Acasă Eveniment Proteste în benzinăriile din toată țara împotriva prețurilor nesimțite la carburanți, șoferii vor alimenta de doar ”50 de bani”

Proteste în benzinăriile din toată țara împotriva prețurilor nesimțite la carburanți, șoferii vor alimenta de doar ”50 de bani”

0
131

Noi proteste sunt anunțate în benzinăriile din toată țara, chiar în ziua în care Guvernul a aprobat OUG privind compensarea cu 50 de bani a preţului la carburanţi. Șoferii sunt în continuare nemulțumiți, iar în mediul online au fost anunțate proteste.

Atât în București, cât și în mai multe orașe din țară, șoferii și-au dat întâlnire astăzi, 30 iunie, începând cu ora 17.00. Aceștia anunță că vor bloca benzinăriile și că vor alimenta de doar 50 de bani, pentru a trage un semnal de alarmă împotriva măsurilor decise de Guvern.

La evenimentul creat pe rețelele de socializare, peste 62.000 de oameni și-au confirmat prezența la acest protest, iar peste 190.000 s-au arătat interesați.

La 121$ pe baril este imposibil ca prețul sa depășească 9lei/litri (unde jumătate din acești bani merg către stat). Noi facem ceva!”, se arată pe rețelele de socializare.

Reamintim, că la Constanța au avut loc mai multe astfel de proteste. Unul dintre ele a avut loc luni, 13 iunie, când mai mulți șoferi s-au dus la benzinării și au alimentat cu câțiva lei, iar apoi au plătit cu cardul — detalii aici: Protest amplu la Constanţa. Mai multe străzi au fost blocate, trafic paralizat în apropierea benzinăriilor – şoferii au alimentat de 1 leu sau chiar 50 de bani!

Un alt protest amplu a avut loc în seara de sâmbătă, 18 iunie, când traficul a fost paralizat în apropierea unei benzinării de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Șoferii au încercat să bage în rezervoare cantități infime de benzină sau motorină, de 30 de bani, blocând astfel pompele — detalii aici: Un nou protest față de prețul carburanților, la Constanța. Trafic paralizat în apropierea unei benzinării: șoferii au vrut să alimenteze de 30 de bani și au blocat pompele.

Şoferii români protestează joi în faţa sediului Parlamentului dar și în multe alte orașe din România, împotriva scumpirilor de la pompă. Aceştia spun că acea compensare de 50 de bani pe litru oferită de Guvern este insuficientă.

Şoferii vor, ulterior, să meargă spre benzinăriile din Capitală, unde, spun ei, vor alimenta cu sume de până la un leu, pentru a bloca agenţii comerciali să facă profit.

Preţurile carburanţilor au crescut alarmant în ultima perioadă. Spre exemplu, conform Monitorul Preţurilor, joi, 30 iunie, un litru de benzina standard variază între 8,62 lei şi 8,71 lei, un litru de benzină premium 8,77 lei şi chiar 15,49 lei la o benzinărie din Capitală, în timp ce motorina are preţuri între 9,18 – 9,26 lei (standard) şi 9,54 – 9,77 lei (premium).

Mii de șoferi care s-au mobilizat pe o pagină de Facebook spun că vor alimenta de 50 de bani, ca pentru a trage un semnal de alarmă împotriva măsurilor decise de Guvern.

E timpul sa facem ceva.Este imposibil si inadmisibil ca intr-o țara ca Romania prețul carburantului sa depașească 9 lei/litru. Share masiv ca sa vada toata lumea si sa stabilim ce si cand vom face. La 121$ pe baril este imposibil ca prețul sa depășească 9lei/litri ( unde jumatate din acesti bani merg catre stat)”, se arată pe grupurile de Facebook unde se face mobilizarea.

Barilul de petrol se comercializează astăzi (joi n.red) cu 112 dolari, prețul fiind în scădere față de ziua precedentă.

Premierul Nicolae Ciucă anunță că prețul carburanților va fi compensat cu 50 de bani pe litru, timp de 3 luni. Jumătate din această sumă va fi decontată de la buget. Compensarea se va aplica direct la pompă și va apărea și pe bonul fiscal.

S-a aprobat azi OUG. Reducere cu 50 bani, 25 bani suportat de bugetul de stat, 25 de bani reducere comercială pe care voluntar o vor aplica lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, mă aștept să vedem în piață companii care aplică această ordonanță. Să le lăsăm totuși un termen scurt, ca sistemele fiscale să poată fi actualizate, să reflecte aceste modificări”, a anunțat Virgil Popescu.

Încarcă mai mult
Load More In Eveniment

Vezi Și

Bugetarii cer salarii mai mari, val de proteste la adresa Guvernului Ciucă, anunțate începând de mâine

Val de proteste la adresa Guvernului Ciucă începând de mâine. Polițiști, angajați CFR și p…