Acasă Externe Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a anunţat oficial, că ţara sa va depune cererea de aderare la NATO

Preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, a anunţat oficial, că ţara sa va depune cererea de aderare la NATO

0
59

Sauli Niinistö, preşedintele Finlandei, a anunţat duminică oficial, că ţara sa va depune cererea de aderare la NATO.

Este o zi istorică. Începe o nouă eră. Creşterea securităţii Finlandei este o prioritate. Cel mai important lucru pentru noi este siguranţa Finlandei şi a finlandezilor. Această decizie va întări securitatea şi cooperarea între ţările nordice”, a punctat preşedintele, duminică, la o conferinţă de presă.

Premierul Finlandei, Sanna Marin, spune că şi UE va avea de câştigat. „Această decizie va duce şi întărirea Uniunii Europene, a cărei voce în NATO va deveni mai puternică„, a spus ea.

Nivelul acestei decizii este istoric. Decizia finală asupra ratificării va fi luată în Parlament. Este important ca fiecare decident să ştie motivele, dar şi consecinţele acestei decizii„, a mai spus preşedintele Sauli Niinisto.

Anterior, sâmbătă, preşedintele Finlandei îl sunase pe Vladimir Putin să îl informeze de acest lucru.

Sfârşitul neutralităţii militare a Finlandei ar fi o greşeală, a declarat sâmbătă preşedintele rus, Vladimir Putin, în conversaţia telefonică cu omologul său finlandez Sauli Niinisto, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Vladimir Putin a subliniat, că ”încetarea politicii tradiţionale de neutralitate militară ar fi o greşeală, deoarece nu există nicio ameninţare la adresa securităţii Finlandei„, se arată în comunicat.

O astfel de schimbare în orientarea politică a ţării poate avea un impact negativ asupra relaţiilor ruso-finlandeze, care s-au dezvoltat de ani de zile în spiritul bunei vecinătăţi şi al cooperării între parteneri, fiind reciproc avantajoase”, se arată în comunicatul Kremlinului.

Amintim, că în 1939, Uniunea Sovietică a invadat Finlanda, iar conflictul a durat mai bine de trei luni, până când s-a semnat tratatul de pace de la Moscova, din martie 1940.

Scenariu similar cu atacul asupra Ucrainei.

Sovieticii au cerut atunci Finlandei să cedeze teritorii de graniţă în schimbul altora, clamând „motive de securitate”, dar şi protecţia Leningradului, aflat la 32 km de graniţa finlandeză. Când finlandezii au refuzat, sovieticii au invadat. Mai multe surse de la acea vreme au concluzionat că URSS a vrut să cucerească întreaga ţară şi să impună un guvern marionetă.

Cu toate astea, armata finlandeză a rezistat şi a provocat pierderi substanţiale invadatorilor până când aceştia au reuşit să spargă apărarea. Ostilităţile au încetat în martie 1940, iar Finlanda a cedat atunci 9% din teritoriile sale URSS-ului.

Intrarea Finlandei şi Suediei în NATO, cât mai rapidă dacă depun cerere de aderare. Anunţul Germaniei.

Germania a făcut toate pregătirile pentru un proces de ratificare rapid, în cazul în care Finlanda şi Suedia vor decide să-şi înainteze candidaturile pentru aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a declarat duminică şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock, subliniind totodată că ambele ţări au nevoie de garanţii de securitate, informează Reuters.

Germania a pregătit totul pentru un proces de ratificare rapid„, a declarat Annalena Baerbock în a doua zi reuniunii informale a miniştrilor de externe din statele NATO desfăşurată la Berlin, adăugând că miniştrii au convenit sâmbătă să nu existe o „zonă gri” între momentul în care cele două ţări şi-ar depune candidaturile şi momentul la care ele ar adera la organizaţie.

Dacă ele decid să adere, ele pot adera repede… Trebuie să ne asigurăm că le vom oferi garanţii de securitate, nu trebuie să existe o perioadă de tranziţie, o zonă gri, când statutul lor este neclar„, a spus şefa diplomaţiei germane.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Vezi Și

Colonelul Vadim Zimin, cel care îi căra ”servieta nucleară” lui Putin, a fost găsit împușcat în cap în locuinţa sa

Încă un incident cel puțin dubios a avut loc în Rusia, Vadim Zimin, colonelul care îi căra…