Acasă Politic Bolojan, milogeală pentru un vot de încredere în ședința PNL: ”Nu vă cer să mă susțineți pentru măsurile pe care le iau, dar vă cer să nu ne torpilăm”

Bolojan, milogeală pentru un vot de încredere în ședința PNL: ”Nu vă cer să mă susțineți pentru măsurile pe care le iau, dar vă cer să nu ne torpilăm”

0
0
30

Bolojan, se milogește pentru un vot de încredere în ședința PNL: ”Nu vă cer să mă susțineți pentru măsurile pe care le iau, dar vă cer să nu ne torpilăm”.

Candidatul susținut de Ilie Bolojan, Gabriel Andronache, a câștigat votul pentru funcția de lider al grupului PNL de la Camera Deputaților. El a obținut 29 de voturi, față de 21 cât a primit contracandidatul susținut de opoziția la Bolojan, Ciprian Dobre.

Patricia Moș, susținută, de asemenea, de Ilie Bolojan, a câștigat și ea la vor funcția din Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Ilie Bolojan a fost confruntat, luni, cu prima opoziție fățișă în grupurile parlamentare ale PNL, unde liberalii au cerut să fie schimbați din funcții Gabriel Andronache din funcția de lider al grupului de la Cameră, și Patricia Moș din Biroul Permanent al Camerei Deputaților, ambii acuzați de colegi că ar fi ”oamenii lui Bolojan”.

Între Bolojan și parlamentari a avut loc un schimb de replici dur, potrivit unor surse participante la ședința liberalilor.

”Nu va cer să mă susțineti pentru măsurile pe care le iau, dar vă cer să nu ne torpilăm din interior. Înteleg că doamna Moș are o circumstanță agravantă că e de la Bihor, dar cu Gabi Andronache ce aveți, e un om serios , profesionist”, le-ar fi spus premierul parlamentarilor PNL.

”Oare ajută partidul dacă eu am o poziție șubrezită în Coaliție? Fricțiunile interne nu ne ajută cu nimic”, a mai spus Ilie Bolojan

Alina Gorghiu i-a dat replica: ”Competiția n-are cum să șubrezească partidul, doar să-l întărească. Toți parlamentarii au dreptul la a fi aleși”

Și Andrei Baciu, președintele PNL Sector 3, i-a răspuns premierului: ”Competiția și dreptul la liberă exprimare sunt esențiale”.

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că nu consideră că scaunul lui Ilie Bolojan se clatină în acest moment și a vorbit și despre un posibil vot de încredere în PNL.

”E o chestiune politică. Un vot de încredere în BPN, dacă va fi cerut, este absolut normal. Cred că un astfel de vot de încredere ar rezolva toate chestiunile care apar în spaţiul public. Eu nu cred că se clatină scaunul lui Ilie Bolojan în acest moment, nici la conducerea PNL, nici în fruntea Guvernului României. Nu sunt motive pentru aşa ceva”, a declarat acesta, luni, la Parlament.

Premierul le-a mai spus liberalilor că l-a ales pe Dragoș Pâslaru, de la partidul lui Dacian Cioloș, nu din PNL, pentru a fi ministru al fondurilor europene, pentru că partidul nu are un expert în acest domeniu, lucru care, de asemenea, i-a iritat pe cei in formațiunea politică pe care o conduce.

Ilie Bolojan a mai spus și că președinții ultimelor 10 organizatii clasate l alegeri trebuie să-și dea demisia.

Ilie Bolojan fuge din nou de jurnaliști, într‑un gest de sfidare supremă. Șeful PNL are o susținere la limită chiar în interiorul partidului

Ilie Bolojan continuă să sfideze presa și, implicit, opinia publică, refuzând să stea de vorbă cu jurnaliștii. Șeful Guvernului și al PNL a venit la ședința organizată cu liberalii pentru desemnarea funcțiilor de lider de grup și secretar al Camerei Deputaților, funcții disputate între oamenii lui Ilie Bolojan și cei ai lui Hubert Thuma, unul dintre cei mai influenți lideri PNL din teritoriu. Disputele au scos la iveală susținerea tot mai slabă de care se bucură premierul chiar în propriul partid, propunerile fiind votate la limită. La un moment dat, Bolojan chiar și-a rugat colegii să nu-l mai conteste, pentru că îi șifonează imaginea în negocierile cu PSD.

La ședința conducerii PNL, atmosfera a fost extrem de tensionată. La un moment dat, Ilie Bolojan le-a cerut parlamentarilor să nu-i mai atace planurile, deoarece nu ar ajuta partidul să aibă ”o poziție subrezită în coaliție”.

Asaltat de reproșurile liberalilor care nu îi susțin planurile și de criticile privind faptul că și-a adus oamenii de încredere de la Oradea pentru a-i promova în funcții din Camera Deputaților, Bolojan a afirmat: ”Nu vă cer să mă susțineți pentru măsurile pe care le iau, dar vă cer să nu ne torpilăm din interior.”

În cele din urmă, șeful PNL a avut câștig de cauză la limită: oamenii susținuți de el au obținut doar cu câteva voturi mai mult decât cei susținuți de aripa Hubert Thuma. Astfel, Gabriel Andronache a câștigat votul pentru funcția de lider de grup al deputaților PNL în fața lui Ciprian Dobre, cu scorul 29–22, iar Arina Moș, susținută de Bolojan, l-a învins pe Alexandru Popa, susținut de Thuma, cu scorul 27–24.

Liderii Partidului Național Liberal se reunesc în ședință, de la ora 18:00, la Vila Lac din Capitală. Ilie Bolojan ar putea cere un vot de încredere pentru a vedea dacă se bucură în continuare de sprijinul partidului, după ce mai mulți liberali au criticat activitatea acestuia. Potrivit informațiilor Digi24.ro, a urma să fie schimbați și unii șefi de filiale.

În cadrul ședinței de la ora 18:00, la care participă conducerea restrânsă a partidului, Ilie Bolojan ar putea să ceară un vot de încredere din partea liberalilor, un scenariu pe care l-a avansat public într-un interviu acordat G4media în urmă cu câteva zile.

”Am făcut-o de două ori până acum. În calitate de președinte al partidului, am cerut două voturi de încredere și în condițiile în care s-ar pune o astfel de problemă, nu văd de ce nu aș putea uza de această procedură internă”, a mai spus premierul, în contextul în care au apărut tot mai multe nemulțumiri în interiorul partidului cu privire la deciziile luate de Guvern până acum.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce au tăiat otova facilitățile persoanelor cu nevoi speciale, Ministrul Muncii Manole: ”Verificări masive la certificatele de dizabilitate”

Facebook 129 X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email După ce au tăiat otova facilitățile…