
A fost semnat la Ministerul Transporturilor contractul de finanțare din fonduri europene pentru realizarea proiectului tehnic al drumului expres Arad – Oradea, a informat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. Acesta estimează că în august se va încheia procedura de avizare a studiului de fezabilitate.
Valoarea totală a documentațiilor tehnice (studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, autorizația de construire și documentația achizițiilor publice) este de 11 milioane de euro. În această primă etapă se asigură finanțarea studiului de fezabilitate în valoare de 4,4 milioane euro, a explicat Bolojan.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis acordul de mediu pentru Drumul Expres Arad – Oradea. Astfel, proiectul promovat de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, mai parcurge o etapă necesară lansării la licitație pentru execuția lucrărilor.
”Agenția Națională pentru Protecția Mediului anunţă publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul:”Drum Expres Arad – Oradea” amplasat pe teritoriul județelor Arad și Bihor, titular Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, se arată pe site-ul instituției.
Proiectul acordului de mediu şi informaţiile relevante pentru luarea deciziei pot fi consultate la sediul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Observaţiile/contestaţiile publicului se primesc la sediul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului până la data de 28 septembrie 2023, se precizează în anunțul ANPM.
În iulie 2023 a fost semnat la Ministerul Transporturilor contractul de finanțare din fonduri europene pentru realizarea proiectului tehnic al drumului expres Arad – Oradea, a informat atunci Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. Acesta estima că în august urma să se încheie procedura de avizare a studiului de fezabilitate.
Valoarea totală a documentațiilor tehnice (studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, autorizația de construire și documentația achizițiilor publice) este de 11 milioane de euro. În această primă etapă se asigură finanțarea studiului de fezabilitate în valoare de 4,4 milioane de euro, explica Bolojan.
Acestea mai spunea în iulie că, în Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a fost analizat studiul de fezabilitate al drumului expres Arad – Oradea și că mai urmau să fie obținute niște avize, printre care unul dintre cele mai importante era cel de mediu, având în vedere ariile protejate limitrofe traseului drumului expres.
”După publicarea hotărârii de guvern și aprobarea proiectului tehnic, se va demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor”, menționa șeful CJ Bihor pașii care ar mai trebui parcurși pentru implementarea proiectului.
În primăvară, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu estima că Drumul Expres Arad – Oradea va fi scos la licitație în această toamnă.
Noua șosea de mare viteză din Vestul României va avea circa 120 de kilometri, valoarea construcției fiind estimată la aproximativ un miliard de euro.
”Ne propunem ca până la sfârșitul lunii august să încheiem procedura de avizare a studiului de fezabilitate, prin promovarea proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici. După publicarea HG și aprobarea proiectului tehnic, se va demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor”, a transmis Bolojan.
Ideea construirii unui drum expres între Oradea și Arad datează de peste un deceniu, dar fosta Companie Națională pentru Administrarea Drumurilor Naționale din România (CNADNR) a a abandonat studiul de fezabilitate, din cauza lipsei de finanțare.
“Conform auditului, proiectul este unul calitativ, care raspunde tuturor cerintelor de siguranta a traficului. Urmare a acestui Audit, solutiile Studiului de Fezabilitate vor fi supuse aprobarii Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, adauga Cionca.
Urmatorul pas dupa obtinerea Acordului de Mediu, este aprobarea proiectului in Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, cat si in Comitetul Interministerial, iar dupa obtinerea tuturor avizelor sa ajunga pe masa Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Documentatiile sunt in consultare publica pe site-ul ANPM. Sunt programate si 4 dezbateri publice in ultima saptamana din iunie in Oradea, Salonta, Arad si Chisineu Cris.
Lucrarile vor fi impartite in trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chisineu Cris si Chisineu Cris – Arad.
Valoarea totala estimata a proiectului, conform Studiului de Fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei (10.710.315.053,99 lei), inclusiv TVA. Finantarea va fi asigurata din fonduri europene.
În cadrul studiilor de mediu au fost analizate efectele potentiale ale proiectului drumului expres asupra ariilor naturale din zona, asigurarea trecerii de o parte si de alta a noului drum a speciilor de fauna din arealul proiectului si s-au stabilit masurile de reducere a impactului lucrarilor.
Sunt studiate si efectele asupra sanatatii populatiei, biodiversitatii, apei, aerului si solului.
Traseul traverseaza zone deschise: terenuri agricole si pajisti.
Proiectul traversează cursul raurilor Crisul Alb si Crisul Negru, prin intermediul unor poduri. În zona Chisineu Cris, pentru a reduce impactul asupra habitatelor, a fost adoptata solutia mutarii traseului drumului si a nodului rutier in asa fel incat sa nu afecteze ariile naturale protejate din zona.
”Ținand seama de faptul ca traseul drumului expres Arad Oradea nu se suprapune peste siturile de interes comunitar Natura 2000, la sfarsitul lunii iunie, dupa finalizarea acestei ultime etape de consultare publica, putem obtine si avizul de mediu. In aceasta perioada, avand in vedere reconfigurarea traseului pe teritoriul judetului Arad in zona limitrofa orasului Chisineu Cris, realizam ultimele foraje pe noul amplasament si lucram la identificarea proprietarilor de terenuri de pe noul culoar de expropriere. In cursul lunii iulie ne propunem sa obtinem avizele necesare pentru adoptarea hotararilor de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici si pentru exproprierea terenurilor afectate de proiect”, spunea Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor, la finalul lunii mai.
Consiliul Județean Arad, aducea informații despre stadiul actual al proiectului drumului expres Arad-Oradea și despre următoarele etape care mai trebuie parcurse până la începerea lucrărilor. ”A fost finalizat și aprobat Studiu de Fezabilitate de către toate entitățile administrative implicate în proiect, adică Primăria Arad și Primăria Oradea, respectiv Consiliile Județene Arad și Bihor.
Suntem în etapa de obținere a Acordului de Mediu. În 22 mai au fost depuse Raportul privind impactul asupra mediului (RIM) și Studiul de evaluare adecvată (SEA).
Urmează să avem dezbateri publice în perioada 26-29 privind Documentațiile de mediu care au fost depuse la Oradea, Salonta, Chișineu-Criș și Arad. Conform estimărilor, Acordul de mediu va fi emis în jurul datei de 12 august. În paralel lucrăm la întocmirea documentației suport pentru depunerea și susținerea aplicaţiei de finanţare.
În același timp se parcurg și etapele de avizare a Soluției tehnice la CNAIR, fapt pentru care proiectul a fost supus unui Audit de Siguranță Rutieră. Conform auditului, proiectul este unul calitativ, care răspunde tuturor cerințelor de siguranță a traficului. Urmare a acestui Audit, soluțiile Studiului de Fezabilitate vor fi supuse aprobării Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Următorul pas după obținerea Acordului de Mediu este aprobarea proiectului în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, cât și în Comitetul Interministerial, iar după obținerea tuturor avizelor să ajungă pe masa Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici”, transmitea Consiliul Județean Arad.
Drumul Expres Oradea – Arad va avea o lungime totală de 138 de kilometri, iar costul estimat este de 10,7 miliarde lei, a anunțat joi președintele Consiliului Județean Bihor Ilie Bolojan. Este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră pe care autoritățile locale l-au preluat de la Ministerul Transporturilor prin Ordonanța de Urgență din 2020 care a permis descentralizarea. La începutul lunii, la Ministerul Transporturilor a fost semnat acordul România – Ungaria pentru noua vamă Salonta.
Drumul Expres Oradea – Arad va avea o lungime totală de 138 kilometri pentru că, include și legătura către noua vamă Salonta (primul punct de trecere a frontierei România – Ungaria pe un Drum Expres) și cuprinde trei tronsoane.
”Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km. Studiul de Fezabilitate a fost aprobat în luna decembrie 2022, proiectul fiind în prezent în etapa de proiectare. Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform Studiului de Fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei 10.710.315.053,99, inclusiv TVA”, a transmis Bolojan.
Licitația pentru construirea Drumului Expres Oradea – Arad care include și legătura de 9 kilometri cu Ungaria la Salonta va fi lansată în această toamnă, anunța pe 4 aprilie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. La începutul anului, președintele Consiliului Județean Bihor Ilie Bolojan estima lansarea licitației pentru execuția Drumului Expres Oradea – Arad în aprilie-mai (detalii aici), dar ministrul Grindeanu a explicat întârzierea proiectului, prin durata mare pentru obținerea Acordului de Mediu.