Acasă Externe ”Planul” UE pentru anotimpul rece în Europa, Ursula von der Leyen: ”Trebuie să trecem peste iarnă, Statele să reducă cu 15% consumul”

”Planul” UE pentru anotimpul rece în Europa, Ursula von der Leyen: ”Trebuie să trecem peste iarnă, Statele să reducă cu 15% consumul”

0
0
527

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat, miercuri, că Europa se pregăteşte pentru scenariul în care Rusia întrerupe total furnizarea de gaz către Europa. În cazul în care se va întâmpla, va fi lansată o alertă la nivelul UE, ca statele membre să reducă cu 15% consumul.

Comisia Europeană a propus miercuri un nou instrument legislativ, Planul european de reducere a cererii de gaze, care vizează diminuarea folosirii gazelor în Europa cu 15% până în primăvara viitoare, în condiţiile în care UE se confruntă cu riscul unor întreruperi suplimentare ale livrărilor de gaze din Rusia.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat, că Rusia șantajează Europa și folosește energia ca o armă.

Rusia folosește gazul ca pe o armă. Trebuie să ne ocupăm de securitatea noastră energetică la nivelul UE. Am învățat din pandemie că, dacă acționăm uniți, putem face față oricărei crize. Așadar, să acționăm împreună pentru a reduce consumul de gaze și pentru a asigura o plasă de siguranță pentru toate țările UE”, a subliniat Ursula von der Leyen pe twitter într-o postare intitulată: ”Economisiți gaz pentru o iarnă sigură”.

De aceea, oricare eventualitate, fie că vorbim despre o reducere totală sau parţială a reducerii de gaze ruseşti, Europa are nevoie să se pregătească. Nu începem de la zero şi acesta este un avantaj. Deja am făcut foarte multe pentru a ne reduce dependenţa de combustibilii fosili ruseşti. Am creat un depozit central care în acest moment este plin în capacitate de 64%. Am setat o platformă pentru achizii comune la nivelul UE şi am propus planul Powe EU. Are o componentă de aprovizionare din alte surse în afară de Rusia. Al doilea pilon este reducerea cererii per ansamblu în ceea ce priveşte consumul de gaze. În ceea ce priveşte primul pilon, aprovizionarea cu gaze din alte surse în afară de Rusia a crescut în mod impresionant din ianuarie anula cesta, cu 35 de puncte. Ţineţi minte că a existat acel acord cu SUA în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaz lichefiat. Am vorbit cu liderii din Algeria, din Egipt, s-a semnat un memorandum pentru creşterea aprovizionării cu Azerbaidjanul şi am lucrat foarte mult pentru a creşte sursele de energie verde, pentru că aceasta este energia viitorului şieste energia de care avem nevoie. În afară de faptul că este o energie curată, este o energie pe care o obţinem pe plan local şi ne face independenţi”, a spus preşedintele CE.

O întrerupere totală a exporturilor de gaze rusești este probabilă și foarte posibilă dacă nu acționăm și devenim vulnerabili. Dacă tot așteptăm, ne va costa și mai mult și va însemna că depindem de Rusia”, a mai spus președinta Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen a subliniat, de asemenea, că toate statele membre ”vor suferi” dacă blocul nu reușește să acționeze împreună, chiar dacă unele state membre sunt expuse mai direct la gazul rusesc și, prin urmare, sunt mai vulnerabile la perturbări. ”Este important ca toate statele membre să contribuie la economisire, stocare și să fie gata să împartă gazul”, a mai spus Ursula, conform Euronews.

Toţi consumatorii, administraţiile publice, gospodăriile, proprietarii de clădiri publice, furnizorii de energie şi industria pot şi ar trebui să ia măsuri pentru economisirea gazelor. Comisia va accelera, de asemenea, lucrările privind diversificarea aprovizionării, inclusiv achiziţionarea comună de gaze pentru a consolida posibilitatea UE de a-şi asigura livrări alternative de gaze.

Comisia propune un nou Regulament al Consiliului privind măsurile coordonate de reducere a cererii de gaze, pe baza articolului 122 din Tratat. Noul regulament va stabili ca obiectiv pentru toate statele membre să reducă cererea de gaze cu 15% între 1 august 2022 şi 31 martie 2023.

Vrem să ne focusăm spre economisirea de energie. Trebuie să ne pregătim pentru eventualitatea în care Rusia va opri alimentarea cu gaze. Asta ar putea afecta întreaga UE, va afecta fiecare stat membru, fiecare casă. (…) Trebuie să trecem peste iarnă, acesta este obiectivul, trebuie să reducem reducem consumul de gaz”, a mai declarat Ursula von der Leyen.

De asemenea, noul regulament ar oferi Comisiei posibilitatea de a declara, după consultarea statelor membre, o ”alertă a Uniunii” privind securitatea aprovizionării, impunând o reducere obligatorie a cererii de gaze pentru toate statele membre. Alerta Uniunii poate fi declanşată atunci când există un risc substanţial de deficit sever de gaze sau o cerere de gaze excepţional de ridicată.

În cazul în care situația se deteriorează, dacă vor fi întreruperi, vom lansa un sistem de alertă în UE, vom ruga statele membre să reducă cu 15%.”, a mai spus șefa executivului european.

Statele membre ar trebui să-şi actualizeze planurile naţionale de urgenţă până la sfârşitul lunii septembrie, pentru a arăta cum intenţionează să atingă obiectivul de reducere a cererii de gaze, şi ar trebui să raporteze Comisiei în privinţa progreselor la fiecare două luni. Statele membre care solicită furnizarea solidară de gaze vor fi obligate să demonstreze măsurile pe care le-au luat pentru a reduce cererea pe plan intern.

Pentru a ajuta statele membre să realizeze reducerile necesare ale cererii, Comisia a adoptat, de asemenea, un Plan european de reducere a cererii de gaze, care stabileşte măsuri, principii şi criterii pentru reducerea coordonată a cererii. Planul se concentrează pe înlocuirea gazului cu alţi combustibili şi pe economisirea generală a energiei în toate sectoarele. Acesta îşi propune să protejeze aprovizionarea gospodăriilor şi a utilizatorilor esenţiali, cum ar fi spitalele, dar şi a industriilor care sunt decisive pentru furnizarea de produse şi servicii esenţiale pentru economie, precum şi pentru lanţurile de aprovizionare şi competitivitatea UE. Planul oferă statelor membre orientări pe care să le ia în considerare atunci când planifică reducerea.

Prin înlocuirea gazelor cu alţi combustibili şi economisind energie în această vară, o cantitate mai mare de gaze poate fi stocată pentru iarnă. Acţionând acum se va reduce impactul negativ asupra PIB-ului, prin evitarea acţiunilor neplanificate într-o situaţie de criză ulterioară. De asemenea, paşii timpurii extind eforturile în timp, atenuează preocupările pieţei şi volatilitatea preţurilor, şi permit o mai bună proiectare a măsurilor ţintite, eficiente din punct de vedere al costurilor, care protejează industria.

Planul de reducere a cererii de gaze propus de Comisie se bazează pe consultări cu statele membre şi industria. Sunt disponibile o gamă largă de măsuri pentru a reduce cererea de gaz. Înainte de a lua în considerare reduceri, statele membre ar trebui să epuizeze toate posibilităţile de înlocuire a combustibilului, schemele de economii neobligatorii şi sursele alternative de energie.

Acolo unde este posibil, ar trebui să se acorde prioritate trecerii la surse regenerabile sau la opţiuni mai curate, mai puţin poluante şi care generează mai puţin dioxid de carbon. Cu toate acestea, trecerea la cărbune, petrol sau energie nucleară ar putea fi necesară ca măsură temporară. Măsurile bazate pe piaţă pot atenua riscurile pentru societate şi economie. De exemplu, statele membre ar putea lansa sisteme de licitaţii sau licitaţii pentru a stimula reducerea energiei de către industrie. Statele membre pot oferi sprijin în conformitate cu modificarea Cadrului temporar de criză privind ajutorul de stat, adoptată miercuri de Comisie.

Un alt pilon important al economisirii energiei este reducerea încălzirii şi a răcirii. Comisia îndeamnă toate statele membre să lanseze campanii de conştientizare a publicului pentru a promova reducerea consumului de încălzire şi răcire la scară largă şi să pună în aplicare „Comunicarea privind economisirea energiei” a UE, care conţine numeroase opţiuni pentru economisirea energiei pe termen scurt. Pentru a da un exemplu, statele membre ar putea impune o scădere direcţionată a încălzirii şi răcirii în clădirile administrate de autorităţile publice.

Planul de reducere a cererii va ajuta, de asemenea, statele membre să identifice şi să prioritizeze, în cadrul grupurilor lor de consumatori „neprotejaţi”, cei mai importanţi clienţi sau instalaţii pe baza consideraţiilor economice generale şi a următoarelor criterii: criticitate societală – sectoare inclusiv sănătate, alimentaţie, siguranţă, securitate, rafinării şi apărare, precum şi furnizarea de servicii de mediu, lanţuri de aprovizionare transfrontaliere – sectoare sau industrii care furnizează bunuri şi servicii esenţiale pentru buna funcţionare a lanţurilor de aprovizionare ale UE, deteriorarea instalaţiilor – pentru a evita ca acestea să nu poată relua producţia fără întârzieri semnificative, reparaţii, aprobarea autorităţii de reglementare şi costuri, posibilităţile de reducere a gazelor şi înlocuirea produselor/componentelor – măsura în care industriile pot trece la componente/produse importate şi măsura în care cererea de produse sau componente poate fi satisfăcută prin importuri.

Nici în ceea ce priveşte economisirea energiei, Europa nu o ia de la zero, potrivit Ursulei von der Leyen, pentru că există posibilitatea ca Rusia să întrerupă total gazul.

Statele fac deja foarte multe în acest sens. Avem 11 state membre care au lansat avertismente în legătură cu consumul de gaze, iar al 12-lea stat membru este la nivel de alertă. Ştim că trebuie să ne pregătim pentru mai multe. Pregătirea nu este suficientă. Trebuie să adresăm şi se întâmplă pentru prima dată acest lucru, să adresăm problema securităţii energetice la nivel european. Trebuie să fim proactivi şi să ne pregătim pentru o potenţială întrerupere totală a aprovizionării cu gaz rusesc. Iar acest scenariu este foarte posibil. Am văzut ce s-a întâmplat în trecut. Ştim foarte clar că Rusia calculează în mod clar, încearcă să pună presiune asupra noastră prin reducerea de gaze. Este un scenariu posibil să ne aşteptăm la o întrerupere totală a gazului rusesc, ceea ce ar afecta întreaga UE. O criză a gazelor pe piaţa unică a UE va afecta fiecare stat membru UE”, a mai spus preşedintele CE.

CE propune, astfel, ca Europa să treacă de această iarnă luând în considerare varianta că aprovizionarea cu gaze ruseşti se întrerupe cu totul.

Trebuie să ne umplem depozitele cât mai repede şi ca să facem asta trebuie să reducem consumul de gaze. Ştiu că este mult de cerut pentru toate statele europene, dar este un pas necesat pentru a ne proteja. Astăzi propunem un instrument de urgenţă pe baza art. 122, cu două obiective. Unul este ca fiecare stat membru să îşi reducă consumul de gaze, iar la doilea obiectiv este să punem la dispoziţie o plasă de sigurnaţă pentru toate statele membre. În cazul în care există această reducere a gazului, vom lansa o alertă la nivelul UE: cerem statelor membre să reducă cu 15% consumul de gaze”, a mai spus von der Keyen.

Încarcă mai mult
Load More In Externe
Comments are closed.

Vezi Și

După masacrul de la Mall-ul din Moscova, Putin vrea să reintroducă pedeapsa cu moartea în Rusia, în care oricine se opune țarului de la Kremlin, moare

Facebook 14 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După masacrul jihadist de la Mall-u…