Acasă Infrastructură Astăzi s-a deschis circulația pe cei 15 km restanți din Autostrada Sibiu-Pitești, tronsonul Pitești-Curtea de Argeș, astfel, lotul 5, 30.35 km, este complet

Astăzi s-a deschis circulația pe cei 15 km restanți din Autostrada Sibiu-Pitești, tronsonul Pitești-Curtea de Argeș, astfel, lotul 5, 30.35 km, este complet

0
1
99

Astăzi s-a deschis circulația pe cei 15 km restanți din Autostrada Sibiu-Pitești, tronsonul Pitești-Curtea de Argeș, astfel, lotul 5, 30.35 km, este complet.

Lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti (Curtea de Argeş-Piteşti) este gata, cu un avans de câteva luni faţă de termen, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, aflat în vizită de lucru pe şantierul autostrăzii.

Începând de miercuri, 11 iunie, șoferii vor avea acces neîntrerupt pe autostradă de la București până la Curtea de Argeș, odată cu deschiderea completă a tronsonului Curtea de Argeș – Pitești. Cel de-al doilea sector al autostrăzii va fi deschis circulației.

Conform ministrului, odată cu deschiderea ultimului sector, de 14,57 kilometri, al acestei secţiuni, între Nodurile rutiere Băiculeşti şi Curtea de Argeş va fi posibilă circulaţia pe autostradă până la Bucureşti (pe o distanţă de aproximativ 140 de kilometri).

„De fapt, astăzi, după-masă la ora 15:00 vom avea finalizat acest lot 5. Un lot care, alături de lotul 1, finalizat în urmă cu 2 ani, ne duce mai aproape de ceea ce ne dorim cu toţii de 30 de ani. Şi anume să avem acest tronson de autostradă între Sibiu şi Piteşti finalizat. Eu vreau să-i felicit pe constructori, au terminat cu 2 luni jumate, 3 luni mai repede decât termenul prevăzut în contract. Asta este un lucru bun. Asta le dă motivaţie să meargă pe lotul 3, pentru că tot ei construiesc şi lotul 3, să meargă cu toate forţele acolo”, a declarat Grindeanu.

În ce stadiu se află lucrările la celelalte loturi din Autostrada Sibiu – Pitești

Sorin Grindeanu a discutat și despre stadiul lucrărilor de pe celelalte loturi ale autostrăzii.

„Au început şi pe lotul 3 şi ne fac optimişti că ceea ce ne doream ca termene vor fi realizate şi pe loturile 2, 3 şi 4. În paranteză fie spus, lotul 4 în acest moment este cel mai aproape din cele rămase pentru a fi dat în circulaţie, este cel care e în continuare de aici de la Curtea de Argeş până la Tigveni. Astăzi, când vorbim, progresul este de 73-74%, cu tunelele, aşa cum ştiţi, perforate. În continuare există front de lucru pe zona tunelelor, dar undeva în primăvara anului viitor, cred, dacă se va continua ritmul de lucru de acum, se va putea circula până la Tigveni. Deci va putea fi dat în circulaţie şi acel tronson, rămânând cele două tronsoane dificile, pentru anii 2027-2028”, a precizat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai spus că, dacă se va continua ritmul din ultimii trei ani, are speranţa că „într-un orizont de timp de 4 ani, vom ajunge la această reţea decentă de autostrăzi şi drumuri expres în România”.

Autostrada Sibiu – Piteşti (122,11 kilometri) face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Rin-Dunăre) şi este, în prezent, una dintre cele mai importante investiţii în infrastructura rutieră din România. Această autostradă (tronson al Autostrăzii A1), construită prin fonduri europene, este prima care va traversa Munţii Carpaţi şi va asigura pe teritoriul României conexiunea pe axa Est-Vest (Constanţa-Nădlac).

În prezent, se află în construcţie încă trei secţiuni ale acestei autostrăzi, între Curtea de Argeş şi Boiţa, care au o lungime însumată de 78,8 kilometri.

Autostrada Curtea de Argeș – Pitești, în lungime de 30,4 kilometri, a fost deschisă parțial în decembrie 2024, pe un sector de 15,8 kilometri.

Secțiunea 5 (Pitești – Curtea de Argeș) a fost construită prin fonduri europene și este parte integrantă a autostrăzii Sibiu-Pitești (122,11 kilometri), cuprinsă în Coridorul 4 Paneuropean (Rin-Dunăre).

”Această autostradă (tronson al Autostrăzii A1), construită prin fonduri europene, este prima care va traversa Munții Carpați și va asigura pe teritoriul României conexiunea pe axa Est-Vest (Constanța-Nădlac). În prezent, se află în construcție încă trei secțiuni ale acestei autostrăzi, între Curtea de Argeș și Boița, care au o lungime însumată de 78,8 kilometri”, a completat ministrul Transporturilor.

Șantierul Autostrăzii A1 rămâne doar în munți

Autostrada Sibiu – Pitești, aflată în șantier, cuprinde centura Sibiului, de 18 kilometri, inaugurată în 2010, și alte cinci tronsoane care însumează 122 de kilometri.

Secțiunea 1, Sibiu–Boița, cu o lungime de 13,7 kilometri, a fost deschisă traficului la finalul anului 2022. Lucrările au început în primăvara lui 2020, iar valoarea contractului a fost de 612,6 milioane lei fără TVA.

Secțiunea 2, Boița–Cornetu (video), de 31,3 kilometri, are un progres de 4,7 la sută, termenul de finalizare fiind 2028, iar valoarea contractului este de 4,2 miliarde lei fără TVA.

Secțiunea 3, Cornetu–Tigveni, cu o lungime de 37,4 kilometri, este realizată în proporție de 4,4 la sută și are același termen de finalizare, costurile ridicându-se la 5,3 miliarde lei fără TVA.

Secțiunea 4, Tigveni–Curtea de Argeș, de 9,9 kilometri, a ajuns la un progres al lucrărilor de 73,7 la sută. Termenul de finalizare este toamna anului 2027, dar lucrările ar putea fi realizate și mai devreme, valoarea contractului fiind de 1,6 miliarde lei fără TVA. Pe acest tronson se construiește și un tunel de 1,3 kilometri.

Secțiunile aflate în șantier fac parte din tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Pitești, prima autostradă din România care va traversa Carpații. Autostrada Sibiu – Pitești este parte a Autostrăzii A1 București – Nădlac, cu o lungime de aproape 600 de kilometri.

Ultimii 90 de kilometri din Autostrada A1, finalizați până în 2028

Primul său tronson, București – Pitești (95 de kilometri), a fost inaugurat în 1972. Ulterior, au fost deschise și alte sectoare: centura Piteștiului (2007), Sibiu – Orăștie, Orăștie – Deva, Deva – Lugoj, Lugoj – Timișoara, Timișoara – Arad și Arad – Nădlac.

În prezent, două porțiuni din drumul de mare viteză care leagă Capitala de frontiera de vest a țării au rămas nefinalizate: Autostrada Sibiu – Pitești și un sector de nouă kilometri (Holdea – Margina) din județul Timiș. Ambele se află în șantier, tronsoanele lor, care însumează circa 90 de kilometri, având termene de finalizare între 2026 și 2028.



Încarcă mai mult
Load More In Infrastructură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România, s-a deschis complet A0 Sud, între Curtea de Argeș și Constanța se merge pe autostradă

Facebook 102 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Moment istoric pentru infrastructu…