Oana Lovin și Codruța Cerva au fost audiate în calitate de martor azi la Secția Specială în dosarul privind acuzațiile de fraudă la votul din Sectorul 1.
Oana Lovin și Codruța Cerva au fost audiate luni la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), pentru a da declarații în dosarul deschis după plângerea lui Daniel Tudorache. Este vorba despre acțiunea care vizează faptul că liderul USR Dan Barna a fost lăsat să intre în incinta biroului electoral în acea noapte şi că reprezentaţi ai USR-PLUS erau în acea încăpere peste sacii cu procese verbale, deşi nu aveau un act în prealabil de la BES 1.
Oana Lovin a plecat de la sediul SIIJ, unde a fost audiată aproape o oră. Ea le-a declarat jurnaliștilor că are probe video privind o eventuală fraudă la votul de la Sectorul 1 și că își dorește sa fie martor protejat.
„Sunt efectiv consternată că doamna Clotilde spune că acele camere nu merg, poate i-a dat doamna de la BEC asigurări. Înțeleg că doamna Clotilde a fost chemată și ea la audieri, dar nu s-a obosit să vină. Am venit cu probe noi. Am văzut că tocmai astăzi comunitatea Declic face protest pentru desființarea SIIJ. Se pune presiune să se închidă dosarul„, a declarat Oana Lovin la SIIJ.
”Ne-au amenințat efectiv în văzul camerelor. Erau oameni, eu filmam. Bodyguardul domnului Burduja și-a permis să mă amenințe, să-mi spună să mă potolesc, că sunt fată deșteaptă, să mă gândesc la consecințe. Pe lânga asta, puzderia de mesaje și amenințări pe care le-am primit în spațiul online, atât eu, cât și Codruța. Consider că viața îmi este în pericol!” a mai spus Oana Lovin.
”Referitor la noaptea de 30 septembrie, când am dat nas în nas cu domnii de la USR. A fost un miting pe data de 30, după care ne-am dus în aceeași locație, la piață, să mâncăm. La 8 fără 10 seara am plecat de acolo.
La ieșire, exact în hol, erau în jur de 10-15 USR-iști
Când am plecat de acolo, la ieșire, exact în hol, erau în jur de 10-15 USR-iști, spun USR-iști pentru că i-am și identificat între timp, noi fiind la mai multe proteste, pe unii dintre ei chiar îi cunoaștem după nume, după cum arată.
I-am întrebat ce caută acolo, s-au fofilat, nu ne-au răspuns nimic, după care ne-am luat după ei. Au intrat într-un magazin, s-au dispersat, unii erau prin spate, oricum de jur împrejurul pieței erau foarte mulți băieți de la USR.
Cei de la USR continuau să stea acolo
În afară de faptul că toți aveau rucsacurile pline, nu știu cu ce erau pline, noi stând acolo, nu voiau să plece. Am sunat la Poliție, am sunat la Jandarmerie, pentru că am înțeles că doar sus în BES sunt 2 jandarmi care păzesc.
Cu toate că era presă, era Jandarmerie, erau foarte mulți oameni care se uitau pe live-urile noastre, cei de la USR continuau să stea acolo.
La un moment dat, erau pe lateralul pieței, pentru că mulți nu știu că sunt 3 intrări în clădire. Intrarea principală, intrarea de la LIDL și una pe la subsol. Dar tot insistau să rămână în zonă.
A venit cineva să ne spună să venim în partea cealaltă pentru că acolo este și soțul doamnei Clotilde Armand
La un moment dat a venit cineva să ne spună să venim în partea cealaltă pentru că acolo este și soțul doamnei Clotilde Armand. Toate probele acestea există în telefoanele noastre. Am filmat, am înregistrat, i-am identificat pe 4 sau 5 dintre ei, nu fiind simpli USR-iști, fiind candidați la consilieri”, a declarat Codruța Cerva.
Și Daniel Tudorache a fost audiat la SIIJ, vineri, o citație- fulger, a doua zi după depunerea plângerii. La plecarea de la sediul parchetului, fostul primar al Sectorului 1 declara: (Persoane pe care) le cunoaştem că ar şti sau ar avea informaţii despre acest caz. De luni încolo sunt chemaţi la audieri. ”Sunt optimist că se va afla adevărul”.