Acasă Justiție Comisia Europeană îl contrazice pe Cîțu, va menține MCV până când România va atinge ”obiectivele agreate”, Stelian Ion o ține langa cu SIIIJ

Comisia Europeană îl contrazice pe Cîțu, va menține MCV până când România va atinge ”obiectivele agreate”, Stelian Ion o ține langa cu SIIIJ

0
917

Premierul Florin Cîțu, umflat în pene așa cum s-a dus la Bruxelles, se lăuda că MCV va fi ridicat. Dar Comisia Europeană a anunțat, marți, că va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia situaţiei din România prin intermediul MCV, până la îndeplinirea obiectivelor de referinţă şi, în paralel, va continua să colaboreze cu România, aşa cum colaborează şi cu celelalte state membre.

Potrivit documentului, care a fost adoptat marţi, de la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendinţă pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referinţă ale MCV.

Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei şi remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. ” Îndeplinirea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare este esenţială pentru procesul de reformă şi pentru ca România să încheie procesul MCV”, menţionează CE.

Raportul adoptat astăzi face un bilanț al progreselor înregistrate în cadrul MCV din octombrie 2019 până în prezent și evaluează progresele înregistrate în vederea îndeplinirii celor 12 recomandări din ianuarie 2017 și a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018. Îndeplinirea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare este esențială pentru procesul de reformă și pentru ca România să încheie procesul MCV.

De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante.

Comisia așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură. Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 oferă un cadru clar și o direcție clară pentru reformele în curs, în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general. Este esențial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată.

Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință și, în paralel, va continua să colaboreze cu România, așa cum colaborează și cu celelalte state membre, în contextul mecanismului general privind statul de drept. Astfel cum s-a arătat în Comunicarea privind statul de drept din septembrie 2020, după încheierea MCV, monitorizarea va continua în cadrul instrumentelor orizontale. Mecanismul privind statul de drept oferă cadrul pentru monitorizarea acestor chestiuni în viitor.

Comisia încurajează România să își îndeplinească angajamentele asumate în cadrul MCV și să urmărească în mod activ implementarea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare. Comisia are convingerea că România poate îndeplini obiectivele de referință ale MCV dacă aceasta menține evoluția pozitivă actuală și dacă adoptă și pune în aplicare cu hotărâre reformele angajate. Comisia este pregătită să sprijine autoritățile române în acest sens.

Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile României de a reforma sistemul său judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției.

Mecanismul a fost expresia angajamentului comun al statului român și al UE în acest sens. În conformitate cu decizia de instituire a mecanismului, precum și așa cum a subliniat Consiliul și a confirmat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), MCV se va încheia atunci când vor fi îndeplinite în mod satisfăcător toate obiectivele de referință aplicabile României.

În ianuarie 2017, Comisia a efectuat o evaluare cuprinzătoare a progreselor înregistrate în cei zece ani de existență a mecanismului. Această perspectivă a oferit o imagine mai clară asupra progreselor importante realizate de la aderare până în prezent și a permis Comisiei să formuleze douăsprezece recomandări specifice a căror punere în aplicare ar fi fost suficientă pentru încheierea procesului MCV. Încheierea MCV depindea de îndeplinirea acestor recomandări într-o manieră ireversibilă, dar și de condiția ca evoluția situației să nu invalideze în mod clar progresele realizate.

Între timp, Comisia a efectuat trei evaluări ale progreselor realizate în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor. În noiembrie 2017, Comisia a constatat că se realizaseră progrese cu privire la o serie de recomandări, dar a remarcat și o încetinire a ritmului reformelor, avertizând cu privire la riscul redeschiderii unor chestiuni pe care raportul din ianuarie 2017 le considerase închise.

Raportul din noiembrie 2018 a concluzionat că situația evoluase într-un mod care anulase progresele realizate sau pusese sub semnul întrebării ireversibilitatea acestor progrese și că trebuiau formulate recomandări suplimentare. Atât Parlamentul European, cât și Consiliul au susținut acest punct de vedere. În raportul din octombrie 2019 a fost salutată intenția noului guvern român de a redefini abordarea, dar s-a exprimat regretul cu privire la faptul că România nu a pus în aplicare toate recomandările.

În 2020, situația a fost îngreunată în special de pandemia de COVID-19. În aceste condiții, Comisia nu a publicat un raport specific privind MCV, însă a continuat monitorizarea cu atenție a evoluției situației, precum și cooperarea și dialogul cu autoritățile române și cu părțile interesate, inclusiv prin intermediul mecanismului privind statul de drept.

În septembrie 2020, Comisia a adoptat raportul său pe 2020 privind statul de drept: situația statului de drept în Uniunea Europeană, care analiza evoluțiile legate de statul de drept din toate statele membre în domeniile reformei sistemului judiciar, cadrului anticorupție, pluralismului mass-mediei și altor sisteme de control și echilibru instituțional. Capitolul specific referitor la România a inclus informații actualizate cu privire la evoluția situației în materie de reformă a sistemului judiciar și luptă împotriva corupției în perioada scursă de la raportul MCV din octombrie 2019.

Hotărârea pronunțată de CJUE la 18 mai 2021 în contextul unei serii de cereri de decizii preliminare constituie un element important care a clarificat natura MCV și a obligațiilor României care decurg din acesta.

Raportul adoptat astăzi face un bilanț al măsurilor luate de România începând din octombrie 2019 și se bazează pe dialogul continuu dintre autoritățile române și serviciile Comisiei.

Stelian Ion, după publicarea raportului MCV: ”SIIJ trebuie desființată cât mai repede”.

Avem ca obiectiv, noi Romania, sa ridicam cat mai curand MCV„, a afirmat ministrul.

Despre desfiintarea SIIJ, Ministrul a afirmat: „Este de remarcat ca in cadrul raportului Comisia apreciaza proiectul de lege propus de Guvern. Nu se refera in acest raport la necesitatea impunerii unor garantii suplimentare dupa desfiintarea SIIJ”, a mai declarat Stelian Ion, adaugand ca „nu putem astepta de la Curtea de Justitie a UE sa ne rezolve problemele interne”.

Ne-a lasat libertatea sa facem acest lucru„, a adaugat ministrul.

E important ca politicienii sa gasim solutii pentru desfiintarea grabnica a SIIJ. Consider ca proiectul Guvernului este cel corect si voi incerca sa conving colegii parlamentari„, a adaugat Stelian Ion.

MInistrul a afirmat ca, referitor la legile justitiei care au fost atent monitorizate de CE, „Comisia considera ca modificarile din 2018 au fost un regres, proiectele puse in discutie in 2020 au fost apreciate de catre Comisie”.

Vom analiza fiecare paragraf din raport, vom face o analiza publica pe siteul Ministerului Justitiei. Depinde doar de noi daca si cand vom convinge partenerii europeni sa ridicam acest mecanism care ne va ajuta pe multiple alte planuri ulterior. Suntem pe drumul cel bun. Doresc o grabirea a acestui proces„, a mai adaugat ministrul.

Încarcă mai mult
Load More In Justiție

Vezi Și

Comisia de la Veneţia critică revocarea Avocatului Poporului, Ludovic Orban și Anca Dragu ascund documentul

Comisia de la Veneţia le-a trimis scrisori preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orba…