Acasă Politic Comisie de anchetă pe achizițiile Guvernului Orban

Comisie de anchetă pe achizițiile Guvernului Orban

0
0
766

Social-democraţii vor iniţia, imediat după încetarea stării de urgenţă, o comisie parlamentară de anchetă care să verifice toate achiziţiile făcute de Guvern în perioada crizei create de pandemia cu coronavirus, a declarat, luni, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

Vă asigur că, imediat ce starea de urgenţă se va încheia, în Parlamentul României vom iniţia constituirea unei comisii de anchetă care să verifice toate achiziţie publice făcute de guvernul PNL în această perioadă, începând cu cazul de la Giurgiu – unde o firmă, un butic practic, a vândut produse sanitare în valoare de peste 12 milioane de lei, şi continuând cu alte achiziţii suspecte. Toate aceste lucruri vor fi detaliate în comisia de anchetă din Parlamentul României şi vom trimite către organele abilitate toate sesizările făcute”, a precizat Simonis la Parlament.

El a argumentat că PSD „nu va permite sub nicio formă ca, în timp ce românii sunt în dificultăţi economice serioase, în timp ce mor din cauza acestui blestemat de virus, unii să se înfrupte şi să fure din banii românilor, în speţă Guvernul”.

Prin urmare, vom fi extrem de eficienţi şi de agresivi cu privire la audierile din aceste comisii, imediat ce starea de urgenţă se va încheia”, a adăugat liderul deputaţilor PSD.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Ipocritul PNL a copiat ”amendamentul Iliescu”, ca să-i ofere expiratului Iohannis, posibilitatea să candideze la parlamentare, PSD îl va susține

Facebook 291 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email PNL a depus la Senat un proiect de…