Acasă Externe Tyler Robinson, presupusul ucigaş al activistului conservator Charlie Kirk, predat poliţiştilor chiar de tatăl lui, Trump acuză ”Stânga radicală”

Tyler Robinson, presupusul ucigaş al activistului conservator Charlie Kirk, predat poliţiştilor chiar de tatăl lui, Trump acuză ”Stânga radicală”

0
0
26

Tyler Robinson, presupusul ucigaş al activistului conservator Charlie Kirk, predat poliţiştilor chiar de tatăl lui, Trump acuză ”Stânga radicală”.

Cel mai căutat om din America a fost capturat! Un tânăr de 22 de ani este acum în arest şi ar putea fi condamnat la moarte pentru uciderea lui Charlie Kirk, activistul conservator, apropiat al lui Donald Trump. Suspectul a fost predat poliţiştilor chiar de tatăl lui.

După ce l-a lichidat cu un singur glonţ pe activistul conservator, tânărul i-a mărturisit crima tatălui său. Poliţist cu 27 de ani de experienţă, acesta a alertat autorităţile. Potrivit ABC News, tatăl şi-a recunoscut fiul din primele imagini difuzate de presă, chiar dacă autorităţile aveau să-i afle identitatea abia după 33 de ore. Tatăl l-a convins să se predea și a sunat un prieten pastor, care e şi polițist, şi care i-a spus să stea pe loc până vine poliția.

Anunţul arestării a venit chiar de la preşedintele Donald Trump, în direct la o televiziune de ştiri. „Cu un un grad ridicat de certitudine, îl avem în arest! În arest… toată lumea a făcut o treabă excelentă. Am lucrat cu poliția locală, cu guvernatorul, toată lumea a făcut o treabă excelentă”, a declarat Donald Trump, preşedintele SUA.

7.000 de oameni au sunat să ofere informaţii despre suspect

Ca să grăbească prinderea, FBI a răspândit fotografiile suspectului şi a difuzat imagini cu trăgătorul care fugea de la locul crimei. Asasinul lui Charlie Kirk şi-a ascuns trăsăturile sub o şapcă şi ochelari de soare şi a purtat o banală bluză neagră, care nu sărea în ochi. După ce şi-a executat victima, a alergat pe acoperişul de pe care a tras, a sărit în gol şi a dispărut prin parcarea universităţii din Utah.

După apelul autorităţilor, peste 7.000 de oameni au sunat să ofere informaţii despre suspect. Tyler Robinson are 22 de ani, se afla în Utah ca student şi nu este votant activ. De fapt, nu era înscris în niciun partid şi nu era deloc interesat de politică, dar cu o noapte înainte de atac a discutat cu un membru al familiei despre mesajele pe care le promovează Charlie Kirk. Pe gloanţe au scris diferite mesaje radicale precum „Hei, fascistule, prinde!” sau „Bella Ciao”.

„Am lucrat cu avocații noștri, pregătind tot ce ne trebuie, inclusiv declarații sub jurământ, pentru a putea cere pedeapsa cu moartea”, a declarat Spencer Cox, guvernatorul statului Utah. În paralel, anchetatorii vor să afle cum a fost posibilă tragedia. Martorii au declarat că măsurile de securitate erau aproape inexistente. „Am avut un sentiment ciudat că, dacă urma să aibă loc vreun atac, ar fi fost foarte vulnerabil”, a declarat Henry Dells, martor asasinat. „Echipa de securitate a lui Charlie Kirk era formată din cinci, şase oameni. Probabil că nici nu au luat în calcul o ameninţare la 180 de metri distanță”, a declarat Bill Gage, expert în securitate.

Înmormântarea va avea loc weekendul acesta, în prezenţa lui Donald Trump

Trupul neînsufleţit al activistului politic conservator a fost dus în statul natal cu avionul vicepreşedintelui american. Bun prieten cu victima, JD Vance a ajutat la transportul sicriului, în timp ce soţia lui a consolat-o pe văduva lui Charlie Kirk. Foarte popular pe reţelele de socializare, Charlie Kirk a mobilizat conservatorii din universităţi şi a devenit o figură cheie în mişcarea Make America Great a lui Donald Trump. Deşi avea de multe ori păreri rasiste, islamofobe şi naţionalist creştine, a ştiut să îşi apropie publicul tânăr, alături de care se lansa în dezbateri controversate despre avort sau drepturile comunităţii transgender.

„Nu am văzut niciodată o persoană mai în vârstă să se înţeleagă atât de bine cu tinerii. Şi chiar m-a ajutat mult! Am obţinut multe voturi de la tineri, iar el a fost unul dintre motive”, a declarat Donald Trump, preşedintele SUA. Înmormântarea va avea loc weekendul acesta, în prezenţa lui Donald Trump.

Cine este Tyler Robinson, ucigașul lui Charlie Kirk. Îl numea pe influencer un om ”plin de ură și care răspândește ură”

Persoana suspectată de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost prinsă. Bărbatul a fost identificat ca fiind Tyler Robinson, un rezident din Utah.

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a confirmat într-o conferinţă de presă că Tyler Robinson, în vârstă 22 de ani, este principalul suspect în cazul uciderii activistului de dreapta Charlie Kirk.

Jurnaliștii britanici precizează că au analizat un profil de Facebook, despre care cred că aparțin mamei suspectului, și de pe care acum se șterg imaginile cu Tyler, în care se precizează că familia provine din Cedar City, Utah, la aproximativ trei ore de mers cu mașina de Universitatea Utah Valley, unde a avut loc împușcătura.

De asemenea, sunt prezentate numeroase detalii despre viața familiei, fiind incluse fotografii din călătoriile pe care le-au făcut împreună, unele dintre ele fiind vizite la poligoane de tir.

Alte postări de pe profilul ei dezvăluie că Tyler Robinson a urmat cursurile Școlii Gimnaziale Pineview. În 2022, s-a mutat în orașul Logan pentru a urma cursurile Universității de Stat din Utah, la aproximativ două ore de mers cu mașina de Universitatea Utah Valley.

Guvernatorul Spencer Cox a mulţumit familiei suspectului, care a alertat autorităţile şi a cooperat cu acestea. El a declarat că pe muniţia care nu a fost folosită, găsită lângă arma crimei descoperită într-un tufiş, scria: ”Hei, fascistule! Ia asta!”, ”O, bella ciao” sau ”Dacă citeşti asta, eşti gay. LMAO”.

În conferinţa de presă comună a autorităţilor din Utah şi a FBI au fost citate numeroase dovezi care îl leagă pe suspectul reţinut de asasinarea lui Charlie Kirk. Printre acestea se numără propriile declaraţii făcute rudelor care sugerează că el a comis crima, mesaje pe reţelele sociale (în special Discord), precum şi dovezi fizice.

De asemenea, potrivit guvernatorului, suspectul a contactat și un prieten de familie, care apoi a luat legătura cu autorităţile.

Spencer Cox a mai precizat că un membru al familiei suspectului le-a spus anchetatorilor că Tyler Robinson a devenit ”mai politic” în ultimii ani. Aceeași persoană le-a mărturisit anchetatorilor că Robinson a menționat, recent, că Charlie Kirk vine la Universitatea Utah Valley și a vorbit despre motivul pentru care ”nu-l place și despre punctele de vedere pe care le avea”.

Suspectul i-a spus familiei sale că ”Kirk era plin de ură și răspândea ură”, potrivit lui Cox.

Guvernatorul statului Utah mai spune că suspectul, Tyler Robinson, nu era student la Universitatea Utah Valley, unde a avut loc împușcătura.

Președintele SUA a mai spus că speră ca suspectul, dacă este găsit vinovat, să primească pedeapsa cu moartea.

Trump acuză ”stânga radicală” că a contribuit la uciderea lui Charlie Kirk: ”Compară americani remarcabili cu naziștii”

Donald Trump a afirmat că discursurile ”stângii radicale” au contribuit la uciderea, miercuri, a unuia dintre aliaţii săi politici fideli, influencerul Charlie Kirk, calificându-l drept ”martir al adevărului şi al libertăţii”.

”De ani de zile, stânga radicală compară americani remarcabili precum Charlie cu naziştii şi cu cei mai răi criminali şi ucigaşi în masă din lume. Acest tip de retorică este direct responsabil pentru terorismul cu care ne confruntăm astăzi în ţara noastră, şi acest lucru trebuie să înceteze imediat”, a acuzat preşedintele american într-un videoclip publicat pe reţeaua sa Truth Social.

”Administraţia mea îi va găsi pe toţi cei care au contribuit la această atrocitate şi la orice altă formă de violenţă politică, inclusiv organizaţiile care îi finanţează şi îi susţin”, a declarat el.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Zelenski după incidentul din România: ”Drona a pătruns 10 kilometri în teritoriul românesc şi a operat în spaţiul aerian al NATO timp de 50 de minute”

Facebook 6 X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email Zelenski după incidentul din România:…