Acasă Infrastructură Vești bune pentru bucureștenii care merg spre litoral, miercuri, încă 10 km se vor da în în circulaţie din A0, centura Capitalei, inelul sudic

Vești bune pentru bucureștenii care merg spre litoral, miercuri, încă 10 km se vor da în în circulaţie din A0, centura Capitalei, inelul sudic

0
1
18

Vești bune pentru bucureștenii care merg spre litoral, miercuri, încă 10 km se vor da în în circulaţie din A0, centura Capitalei, inelul sudic.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat că miercuri va fi dat în circulaţie Lotul 1 din A0 Sud, un tronson de 10 kilometri.

Ministrul promite că, până la sfârșitul anului se va circula de la Craiova până la Constanța doar pe autostrăzia.

Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu au inspectat astăzi un tronson din autostrada Bucureştiului, care se va deschide săptămâna viitoare. Porţiunea face legătura cu Autostrada Soarelui şi ocoleşte aglomeraţia din Capitală.

Miercuri va fi deschis circulaţiei un nou segment din şoseaua rapidă care se construieşte în jurul Bucureştiului, tronsonul dintre Popeşti-Leordeni şi Căţelu.

Aceşti 10 kilometri vor face legătura între Autostrada Bucureştiului şi Autostrada Soarelui, aşa că şoferii care stau în zona limitrofă a Capitalei vor putea să meargă direct spre mare, pe autostradă, asta în timp ce şoferii care vin dinspre Constanţa nu vor mai trebui să treacă prin centrul Capitalei pentru a ajunge la aeroport sau spre Ploieşti.

Porţiunea de 10 kilometri care va fi deschisă miercuri va deveni şi mai utilă la toamnă, când va fi terminat şi segmentul Bragadiru – Ciorogârla.

„În această toamnă să putem circula de la A1 pe autostradă în jurul Bucureştiului, până la Constanţa. Dacă vă veţi urca pe autostradă la Craiova veţi putea merge pe autostradă până la Constanţa, la sfârşitul acestui an”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

”Miercuri se vor da în circulaţie şi aceşti ultimi 10 kilometri din Lotul 1 de pe A0 Sud. Parte din ei au fost inauguraţi şi anul trecut şi la începutul anului acesta. Cert este că pe A0 Sud, odată cu inaugurarea acestor 10 kilometri, se va circula pe peste 33 de kilometri de autostradă, de la DN 6, adică drumul spre Alexandria, până la intersecţia cu A2. Anul trecut ştiţi că au fost inauguraţi 20 de kilometri pe A0 Nord. Deci vorbim de peste 50 de kilometri de autostradă în jurul Bucureştiului, din aproximativ 100, deci suntem cam la jumătate”, a declarat, duminică, Sorin Grindeanu, la inaugurarea a încă 10 kilometri din Autostrada A0 Sud, lotul 1, din zona nodului rutier cu Autostrada A2.

”O să se dea în circulaţie din A0, inelul sudic, încă 10 km. Asta înseamnă că din inelul sudic aproape două treimi este finalizat din A0, peste 20 de km, mi se pare, din inelul nordic. De fapt, în acest moment, toată zona limitrofă Bucureştiului şi cartierele periferice vor merge pe autostradă direct până la Constanţa din zilele următoare”, a afirmat, duminică, Marcel Ciolacu, cu ocazia vizitei de lucru pe care a făcut-o împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la obiectivul de investiţii rutiere Autostrada A0 Sud, lotul 1 (zona nodului rutier cu Autostrada A2).

Autostrada de centură a Capitalei va fi gata în întregime abia în 2026. Din cei 102 kilometri au fost construiţi doar 50 până acum.

„În acest moment, Ministerul Transporturilor are în lucru 780 de kilometri de autostrada şi drum expres. Sunt şantiere în lucru”, a declarat Marcel Ciolacu.

Lucrările înaintează, însă, greu. Până la sfârşitul anului am putea inaugura cel mult 100 de kilometri de autostrăzi.

Și Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat, pe pagina de Facebook, că începând ”de săptămâna viitoare se va putea circula și pe acest tronson”, făcând referire la cei circa 10 kilometri cuprinși între A2 și DN4 din A0 Sud.

”A0 – A2, pe ultima sută de metri.

Sunt pe șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Sud, la intersecția dintre două autostrăzi, unde se apropie de final lucrările de execuție a unuia dintre cele mai mari noduri rutiere din România.

Vă prezint în acest live mai multe detalii despre stadiul lucrărilor pentru acest sector de autostradă cuprins între DN4 și A2 (cca 10 km), fiind următorul pe care îl vom da în trafic.

Hai România, hai că se poate!”, scrie Irinel Ionel Scrioșteanu pe Facebook.

Ciolacu a precizat că, în acest moment, Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, are în lucru 780 km de autostradă şi drum expres, toate fiind şantiere în lucru, precum şi aproximativ 1.500 de km de cale ferată.

”Normal, mai ales în zona rutieră – unde vă dau exemplu autostrada Moldovei şi unde sperăm anul acesta să dăm în circulaţie 140 de km – partea de cofinanţare la fondurile europene, la PNRR mai exact, este ca şi procente de aproape 50%. Ca să închidem tot acest inel, cum închide şi domnul ministru cu domnul director inelul de A0 al Bucureştiului, aici este cea mai mare parte din deficitul despre care vorbim de fiecare dată. Eu nu voi opri investiţiile. În acest ritm se dezvoltă România, lucru pe care l-au făcut şi alte state europene şi membre a Uniunii Europene. Acelaşi lucru l-a făcut şi Portugalia, şi Spania, şi Italia. Este cel mai bun moment al României de investiţii, mai ales în zona de infrastructură. Fiindcă automat când ai infrastructură, cum este autostrada Moldovei, automat vor veni şi investiţiile”, a adăugat premierul.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că miercuri se vor da în circulaţie şi ultimii 10 km din lotul 1 de pe A0 Sud.

”Cert este că pe A0 Sud, odată cu inaugurarea şi acestor 10 km, se va circula pe peste 33 de km de autostradă de la DN 6, adică drumul spre Alexandria, până la intersecţia cu A2. De asemenea, anul trecut ştiţi că au fost inauguraţi 20 de km sau daţi în circulaţie 20 de km pe A0 Nord. Deci vorbim de peste 50 de km de autostradă în jurul Bucureştiului, din aproximativ 100. Deci, suntem cam la jumătate”, a precizat Grindeanu, cu acest prilej.

Încarcă mai mult
Load More In Infrastructură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România, s-a deschis complet A0 Sud, între Curtea de Argeș și Constanța se merge pe autostradă

Facebook 102 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Moment istoric pentru infrastructu…