
Președintele USR Dan Barna…sare la gâtul președintelui Klaus Iohannis pe motiv că a scos corupția din Strategia Națională de Apărare a Țăriii, eterna obsesie a celor de la USR, pe bună dreptate de această dată! Într-o intervenție la Antena 3, consilierul primului ministru, Virgil Guran, sare ca ars și îi dă liderului USR cu dosarul din sertarul președintelui Klaus Iohannis, în cap. Să înțelegem domnule președinte, că în Dragnea și în PSD stătea marea corupție din România? Cei din ”guvernul meu”, guvernul PNL…sunt în afara oricărei suspiciuni rezonabile de corupție? Un mecanism de androizi bine programat împotriva unor astfel de metehne specifice doar umanității?!
Dar totuși, câtă ipocrizie, taman Dan Barna se găsește să facă vorbire despre corupție, cel care delapida fonduri Europene de la copiii cu dizabilități…! Oribil! aia nu înseamnă că nu există corupție și la PNL, una nu o exclude pe alta.
”În mod inexplicabil, în Strategia Națională de Apărare a Țăriii, elaborată de CSAT și trimisă Parlamentului spre aprobare, corupția devine un fenomen secundar. E ca și cum o dată cu dispariția lui Liviu Dragnea din prim-plan toate problemele s-au rezolvat.
Nu s-au rezolvat. Simplul fapt că acum la putere e PNL nu schimbă cu nimic datele problemei.
România încă n-a reparat dezastrul legislativ din justiție lăsat în urmă de regimul Dragnea.
Profiturile uriașe obținute din infracțiuni încă n-au fost recuperate.
Cazurile de mare corupție anchetate de instituțiile abilitate sunt tot mai puține.
Asta în timp ce zilnic aflăm despre achiziții dubioase (care au loc chiar și în momente grele cum e apariția unei pandemii), despre conducte de bani publici scurși către clientela de partid și despre programe guvernamentale din care întotdeauna statul și românii pierd.
Corupția rămâne unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării acestei țări. Refuzând să vedem asta, refuzăm realitatea.
USR nu va vota Strategia Națională de Apărare în forma actuală. Lupta anticorupție trebuie să rămână o prioritate a statului român.” a scris Dan Barn pe pagina de facebook.
