Acasă Alegeri Cu 3 zile înainte de alegeri la Capitală, ”dreapta unită” se face țăndări, scandal monstru între USR și PNL, între Drulă și Ciucu, Nicușor intervine

Cu 3 zile înainte de alegeri la Capitală, ”dreapta unită” se face țăndări, scandal monstru între USR și PNL, între Drulă și Ciucu, Nicușor intervine

0
0
62

Scandal între USR și PNL. Drulă a filmat un clip electoral la Cotroceni împotriva lui Ciucu. Cum explică Nicușor Dan situația

Cu doar câteva zile înaintea alegerilor locale, Vlad Voiculescu a postat un clip, filmat la Cotroceni, în care sugerează că Ciprian Ciucu ar fi responsabil de haosul urbanistic din București. Voiculescu apare alături de Cătălin Drulă dar și de președintele Nicușor Dan. ”Să îți fie rușine”, i-a transmis în replică Ciucu.

Președintele Nicușor Dan susține că au existat ”sute” de imagini realizate în urma recepției de la Cotroceni care cirulă pe internet. ”Sunt din ziua respectivă sute de materiale care circulă pe internet. Am fost la o recepție și mi-am asumat că sunt în spațiul public.

”Sunt din ziua respectivă sute de materiale care circulă pe internet. Am fost la o recepție și mi-am asumat că sunt în spațiul public.

Pe lista de invitați au fost criterii obiective. Domnul Drulă este vicepreședinte USR”, a explicat ”șeful statului”, întrebat dacă și-a dat acordul pentru ca Vlad Voiculescu să poată folosi videoclipul în campania electorală a candidatului USR.

”Haosul urbanistic din București nu este o întâmplare, este rezultatul unor decizii politice. Iar adevărul este simplu: el putea fi oprit după alegerile din 2020. O spune chiar președintele Nicușor Dan”, a scris Vlad Voiculescu, consilier onorific al președintelui, pe pagina sa de Facebook. Acesta a postat un videoclip filmat chiar la recepția oferită de Nicușor Dan la Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale, în care apar atât șeful statului cât și Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei.

UPDATE: Voiculescu: ”PNL, condus de Ciucu, nu a votat suspendarea PUZ-urilor.”

Cătălin Drulă: ”În 2020, când am fost împreună, tocmai asta era ideea: că toate chestiunile astea de urbanism o să se anuleze. Și acum mă gândeam că nici PUZ-urile de sector și toate nenorocirile urbanistice nu s-au putut anula.”

Nicușor Dan: ”Imediat după alegeri a fost o înțelegere cu majoritatea și le-am suspendat. (…) Am găsit 20 de motive de nelegalitate, m-am întors în consiliu și nu a mai fost majoritate.”

Vlad Voiculescu: ”Majoritatea era PNL + USR. USR a vrut, cine nu a votat a fost PNL, inclusiv sub conducerea lui Ciprian Ciucu, care era la conducerea PNL București”.

Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, l-a criticat miercuri pe Ciprian Ciucu, contrancandidatul său de la PNL, și a spus că ”să aplici practicile «pesediste» este o linie roșie”.

Întrebat dacă adversarul său principal din această campanie a fost Ciprian Ciucu, Cătălin Drulă a spus: ”Dimpotrivă, adversarul meu principal este «pesedismul» – și asta este, de fapt, lupta acestei campanii”.

”De o vreme bună încoace, de niște ani, «pesedismul», care era un adversar clar într-o parte a spectrului politic și se duceau sute de mii de români în stradă împotriva acestui partid, a devenit subiect de legendă, de plăcuțe de înmatriculare ș.a.m.d., el vine cu mai multe capete acum – și unul dintre capete, din păcate, este la PNL București. Nu putem să ignorăm această realitate”, a continuat Cătălin Drulă.

Drulă a spus despre contrancandidatul său liberal că ”a candidat sub sigla PSD” în iunie 2024, când a fost susținut și de PSD la alegerile pentru Primăria Sectorului 6.

”În 2020 noi am înlăturat puterea Gabriela Firea din București, într-o alianță USR-PNL, cu Nicușor Dan, la Primăria Generală, ca vârful de lance al acestei construcții, care avea niște axe pe care se formase, de valori, de principii, una dintre ele fiind aplicarea urbanismului pe bazele corecte (…). Domnul Ciucu și PNL au abandonat această idee, această direcție, la doar un an după alegeri. În 2022 deja erau complet în brațe cu PSD la toate consiliile locale”, a adăugat candidatul USR.

El i-a criticat și pe social-democratul Daniel Băluță, și pe Anca Alexandrescu, candidata susținută de AUR.

”Domnul Băluță, reprezentantul cu acte al PSD în această campanie, blocul dintre morminte, care a devenit celebru în această campanie, este votat PSD și PNL, cu opoziția USR, în 2023, în ciclul electoral anterior, și de asta spun că sunt mai multe fețe ale acestei atitudini față de guvernare, una dintre ele fiind și doamna Anca Alexandrescu. Doamna Anca Alexandrescu, dincolo de faptul că a fost consiliera a patru lideri PSD, a fost consiliera primarului Oprescu, singurul primar al Capitalei vreodată care a fost plecat din funcție pentru că i s-a găsit șpagă în canapea”, a mai declarat Cătălin Drulă.

UPDATE: Ciucu: ”Voiculescu minte cu nerușinare!”

”A spus că PNL nu a votat supendarea PUZ-urilor și că eu eram președinte al PNL București. Nu știu dacă clipul care în care apare Președintele României a fost făcut/regizat cu voia sa, dar… Vlad Voiculescu minte cu nerușinare cu privire la suspendarea PUZ-urilor.

Ceea ce spun eu aici este verificabil, este factual corect:

– Pe 26.02.2021 se dau hotărârile de suspenadare a PUZ-urilor pe 12 luni! 1 an, nu 3 luni. USR și PNL votează pentru suspendare;

– Primarul general își asumă, prin aparatul de specialitate, o analiză pe care o va prezenta după 90 de zile și organizarea de dezbateri publice ca să identifice soluții;

– Pe 02.06.2021, primarul general organizează o conferință de presă unde prezintă un studiu făcut de două persoane private unde anunță că nu există soluții punctuale pentru PUZ-uri și spune că va sesiza prefectul ca să ceară anularea lor în instanță;

– Pe 01.09.2021 au fost votate niște hotărâri de modificare a hotărârilor de suspendare, niște chestii tehnice. USR și PNL votează pentru modificări”, a explicat Ciucu.

Candidatul PNL vorbește despre ”disperare” în cazul lui Cătălin Drulă și se întreabă dacă Nicușor Dan a fost de acord cu realizarea clipului electoral la Cotroceni:

”Pot înțelege disperarea lui Cătălin Drulă, aflat pe locul 4 in competiție, pot înțelege până și anumite exagerări, dar să minți cu bună știință, asta nu mai pot înțelege!

Așa se duce astăzi o campanie electorală onestă? Drumul onest!? Președintele României și-a dat acordul pentru acel clip electoral? Să îți fie rușine, Vlad Voiculescu!”

Întrebat ce îi va propune lui Cătălin Drulă, Ciprian Ciucu a afirmat: ”Nu știu, să văd întâi cum se simte, care e starea lui de spirit, dacă e dispus să dialogheze”.

Încarcă mai mult
Load More In Alegeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Scandal în Guvern, după acordul UE-Mercosur, Ministerele Justiției și Agriculturii nu au avizat documentul, explicațiile MAE, moțiune simplă împotriva Oanei Țoiu

Facebook 52 X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email Scandal în Guvern, după acordul UE-M…