Guvernul Bulgariei a demisionat după protestele uriașe care au zguduit țara vecină, bulgarii supăraţi pe Justiţie şi creşterea taxelor, s-au săturat să fie manipulaţi, jefuiţi, mințiţi, înșelaţi şi duşi în pragul sărăciei
Guvernul Bulgariei a demisionat astăzi după ce zeci de mii de oameni au protestat aseară la Sofia şi în marile oraşe împotriva politicienilor corupţi şi a taxelor mărite. Criza politică vine cu trei săptămâni înainte de adoptarea monedei unice europene, privită oricum cu scepticism de populaţie.
Guvernul Bulgariei condus de Rosen Jeliazkov și-a anunțat, joi, demisia din funcție, în urma unor tensiuni populare puternice și a unor proteste care au zguduit țara vecină, relatează agenția de presă de stat BTA.
Demisia întregului guvern a fost anunțată de prim-ministrul Rosen Jeliazkov la o conferință de presă de urgență la parlamentul de la Sofia, în compania principalilor lideri guvernamentali din partidele care formează coaliția – GERB (dreapta tradițională), ITN (populism conservator) și BSP (social-democrație conservatoare).
Anunțul vine în contextul în care urma să înceapă votul pe o moțiune de cenzură a opoziției. Partidul ”Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică” a condus eforturile de dărâmare a guvernului.
La Sofia, 100.000 de oameni s-au adunat în faţa Parlamentului şi au cerut demisia premierului. Demonstraţii cu aceeaşi temă au avut loc în mai multe oraşe din ţară, dar şi în diaspora – Berlin şi Bruxelles. Bulgarii erau furioşi pentru că guvernul intenţiona să mărească taxele şi contribuţiile pentru asigurări sociale.
„Nu protestăm doar împotriva bugetului – cerem demisia guvernului pentru iresponsabilitatea, neglijența și rușinea pe care au adus-o asupra Bulgariei.”, spune un protestatant.
Altă ţintă a protestatarilor a fost cel mai puternic oligarh din Bulgaria, Delian Peevski, acuzat că influenţează justiţia, serviciile de securitate şi mass-media împreună cu fostul premier Boiko Borisov. Demonstraţiile au fost organizate de studenţi, care s-au organizat pe reţele de socializare.
„Vrem legi, un sistem judiciar, vrem conducători care nu sunt corupţi. Vrem să trăim într-o ţară normală şi să ne construim un viitor normal.”, spune alt protestatant.
„Oamenii s-au săturat să fie manipulaţi, jefuiţi, mințiţi, înșelaţi şi duşi în pragul sărăciei.”, adaugă un altul.
57 de protestatari au fost arestaţi la Sofia – poliţiştii au găsit la ei cuţite, fumigene şi droguri. Susţinute de preşedintele Bulgariei, protestele au avut efect. Premierul instalat în funcţie în ianuarie a demisionat.
„Am auzit vocea cetățenilor care protestează la adresa guvernului. Tineri, bătrâni, oameni de diferite etnii și-au ridicat vocile pentru demisie.”, a declarat Rosen Jeliaykov, premierul demisionar al Bulgariei.
În Bulgaria a avut şapte guverne în ultimii patru ani şi este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană.
Bulgarii ies în stradă în număr mare împotriva guvernului după un proiect de buget controversat care a crescut puternic iritarea societății față de guvern, corupție, nedreptăți și eșecul administrației în mai multe sectoare guvernamentale.
”Coaliția a discutat situația. Nu avem niciun dubiu că guvernul avea să obțină niște sprijin la votul pe moțiunea de cenzură. Dar, dincolo de asta, deciziile Adunării Naționale (numele oficial al parlamentului – n. red) contează și ele reflectă voința poporului”, a spus premierul bulgar.
”Dorința noastră este să ne ridicăm la nivelul pe care-l așteaptă societatea. Puterea derivă doar din vocea suverană a poporului. Și oameni tineri și oameni bătrâni au cerut cu vocea lor demisia noastră. Această energie civică trebuie sprijinită și încurajată”, a adăugat el.

