
Purtătorul de cuvânt, Generalul Pat Ryder, a explicat care este poziţia Pentagonului cu privire la atacul iminent pregătit de Israel împotriva Iranului.
Generalul Pat Ryde, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a subliniat că nu se dorește un război la scară largă.
„Am arătat mai devreme că nu vrem ca în regiune situația să escaladeze. Nu vom ezita însă să apărăm Israelul și să ne protejăm personalul. Nu vrem să existe un război la scală regională mai mare şi niciun conflict cu Iran. Totuși nu vom ezita să facem acțiunile necesare ca să ne protejăm forțele armate.
„Iranul exportă teroare și distrugere”.
Tindem să uităm adesea că Iran oferă arme, Rusiei, capacități, drone de atac pentru desfășurarea agresiunii sale ilegale pe teritoriul ucrainean. Statele Unite și alți parteneri internaționali lucrează împreună pentru promovarea securității și stabilității la scala regională și pentru a oferi asistență umanitară, iar Iranul exportă teroare și distrugere.
Concluzia este că nu vrem să se extindă, să existe un război regional. Lucrăm la acest lucru de când a început în luna octombrie conflictul din cauza Hamas.
În ceea ce privește un potențial răspuns al Israelului, aceasta ține de o decizie suverană pe care trebuie să o ia Israelul. Ei a fost atacați de Iran, într-un atac cu peste 300 de tipuri de arme. Deci ține de decizia lor. După cum am arătat clar, nu vrem ca lucrurile să escaladeze.
„Statele Unite vor sprijini apărarea Israelului”.
Vă spun că dacă ar exista un nou atac al Iranului contra Israelului, Statele Unite vor sprijini apărarea Israelului, așa cum am și făcut-o.
După cum s-a arătat clar, Statele Unite sprijină în mod foarte ferm apărarea israeliană. Israelul este într-o zonă cu vecini periculoși. E important să analizăm situațiile în mod echilibrat și în perspectiva deceniilor de colaborare. După cum am arătat, nu vrem ca situația regională să escaladeze.
Dar vreau să clarific că avioanele de luptă care au participat la operațiune erau de la bazele de la sol și nu de la cele de pe portavioane și dacă este vorba și de sprijin aerian pentru vase, monitorizarea amenințărilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.
Cabinetul de război al Israelului a hotărât că va exista un răspuns la atacul fără precedent al Iranului, în pofida presiunii internaţionale în creştere pentru oprirea escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
Un responsabil din Partidul Likud al premierului Netanyahu a declarat că în lipsa unor represalii, Iranul va crede că poate ataca Israelul în fiecare săptămână.
Benjamin Netanyahu a cerut armatei să-i prezinte o listă cu posibile ţinte iraniene, dar surse la curent cu discuţiile la nivel înalt spun că Israelul pregăteşte o ripostă care să trimită un mesaj, fără să provoace victime. Principalii aliaţi ai Israelului l-au îndemnat la reţinere, iar Washingtonul a comunicat că nu va participa la une eventual contra-atac israelian.
La rândul său Iranul a avertizat că este pregătit să recurgă la arme încă nefolosite în cazul unui atac al Israelului.
Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de „sânge-rece” după atacului Iranului împotriva Israelului din weekend, subliniind că o escaladare „nu este în interesul nimănui”, potrivit Downing Street.
În cursul unei discuţii telefonice marţi după-amiază, Rishi Sunak a subliniat că „o escaladare semnificativă nu este în interesul nimănui şi nu va face decât să agraveze lipsa de securitate în Orientul Mijlociu”. „Este momentul să dăm dovadă de sânge-rece”, a spus el.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street, şeful guvernului britanic a declarat că Iranul ”a făcut o gravă greşeală de calcul şi este din ce în ce mai izolat pe scena internaţională, G7 coordonând un răspuns diplomatic”.
Reiterând ”sprijinul neclintit al Marii Britanii pentru securitatea Israelului şi securitatea regiunii”, Rishi Sunak a mai subliniat că rămâne ”serios îngrijorat de agravarea crizei umanitare” în Fâşia Gaza, îndemnând Israelul să deschidă noi căi umanitare „cât mai repede posibil”.
Pe de altă parte, prim-ministrul britanic s-a declarat „profund dezamăgit de faptul că Hamas a blocat în weekend acordul care ar fi salvat vieţi ale palestinienilor şi ar fi asigurat eliberarea în siguranţă a ostaticilor”.
Luni, şeful diplomaţiei de la Londra, David Cameron, a cerut Israelului să nu lanseze represalii împotriva Iranului, pentru a evita escaladarea.
