Acasă Eveniment Proteste anti-restricţii în România pentru a treia zi consecutiv, ”autoritățile” sfidează și jignesc

Proteste anti-restricţii în România pentru a treia zi consecutiv, ”autoritățile” sfidează și jignesc

1
408

A treia zi de proteste consecutive în toată țara. A treia zi în care în stradă în România, se strigă ”Libertate”. Oamenii tot mai revoltați de restricții încep să se adune în mai multe orașe ale României. În Capitală, în Piața Universității, s-au strâns deja câteva zeci de protestatari.

Astăzi, poate reușește să îi vadă și să îi audă și Președintele Senatului, Anca Dragu, care azi declara că ”Protestatarii sunt puțini”.

Dan Barna, liderul USR, se declara azi revoltat de protestele de luni seară din țară și-i face huligani pe protestatari, extremiști și fasciști.

În zonă sunt sosite deja mai multe mașini cu jandarmi. Aceștia sunt deocamdată destul de discreți.

Românii sunt din nou în stradă pentru a treia zi. Alte zeci de persoane se află acum în stradă, la Constanța, cu steaguri, bennere și scandări: ”Libertate!”, ”Jos Guvernul Mafiot!” și ”Afară cu Arafat!”. Și clujenii au ieșit la protest.

Reamintim că luni la București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Brăila, Galați, Arad, Oradea, Sibiu, Vaslui, Buzău, Giurgiu, Tecuci și alte orașe ale țării zeci de mii de români au protestat împotriva restricțiilor impuse de Guvernul Cîțu. Concret, a fost vorba de 70 de orașe în care s-a protestat timp de ore bune.

Foarte probabil, numărul manifestanţilor va creşte în orele următoare. Cei veniţi mai devreme erau „înarmaţi” cu fluiere şi steaguri şi afişau pe pancarte lozinici împotriva restricţiilor şi în sprijinul HoReCa.

Oameii cer să fie stopată „minciuna” şi se declară hotărâţi să iasă în stradă în continuare, până la ridicarea restricţiilor.

Jandarmii supraveghează grupul cu atenţie şi merită precizat că, în contextul protestelor de luni, au dat 63 de amenzi în valoare de peste 30 de mii de lei.

La Constanţa, participanţii la protestele anti-restricţii au pornit în marş pe străzile din municipiu. Ei scandau „Ieşiţi din casă dacă vă pasă” şi „Haideţi la protest!”

În Capitală, după miezul nopții s-au înregistrat și lupte stradale între protestatari, bănuiți a face parte din nucleele dure ale galeriilor formațiilor bucureștene și jandarmi. Conflicte au apărut și la Galați, Brăila și Craiova.

Jandarmeria a anunțat că în țară au fost aplicate 650 de amenzi, în valoare totală de peste 400.000 de lei, pentru mai multe încălcări ale legislaţiei în vigoare.

Un număr de 12 jandarmi au fost răniți, trei dintre ei ajungând la spital, iar 188 de persoane care au participat la proteste au fost identificate și audiate. Poliția a aplicat un număr de 222 de amenzi, dintre care 8 pentru organizatorii protestelor. Este un bilanț făcut după protestele de luni seara, prezentat de prefectul municipiului București și reprezentanții Jandarmeriei București și ai Poliției Capitalei.

Clasa politică a reacționat marți în urma protestelor. Unii au blamat ieșirea în stradă a românilor, în funcție de interesul politic sau puterea de înțelegere. Cei din arcul guvernamental, evident, nu au avut cuvinte de laudă. Din contră.

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că demonstraţiile şi protestele sunt fireşti, legitime, însă manifestările violente, extremismul şi xenofobia sunt intolerabile şi complet de neacceptat.

România este o democraţie funcţională şi matură, în care libera exprimare a opiniilor este garantată. Libertatea de gândire nu poate fi îngrădită, toţi avem dreptul la opinie şi dreptul să ne-o putem exprima public. Acesta este un principiu nenegociabil şi fundamentul unei societăţi libere. Demonstraţiile şi protestele sunt fireşti, legitime şi fac parte din structura oricărei democraţii funcţionale. Intolerabile şi complet de neacceptat sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, toate acestea ascunse grosolan în spatele unor revolte îndreptate împotriva unor măsuri menite să protejeze viaţa şi sănătatea tuturor. Inclusiv ale celor care protestează şi neagă efectele dramatice ale unei pandemii care a îmbolnăvit peste o sută de milioane de oameni şi a răpus milioane de suflete la nivel global.

Condamn cu fermitate orice încercare de a captura politic protestele pentru a le transforma în vectori de propagare a urii, xenofobiei şi antisemitismului. Politicienii, indiferent de partidul din care provin, au o responsabilitate uriaşă în aceste momente dificile pentru ţara noastră”, a afirmat marți, Klaus Iohannis.




Încarcă mai mult
Load More In Eveniment

Vezi Și

Protest în Piața Victoriei, protestatarii rezist îi cer demisia premierului penal și debitor Cîţu

Un protest faţă de premierul penal și incompetent Cîţu, are loc sâmbătă seara în Piaţa Vic…