
Acolo unde fostul Guvern Cîțu și achizițiile făcute în perioada pandemiei sunt trecute cu vederea, fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, a fost reținut de procurorii anticorupție din București într-un dosar care are legătură cu achiziția de măşti anti-COVID neconforme pentru Ministerul Apărării Naționale (MApN), în perioada pandemiei.
Victor Pițurcă a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție într-un dosar pentru achiziții publice din perioada pandemiei. Este vorba despre un dosar cunoscut opiniei publice sub numele de ”Măști pentru MApN” privind achiziția de măști neconforme livrate în spitalele Ministerului Apărării.
În perioada în care România era în stare de urgență, șeful direcției medicale MApN, generalul D.P., s-a ocupat de ”operațiunea” de achiziționare a măștilor anti-COVID.
În același dosar a fost audiat și unul dintre șefii Romarm. Potrivit Gândul, după audieri a fost reținut și directorul general al ROMARM, Gabriel Țuțu.
Acesta l-a însărcinat pe șefului farmaciilor din cadrul Direcției Medicale MApN, C.P., să găsească transport și fondurile necesare pentru achiționarea echipamentelor medicale, cu precădere măști întrucât Ministerul Apărării Naționale nu dispunea de sumele respective.
Prin urmare, șeful farmaciilor a luat legătura cu italienii Riccardo și Andrea Barsanti, ca să le intermedieze relația cu o firmă chineză. După găsirea furnizorului prin cu ajutorul italienilor, generalii și-au dat seama că nu au suficienți bani și astfel a intrat pe fir Victor Pițurcă.
Prin intermediul firmei deținute de Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, fostul selecționer ar fi plătit transportul măștilor. Firma lui Alexandru Pițurcă a virat banii către o altă companie, ALLODIUM SA (front al forțelor aeriene din Ucraina). La rândul său, ALLODIUM SA a achitat către FA Ukraine – avionul de transport fiind din flota militară ucraineană, dar și echipamentele medicale către firma din CHINA SICHUAN LINGTONG INTELLIGENCE ENVIRONMENTAL PROTECTION INDUSTRY CO LTD.
Apoi, echipamentele militare au fost livrate de către asiatici către HELIOS, firma lui Neacșu Vasile, un apropiat al lui Pițurcă senior. De la HELIOS, echipamentele au fost trimise către MApN.
Victor Pițurcă nu este la prima interacțiune cu procurorii DNA, el fiind investigat în ceea ce privește rezilierea contractului dintre fostul selecționer al naționalei României și FRF, dar a fost și condamnat la un an cu suspendare în Dosarul Valiza.
Anul trecut Victor Pițurcă ar fi fost audiat în secret de către procurorii militari în dosarul măștilor achiziționate pentru MApN.
În anul 2020, în perioada stării de urgență, șeful direcției medicale MApN, generalul D.P., s-ar fi ocupat de „operațiunea” de achiziționare a măștilor. Acesta i-ar fi trasat sarcină șefului farmaciilor din cadrul Direcției Medicale MApN, C.P., să găsească transport și fondurile necesare pentru achiziționarea echipamentelor medicale, în special măști de protecție, întrucât MApN nu dispunea de sumele respective.
După ce ar fi un găsit furnizor chinez prin italienii Riccardo și Andrea Barsanti, generalii MApN și-ar fi dat seama că nu au fonduri suficiente și ar fi apelat la Victor Pițurcă. Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal ar fi finanțat întreaga operațiune, firma administrată de fiul său, Alexandru Pițurcă (SC PAV GREEN ENERGY SRL) ar fi fost cea care ar fi plătit transportul măștilor.
Procurorii ar fi investigat ulterior posibile fapte de corupție comise de către generalii MApN, dar și fapte de evaziune fiscală. În plus, procurorii ar suspecta și o infracțiune de eludare a taxelor pentru că operațiunea s-ar fi derulat printr-un intermediar.
Victor Pițurcă nu este la prima interacțiune cu procurorii DNA, el fiind investigat în ceea ce privește rezilierea contractului dintre fostul selecționer al naționalei României și FRF. Totodată, Victor Pițurcă a fost anterior condamnat cu suspendare în Dosarul Valiza.
DNA vine cu precizări despre dosarul în care au fost reținuți fostul selecționer Victor Pițurcă și director general al Romarm, Gabriel Țuțu.
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a lui Gabriel Țuțu, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influență în formă continuată și fals intelectual, și a unei persoane fizice, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.
În pandemie, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Țuțu, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în cauză, în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică ce vizau cumpărarea a 7 utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție.
CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului).
Într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, Țuțu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.
În schimbul acestor ”servicii”, Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare. dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens.
Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei.
”Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, informează DNA.