
Cu un singur lucru rămânem după această zi, în care democrația în România a fost împinsă cinic și brutal pe scări ”președintele este bucuros”!
După ce astăzi, în contrasensul democrației și în totală ignoranță pentru toate regulile și regulamentele interne, guvernul Orban 3 a fost reînvestit cu puteri depline, președintele Klaus Iohannis a decis, din păcate pentru noi (tardiv și complet defazat), să decreteze începând de la începutul săptămâmii viitoare, starea de urgență!
După ce, complet contra naturii, a Constituției, a CCR, a logigii și a bunului simț. a reușit să își repună în drepturi depline ”guvernul lui”, de Luni îi va deroba de aproape toată puterea prin declararea stării de urgență! Ce va face cu ea acum? Acum când deja coronavirusul de import e deja cu generozitate răspândit în interiorul granițelor, nu putem să știm în acest moment, în ce măsură declanșarea stării de urgență ne va mai ajuta cu ceva?
Și totuși, nu ne-a comunicat încă nimeni, sub ce formă a ordonaței 1/1999 va găsi de cuviință președintele lent, oportunist și iresponsabil să ne servească de luni urgența?
Totuși, ce e mai important pentru noi toți, pentru toată națiunea, e că președintele, conform cu propriile declarații, e ”bucuros”, noi nu atât de mult!
România este de luni în stare de urgenţă, decretată de șeful statului. Klaus iohannis a făcut anunţul sâmbătă seara şi a precizat că guvernul trebuie să aibă astfel acces mai ușor la finanțe pentru a face achizițiile necesare combaterii coronavirusului.
În România, a mai fost decretată stare de urgență o singură dată după Revoluţie, la mineriada din ianuarie 1999.
”În primul rând felicitări noului Guvern și le doresc mult succes. Apreciez în mod deosebit votul care s-a dat azi în Parlament. Astăzi din Parlamentul României s-a transmis un mesaj de unitate. Sunt bucuros că majoritatea parlamentarilor au înțeles greutatea acestui moment.
Prima prioritate este continuare luptei împotriva coronavirusului. Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă, am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare.
În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus.
Dragi români, autorităţile îşi fac treaba, Guvernul şi-a făcut treaba şi până acum foarte bine, dar singuri nu vom reuşi să facem decât o parte din treaba care trebuie făcută. Avem nevoie de voi, dragi români! Avem nevoie de voi ca să respectaţi îndrumările, indicaţiile autorităţilor, avem nevoie să respectaţi regulile de igienă care sunt transmise pe canalele publice şi da, avem nevoie să evitaţi contactele care nu sunt absolut necesare – ştiu că acest lucru este puţin mai greu – şi da, avem nevoie să vă informaţi corect, din surse publice, direct de la autorităţi.” a declarat Sâmbătă seara Klaus Iohannis.
