Acasă Infrastructură Primul lot al Autostrăzii Sibiu – Pitești, parte a Coridorului 4 Pan-European, cuprins între Sibiu și Boița, a fost deschis azi circulației

Primul lot al Autostrăzii Sibiu – Pitești, parte a Coridorului 4 Pan-European, cuprins între Sibiu și Boița, a fost deschis azi circulației

2
70

S-a deschis circulația pe lotul de autostradă Sibiu – Boița: 188 de kilometri pe autostradă fără întrerupere de la Sibiu la Holdea.

Joi, 15 decembrie, primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, Secțiunea Șelimbăr – Boița, a fost inaugurat. Mai sunt de executat câteva lucrări, dar în afara carosabilului, care nu vor afecta traficul.

Circulația rutieră pe lotul de autostradă Sibiu – Boița s-a deschis joi, 15 decembrie, de la ora 15:00, după ce comisia de recepție a făcut un control pentru a se asigura că toate elementele de siguranță rutieră sunt întrunite.

Lotul 1 Sibiu – Boița are o lungime de 13 kilometri și se dă în trafic cu aproximativ 5 luni înainte de termen, constructorul PORR din Austria reușind să termine lucrările înainte de luna aprilie 2023, termenul din contract, a relatat Economedia.

Constructorul a cerut Companiei de Drumuri să facă recepția pe 15 decembrie, data la care ar trebui să se circule pe primii și singurii kilometri de autostradă dați în trafic în acest an.

Inaugurarea primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești va permite șoferilor să conducă pe 188 de kilometri de autostradă fără întrerupere de la Boița (județul Sibiu) până la Holdea (județul Hunedoara), potrivit datelor centralizate de Economedia.

Contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost semnat în aprilie 2019 pentru 600 de milioane de lei. Lucrările au început în primăvara anului 2020 și au termen de finalizare aprilie 2023. Lotul de 13 kilometri cuprinde 27 de poduri și pasaje și două noduri rutiere. La Boița, Autostrada se conectează cu DN 7 Valea Oltului printr-un sens giratoriu cu un diametru de aproape 50 de metri, soluție de sistematizare rutieră care, cel mai probabil, va duce la formarea de cozi în zilele aglomerate.

Tronsonul Sibiu – Boița din A 1 ”va ocoli zona Tălmaciu”, explică liderul Asociației Proinfrastructură, Ionuț Ciurea. Constructorul austriac al acestei secțiuni a terminat lucrările cu aproximativ 4 luni înaintea termenului limită.

Rămâne, însă, de văzut cât de rapid vor lucra ceilalți constructori pe tronsoanele cele mai scumpe și mai greu de executat, cele care vor traversa prin tuneluri munții Carpați. ”Anul 2030 este un orizont optimist pentru darea în folosință a întregii autostrăzi Sibiu – Pitești”, este de părere Ionuț Ciurea, care ne spune și în ce regim de plată va putea fi folosită autostrada.

Pentru construcția autostrăzii A1 Sibiu – Boița, firma austriacă Porr Construct a primit 613 milioane de lei. Lucrările au început în aprilie 2020 și trebuiau să se încheie în 36 de luni. Constructorul austriac a terminat lucrarea cu aproximativ 4 luni mai devreme.

Porr Construct mai are de executat, pentru 1,7 miliarde de lei, și secțiunea 4 din autostrada Sibiu-Pitești, un sector de aproape 10 kilometri între Tigveni și Curtea de Argeș. Lucrarea aceasta se va dovedi mult mai dificil de executat, fiind vorba despre trecere prin munți, respectiv executarea unui tunel de peste 1,3 km lungime.

În total, sunt de executat de către mai mulți constructori, 5 secțiuni din autostrada Sibiu-Pitești. Autoritățile susțin că ar vrea ca întregul drum să fie dat în folosință în jurul anului 2028.


Încarcă mai mult
Load More In Infrastructură

Vezi Și

O porțiune de pe autostrada A10 Sebeș Turda, aflată încă în garanție, s-a surpat, reparațiile vor dura cel puțin o lună

O bucată din șoseaua de mare viteză s-a prăbușit la kilometrul 15, în apropiere de Alba Iu…