Acasă Externe Hamas a anunțat eliberarea a încă două ostatice, din ”motive umanitare”, negocierile pentru eliberarea a celor încă 50 de ostatici, au eșuat

Hamas a anunțat eliberarea a încă două ostatice, din ”motive umanitare”, negocierile pentru eliberarea a celor încă 50 de ostatici, au eșuat

0
0
284

Hamas a eliberat 2 ostatice, după ce presa din Israel a scris că se așteaptă eliberarea a 50 de ostatici pentru care momentan negocierile au eșuat. Un acord pentru eliberarea unui grup mai mare de ostatici cu pașapoarte străine ar fi în curs de realizare, potrivit presei israeliene.

Hamas a eliberat două femei din ”motive umanitare” şi ca răspuns la o mediere a Qatarului şi Egiptului pentru situaţia ostaticilor, potrivit unei declaraţii făcute de Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al braţului armat al mişcării, pe canalul său de Telegram.

Cele două captive eliberate sunt Nurit Yitzhak și Yocheved Levschitz, se arată într-o declarație pe contul de Telegram al Brigăzii al-Qassam.

Aceștia sunt aceiași doi captivi pe care gruparea a încercat să-i elibereze încă de vineri, dar Israelul a refuzat să-i preia, au precizat cei de la Hamas.

Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al aripii armate a Hamas, a afirmat într-un mesaj publicat pe Telegram că a obținut eliberarea celor două femei ”în ciuda refuzului inamicului de a le accepta începând de vinerea trecută și a neglijenței lor față de problema prizonierilor noștri”.

Am decis să le eliberăm din motive umanitare şi din motive de sănătate precară…În ciuda acestui fapt, inamicul a refuzat să le primească vinerea trecută„, se arată în declaraţie.

Aceasta eliberare, care survine la trei zile după cea a două femei americane, nu a fost confirmată deocamdată de autorităţile israeliene.

Hamas nu a precizat cetăţenia celor doi ostatici, sugerând totuşi că sunt israelieni. De asemenea, mişcarea islamistă a acuzat Israelul că „a încălcat de opt ori aranjamentele pentru operaţiunea de eliberare care fuseseră convenite cu mediatorii pentru ca aceasta să decurgă bine„.

Peste 220 de ostatici israelieni, străini sau cu dublă cetăţenie identificaţi de Israel au fost duşi în Gaza de combatanţi ai Hamas în timpul unui atac sângeros fără precedent lansat pe 7 octombrie, care a declanşat un război, Israelul bombardând de atunci Fâşia Gaza pentru a „anihila” mişcarea islamistă.

Hamas a eliberat vinerea trecută alți doi cetățeni americani o mamă și pe fiica ei, la aproape două săptămâni după ce militanții Hamas le-au răpit pe acestea și pe alte zeci de persoane în apropiere de Gaza.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a declarat vineri că eliberarea ostaticilor americani din Gaza a avut loc ”după multe zile de comunicare continuă” cu toate părțile. Potrivit Israelului, Hamas a luat 222 de ostatici, în urma atacului din 7 octombrie.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Donald Trump dă de înțeles că SUA s-ar putea implica în conflict și cere Iranului să se predea: ”Știm exact unde se ascunde ayatollahul Khamenei”

Facebook 80 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Donald Trump dă de înțeles că SUA s…