iritat și mai mult asistența. Din spatele tribunei, acesta le-a transmis protestatarilor un mesaj pe care mulți l-au catalogat drept condescendent. Recunoscând cinic ”dreptul de a huidui”, edilul a trecut rapid la un ton moralizator, avertizându-i pe români să ”aibă grijă în cine își pun încrederea”.
Această tentativă de a se poziționa ca o autoritate morală în timp ce era respins de cetățeni a fost percepută ca o lipsă de respect față de sensibilitatea publicului, în special într-o zi cu o încărcătură istorică atât de mare.
O ”unire” în jurul nemulțumirii
Faptul că Nicușor Dan a fost contestat la fel de dur atât la Iași, cât și la Focșani, indică o erodare profundă a capitalului său politic. Escapada sa în provincie, menită probabil să îl asocieze cu momentele de glorie națională, s-a dovedit a fi un bumerang: în loc de unitate, prezența sa a catalizat o revoltă spontană.
Nicușor Dan a rămas captiv într-o imagine de lider izolat, care preferă să le ”explice” oamenilor unde greșesc, în loc să înțeleagă de ce este huiduit în orașele unde ar fi trebuit să fie celebrat.
Manifestările au început dimineața cu o slujbă religioasă, urmată de discursurile oficialităților, depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza și parada militară. Începând cu ora 12.00, a avut loc un spectacol folcloric, iar seara este planificată retragerea cu torțe a militarilor.
În zonă au fost montate garduri metalice și au fost impuse restricții de circulație pe tot parcursul zilei. Pe scenă, alături de președinte, au urcat și ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, precum și oficiali din administrația locală și județeană, potrivit News.ro.
Mii de persoane au asistat la manifestările organizate în centrul Iaşiului de Ziua Unirii, la eveniment fiind prezent şi preşedintele României Nicuşor Dan. Acesta le-a spus celor prezenţi să nu mai huiduie atunci când se intonează imnul naţional sau când sunt organizate ceremonii de comerare a eroilor. ”Dvs, dincolo de a contesta un mod în care societatea funcţionează, aveţi nişte lideri cu un proiect? Dacă aveţi, hai să dezbatem. A doua întrebare: în România pe care liderii dvs proclamaţi o clamează, e loc pentru toţi românii?”, a adăugat el.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a fost huiduit de protestatari prezenţi manifestările dedicate Zilei Unirii de la Iaşi și le-a rugat să înceteze huiduielile pe timpul intonării imnului naţional, dar şi pe durata ceremoniilor de comemorare a eroilor.
El a declarat că manifestanţii se bucură de respectul său, dar şi de simpatia sa, amintind că şi el a protestat, de-a lungul timpului, împotriva oamenilor politici. De asemenea, el le-a transmis celor care l-au huiduit că au nevoie de un proiect pentru viitor.
Apel ferm: ”Nu mai huiduiți imnul național și ceremoniile de comemorare a eroilor.”
Momentul central al discursului a fost apelul explicit la respectarea simbolurilor naționale și a memoriei eroilor.
”Mai am o rugăminte. Vă rog, în spiritul României în care vrem să trăim cu toții, vă rog să nu mai huiduiți imnul național și ceremoniile de comemorare a eroilor.”
România fără proiecte pe termen lung: sănătate, economie, justiție.
Nicușor Dan a atras atenția asupra unei probleme majore: lipsa proiectelor strategice de țară, în ciuda resurselor umane excepționale.
”Mă adresez celor care au venit să huiduie la manifestaţia de azi. În primul rând, aveţi respectul meu, pentru că e un gest democratic pe care îl faceţi. În al doilea rând, aveţi simpatia mea pentru că şi eu am huiduit de mai multe ori politicienii. Dar vă pun două întrebări. Imediat după asta, ce se întâmplă? Există un proiect? Dumneavoastră dincolo de a contesta un mod în care societatea funcţionează, dumneavoastră aveţi nişte lideri, un proiect? Pentru că, dacă îl aveţi, haideţi să îl dezbatem! A doua întrebare este şi mai importantă.
În România, în care liderii dumneavoastră proclamaţi proclamează, e loc pentru toţi românii? E loc pentru vecinii dumneavoastră? E loc pentru copiii cu care sunt colegi copiii dumneavoastră? Astea sunt întrebările pe care vi le pun. Şi mai am o rugăminte. Vă rog, în spiritul acelei Românii în care vrem să trăim cu toţii, vă rog să nu mai huiduiţi pe imnul naţional şi pe ceremonii de comemorare a eroilor”, a afirmat Nicușor.
”Imediat după asta, ce se întâmplă? Există un proiect? Aveți lideri cu un proiect? Pentru că dacă îl aveți, haideți să-l dezbatem. Și a doua întrebare, poate cea mai importantă: în România pe care liderii dumneavoastră o proclamă, e loc pentru toți românii? Pentru vecinii dumneavoastră? Pentru copiii care sunt colegi cu copiii dumneavoastră?”
”Dragi ieșeni, dragi români, la mulți ani! Să ne bucurăm și să fim recunoscători celor care, acum 167 de ani, au înfăptuit un eveniment istoric și au reușit să se înalțe la înălțimea așteptărilor comunităților. A fost un efort al clasei politice, dar, de fapt, un efort al întregii societăți”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a citat din Mihail Kogălniceanu pentru a sublinia esența momentului istoric:
”Unirea este actul energic al întregii națiuni române. Iar dacă suntem aici, mai ales în contextul acestei falii din societate, trebuie să ne întrebăm ce este unirea și ce putem face pentru ca România să-și regăsească armonia socială.”
”Şeful statului” a precizat că România are o economie privată excepţională, dar că nu avem un proiect economic comun pentru următorii zece ani.
”Unirea este actul energic al întregii naţiuni române. Şi vreau să vă întreb dacă reuşim în momentul ăsta să constituim o societate? Avem o economie privată excepţională care a dublat PIB în 10 ani. Dar am reuşit din interior să punem aceste energii împreună astfel încât să avem un proiect economic pentru zece ani de acum încolo? Nu am reuşit. Avem magistraţi excepţionali, dar avem un proiect despre cum să corectăm şi să echilibrăm justiţia din România? Nu îl avem”, a adăugat preşedintele României.
El a precizat că se intră într-o competiţie geopolitică grea şi că ”vor avea succes acele societăţi care vor reuşi să îşi pună energiile împreună”.
”Sunt optimist pentru România”, a mai spus Nicuşor Dan.
”România are medici excepționali, dar dacă suntem sinceri, nu avem un proiect pentru medicina din România peste 10 ani. Avem o economie privată excepțională, care a dublat PIB-ul în ultimii 10 ani, dar nu am reușit să punem toate aceste energii împreună într-un proiect economic pe termen lung.”
Același diagnostic a fost pus și în privința justiției:
”Avem magistrați excepționali, dar nu avem un proiect clar despre cum să corectăm și să echilibrăm justiția din România.”
Asta este unirea în 2026
Președintele a concluzionat că adevărata Unire, în prezent, înseamnă capacitatea societății de a comunica, de a dialoga și de a construi împreună.
”Unirea în 2026 înseamnă să constituim o societate care reușește să comunice, să-și vadă interesele și să le negocieze cu partenerii săi. Intrăm într-o competiție geopolitică grea și vor avea succes acele societăți care își pun energiile împreună.”
Nicușor Dan s-a declarat optimist:
”Sunt optimist pentru România. Sunt optimist că avem maturitatea să construim o societate în care copiii noștri vor vrea să rămână. La mulți ani, România!”.
Președintele Nicușor Dan s-a adresat mulțimii care s-a adunat, sâmbătă, în Piața Unirii din Focșani, unde s-au desfășurat ceremonii dedicate Zilei Unirii Principatelor. Președintele a vorbit despre istorie, despre patriotism și a făcut o comparație cu prezentul.
”O clasă politică, așa cum era ideal la momentul acela, a reușit, în condiții cumva similare cu cele pe care le trăim aici, a reușit să facă istorie. Și asta ne duce cu gândul și cu întrebarea la ce este patriotismul. Pentru că patriotismul înseamnă, bineînțeles, să fii mândru de ce ești tu, dar patriotismul înseamnă nu să te bați cu pumnul în piept să spui că ești muricul pământului, patriotismul înseamnă să acționezi pentru ca potențialul pe care comunitatea ta îl are, acel potențial să fie realizat.
Și patriotismul mai înseamnă asumare. Asumare să știi ce ești tu cu bune și cu rele și să reușești cu ce ești tu cu bune și cu rele să corectezi în loc să dai tot timpul vină pe celălalt. Asta înseamnă asumare, asta înseamnă patriotism.
Nicușor Dan: ”Este un drept pe care l-ați câștigat”
Discursul lui Nicușor Dan a fost însoțit de huiduieli venite dinspre un grup aflat în mulțime. Președintele a părut intimidat și s-a adresat direct celor care îl huiduiau.
”La mulți ani, dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice, este un drept pe care l-ați câștigat.
Este un drept pentru care niște oameni au murit, pentru ca orice cetățean din țara asta să aibă dreptul să huiduie o autoritate publică. Însă, acest drept vine și cu o responsabilitate. Și responsabilitatea este… Uitați-vă la cine sunt oamenii în care vă puneți speranțele.
Nu gândiți numai pasul unu, gândiți și pasul doi. Aveți o responsabilitate pentru voi, aveți o responsabilitate pentru copiii voștri, aveți o responsabilitate pentru România întreagă. La mulți ani, focșani! La mulți ani, România!”, a transmis președintele Nicușor Dan.

