Acasă Blog România cu două fețe

România cu două fețe

0
1
1,000

Da, îi putem spune oricum fără să ”riscăm” să greșim, îi putem spune și România cu două fețe, sau România fățarnică, ipocrită…România dublei măsuri! Am mai dezbătut asta de nenumărate rânduri, exemplele sunt multe și la îndemâna tuturor, indiferent de față, sau fațeta pe care o poartă, indiferent că ești subiectiv sau obiectiv, realitatea e asta și nu o putem nega sau mistifica!

Să luăm spre exemplu, momentul și situația pe care nefericit o traversăm, să zicem că încă am fi avut la putere guvernul PSD, iar toate celelalte partide politice s-ar fi aflat în opoziție așa cum se cam aranjau lucrurile…cam cum, în loc să înjurăm cu obidă și ură proletară coronavirusul care ne schimbă modul de viață, modul de a ne comporta și de a relaționa, am fi înjurat ”ciuma roșie” și uitam complet de coronavirus și de cât de nefericiți și afectați suntem din cauza pandemiei?!

Dar să ne gândim, doar de dragul exemplului, desigur, cam cum era în țărișoară, dacă guvernul ”ciumei roșii”, indiferent cum s-ar fi numit el, i-ar fi lăsat pe repatriații de conjunctură, să băltească abandonați, între granițe? 10 August ar fi fost o poveste cu pacifiști!

Dar să ne gândim, din nou doar de dragul exemplului, desigur, cam cum era în țărișoară, dacă guvernul ”ciumei roșii”, indiferent cum s-ar fi numit el, ar fi închis, baruri, cluburi, restaurante, dacă toate acele afaceri, patronii și clienții lor ar fi avut de suferit, în pragul falimentului iminent!? Mai conta dacă e în interesul nostru al tuturor sau nu? Cam cum ar fi beculit corporațiile, multinaționalele, patronatul, ”onegeurile” în Piața Victoriei, ne-ar fi durut în mănuși și în hârtia igienică, de restricții, interdicții și recomandări , era urgie!

Dar să ne gândim cam cum era, dacă spre un alt ipotetic exemplu, Dăncilă era președinte și nu Iohannis, închipuiți-vă cam cum era în țărișoară dacă Dăncilă decreta starea de urgență și îngrădirea drepturilor cetățenești și civile? Ne-am fi rupt hainele de pe noi și ne-am fi strâns ciutură în Piața Victoriei și pe la Cotroceni și ne-ar fi durut în mască și în biocid, de restricții, interdicții și recomandări , era urgie!

Cam ce răzmeriță era în țară, dacă nu se luau măsuri fiscale urgente, dacă se scumpeau alimentele de bază, dacă nu era combătută specula și penuria de produse, dacă umblau brambura prin țară cei veniți din diaspora și încarantinați 14 zile fără să le pese de lege și bun simț, dacă executivul sau prim ministru s-ar fi autoizolat în vile de protocol, dacă nu i-am fi văzut la televizor pe președinte și pe primul ministru, cu mesaje de calm și cu măsuri ferme de combatere a crizei, minim de 5 ori pe zi și odată noaptea (ca hoții), dacă executivul sau prim ministru ar fi fost cu suspiciune de infectare cu coronavirus? Cam ce era? Dar așa, nu pare să ne prea pese, ne aliniem precum oaia la tăiere și înghițim pe nemestecate tot ce ni se servește, bun, mai puțin bun sau dezastruos!

Iar acum, ni se cere solidaritate! Până acum nu am avut nevoie de solidaritate? Când eram ponegriți, înjurați, bârfiți, considerați ”cetățeni de măna a doua” și ni se rădea arogant în față, atunci nu aveam nevoie să fim solidari? Sau, solidaritatea e bună, doar atunci când folosește politic, iar când nu, ne ștergem cu bocancii pe ea?!

Încarcă mai mult
Load More In Blog
Comments are closed.

Vezi Și

21 decembrie, solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi, cea mai lungă noapte, asociată în tradiția populară, cu Ignatul, sau tăierea porcului

Facebook 21 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email 21 decembrie, solstițiul de iarnă, …