Acasă Externe Ipocrizie maximă, invadatorul Putin, prezent la slujba de Înviere, în timp ce în Ucraina rachetele ruseşti lovesc şi de Paşte

Ipocrizie maximă, invadatorul Putin, prezent la slujba de Înviere, în timp ce în Ucraina rachetele ruseşti lovesc şi de Paşte

0
150

Preşedntele Federaţiei Ruse, invadatorul și ipocritul Vladimir Putin, a participat la slujba de Înviere la Catedrala din Moscova. În tot acest timp, în Ucraina au fost suspendate slujbele de înviere în oraşele asediate, autorităţile considerând că astfel de evenimente ar fi prea riscante.

În imagini, se vede cum Vladimir Putin ascultă slujba de Înviere oficiată de Patriarhul Kiril al Moscovei, ţinând în mână o lumânare cu Lumina Sfântă de la Ierusalim.

Alături de el este şi primarul Moscovei.

Conform Reuters, singurul moment în care Putin a vorbit la slujbă a fost când Patriarhul Kiril a spus „Hristos a Înviat”, la care preşedintele Federaţiei Ruse a replicat „Adevărat a Înviat”.

Sâmbătă, cu câteva ore înainte de înviere, bombardamente la Harkov şi Odesa. A murit un bebeluş de trei luni
O rachetă a lovit sâmbătă infrastructura din oraşul-port Odesa, situat în sudul Ucrainei, au indicat autorităţile locale într-un comunicat online, fără a oferi mai multe detalii, potrivit Reuters.

Odesa a fost lovită de o rachetă. A fost afectată infrastructura„, se arată în document.

Portalul Dumskaia.net din regiunea Odesa a relatat că şase rachete au fost lansate asupra Odesei.

Locuitorii au auzit explozii în diferite zone ale oraşului. Dar au fost atât rachete inamice, cât şi unele lansate de sistemul antiaerian din Odesa. Câteva rachete au putut fi totuşi doborâte, susţine Dumskaia.net. Oamenii au văzut explozii pe cer şi fragmente în cădere spre sol.

Cel puţin o rachetă a căzut şi a explodat. Într-o zonă rezidenţială cu densitate mare de populaţie a izbucnit un incendiu. Tirurile continuă, relatează portalul ucrainean citat.

În etapa a doua a intervenţiei sale în Ucraina, care a fost declanşată săptămâna aceasta, armata rusă intenţionează să stabilească un control complet asupra Donbasului şi a sudului Ucrainei şi să asigure un coridor de legătură cu Crimeea.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 18 rănite în urma unor atacuri cu rachete ruseşti sâmbătă asupra oraşului-port Odesa, în sudul Ucrainei, a anunţat şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, citat de AFP.

Odesa: cinci ucraineni ucişi şi 18 răniţi. Iar aceştia nu sunt decât cei care au fost găsiţi în acest stadiu. Potrivit tuturor aparenţelor, bilanţul va fi mai mare”, a indicat pe Telegram Andrii Ermak, precizând că printre cei ucişi figurează şi un „bebeluş de trei luni„.

Zelenski va renunța la negocierile cu Rusia dacă vor fi cuiși oamenii din Mariupol.

În altă ordine de idei, Zelenski spune că Ucraina va renunța la discuțiile cu Moscova dacă Rusia va omorî oamenii din Mariupol și va organiza „pseudo-referendumuri” pentru a crea „pseudo-republici” în zonele ocupate de Rusia.

Secretarul de stat american Antony Blinken și secretarul apărării Lloyd Austin se vor deplasa mâine la Kiev și vor purta discuții cu Zelenski, a declarat președintele ucrainean.

Zelenski a mai spus că SUA trebuie să influențeze alte țări europene să furnizeze arme Ucrainei și că ar dori ca acest lucru să se întâmple mai repede.

Domnul Zelenski a fost întrebat dacă poporul ucrainean este pregătit să trăiască ani de zile într-o stare de pregătire militară precum Israelul. Președintele ucrainean a răspuns: „Vom fi o astfel de țară, am devenit deja o astfel de țară, suntem deja o astfel de țară, suntem o țară care știe că va trebui să ne apărăm țara. Cred că odată ce vom câștiga vom avea cea mai puternică armată, iar în ceea ce privește garanțiile de securitate, vom fi una dintre cele mai puternice țări din Europa„.

Zelenski a ținut conferința de presă dintr-o stație de metrou și la un moment dat a trebuit să se oprească pentru a permite trecerea unui tren.

Soldaţii ruşi scriu „Hristos a înviat” pe bombe. Aceştia plănuiesc să sporească bombardamentele asupra civililor ucraineni de Paşte şi scriu pe obuze ”Hristos a înviat!”, potrivit ZN.ua, care se bazează pe informaţiile furnizate de SBU, serviciul de informaţii al Ucrainei.

Soldaţii ruşi scriu ”Hristos a înviat” pe bombe. Unitatea din care face parte luptă în regiunea Nikolaev. Aici, ocupanţii, recunoaşte rusul, suferă pierderi uriaşe din cauza atacurilor ucrainenilor. În plutonul său de 19 soldaţi au rămas doar şapte. Restul fie au fost ucişi, fie au fugit.

”Băieţii noştri pregătesc ouă de Paşte pentru ucraineni. Scriem pe scoici ”Hristos a înviat!”. Ne distrăm cât putem…”, spune militarul rus, potrivit ZN.ua.

Au existat informaţii furnizate de SBU care susţineau că ruşii ar putea să atace mai multe biserici, dat fiind faptul că ar putea să existe reuniuni mai mari de oameni. De alfel, preoţilor li s-a cerut să oficieze ceremoniile religioase în număr mai mic, pentru a nu fi posibile ţinte ale atacurilor.

Serviciul de stat pentru Comunicaţii Speciale a anunţat că în zilele de Paşte ar putea exista şi o intensificare a atacurilor informatice.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Vezi Și

Colonelul Vadim Zimin, cel care îi căra ”servieta nucleară” lui Putin, a fost găsit împușcat în cap în locuinţa sa

Încă un incident cel puțin dubios a avut loc în Rusia, Vadim Zimin, colonelul care îi căra…