Acasă Politic Deputații au aprobat cu scandal, marți, majorarea indemnizațiilor pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene

Deputații au aprobat cu scandal, marți, majorarea indemnizațiilor pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene

0
0
644

Deputații au aprobat, marți, majorarea indemnizațiilor pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.

Salarii majorate pentru aleşii locali! Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică OUG privind creșterea salariilor bugetarilor astfel încât să se majoreze și indemnizațiile pe care le primesc aleșii locali. S-au înregistrat 168 de voturi ‘pentru’, 79 de voturi ‘contra’, 4 abțineri și un deputat a fost prezent dar nu a votat. Legea votată prevede creşterea salariilor pentru administraţia publică locală, respectiv pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene.

Salariile aleșilor locali erau înghețate la nivelul anului 2019, după ce Guvernul a luat această decizie în pandemie, iar de atunci nu au mai fost actualizate. Acum ei vor primi indemnizații la nivelul salarial din 2021. USR a anunțat că va ataca actul normativ la Curtea Constituțională. Proiectul merge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.

În favoare au votat 168 de deputați. Împotrivă au votat 79 de deputați, iar patru deputați s-au abținut. USR a anunțat că atacă la CCR.

Ați făcut un artificiu de imagine, ați introdus parlamentarii pentru a se vedea cui vreți să dați sporuri. Trebuia să eliminați și primarii. Nu e un moment potrivit, veți crea falii. Știu că aveți obligații față de colegii de partid, ne-am abținut foarte mult și nu am dat curs provocărilor din comisia de muncă dar respingeți amendamentul. Vom ajunge să îi alegem pe oameni pe stradă, vă dați privilegii vouă, camarilei de partid, votați împotriva acestui proiect de lege”, a spus în timpul dezbaterilor George Simion.

La rândul său, liberalul Florin Roman a afirmat că Parlamentul repară o discriminare: ”Nu trebuie discriminați aleșii locali doar pentru că e o vorbă, vulpea care ajunge la struguri spune că sunt acri. Toți cei care nu aveți primari spuneți astăzi că primarii nu sunt buni. Ba sunt buni, că de asta au fost aleși”.

Cred că prin acest proiect de lege reparăm o inechitate care există de ceva vreme în această țară. Nu poate să existe o diferență în serviciul public, în administrație, și nu poate fi o diferență între administrația publică centrală și administrația publică locală și nu trebuie să vorbim și să îi anatemizăm și să îi împroșcăm cu invective pe primari, pe viceprimari, pe președinții de CJ și pe vicepreședinții de CJ. Trebuie să îi avem în vedere pe cei din serviciul public care nu sunt persoane alese și cărora nu am putut să le mărim salariile pentru că, potrivit legii, salariul acelui angajat nu poate depăși salariul viceprimarului. Cred că această problemă este rezolvată. Nu cred că trebuie să avem o abordare de luptă de clasă și să îi asmuțim pe oameni împotriva administrației locale. UDMR va vota acest proiect de lege”, afirmă liderul deputaților UDMR, Csoma Botond.

Cristian Seidler a apreciat că ”îmbuibare este cuvântul de ordine al acestei dezbateri”.

Alfred Simonis (PSD) spune că Opoziția încearcă să facă „un mare scandal, astfel încât oamenii să nu înțeleagă nimic”.

Amestecându-le pe toate și țipând e posibil să nu se înțeleagă nimic. Ce s-a întâmplat la Senat a fost e eroare, am eliminat creșterea indemnizațiilor parlamentarilor. Erori s-au mai făcut în Cameră sau în Senat, de exemplu când USR a votat pentru pensii speciale la Consiliul Concurenței și au spus că a fost o eroare, AUR a votat la Senat această lege cu majorarea salariilor demnitarilor la Senat și apoi au spus că a fost e eroare. Cea mai mare creștere o va avea primarul dumneavoastră, Nicușor Dan, dar și acea mărire va fi de 1.000 de lei, net, la salariul domniei sale. Avantajul pentru toți ceilalți angajați ai primăriei Capitalei și ai celorlalte primării este că le cresc și lor salariile, sunt legați de salariul viceprimarului, cresc salariile și în administrațiile publice locale”, a adăugat Simonis.

Potrivit textului votat de Camera Deputaților, ”începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr.IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021”.

La litera C a anexei IX sunt menționați primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene.

Un alt scandal pe scena politică din România: mărirea indemnizațiilor primarilor prin ordonanță de urgență. Comisia pentru muncă şi cea pentru buget de la Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, pentru a da raport pe ordonanţa de urgenţă prin care au fost mărite salariile primarilor.

Acestea nu mai fuseseră indexate din 2019, au susținut inițiatorii proiectului de lege.

Parlamentarii AUR și PSD au fost la un pas de bătaie după ce salariile primarilor, viceprimarilor, președinților de consilii județene ar urma să crească în urma votului din Comisia de Muncă de la Camera Deputaților.

Parlamentarii își măresc lefurile în condițiile în care România nu este în stare să acopere nevoile celor mai necăjiți. În perioadă de criză măresc salariile parlamentare, acest lucru artă că există o ruptură ireconciliabilă între populație și clasa politică. Eu bănuiesc că până la urmă lucrurile se vor rezolva în favoarea primarilor. Campania electorală are nevoie de primari. Fără primari partidele nu pot să aibă voturi. Ei nu își dau seama că populația este într-o situație de stres, că nu mai poate suporta această batjocoră? Cum adică mărești salariile la parlamentari care până la urmă sunt privilegiați, au venituri foarte mari și nu ești în stare ca stat român să mărești pensiile? Este o mare bătaie de joc pe care o practică aceasta clasă politică față de populația României. Toți sunt interesați să își mărească veniturile. toți cei care sunt în Parlament și este vina noastră că i-am ales. Am ales niște oameni care nu au alte interese decât propriile interese. E rușinos”, a declarat analistul economic, Mircea Coșea.

În cadrul dezbaterilor din plen, liderul AUR George Simion a cerut eliminarea majorărilor salariale pentru primari.

Nu e un moment potrivit, veţi crea falii. Ştiu că aveţi obligaţii faţă de colegii de partid, ne-am abţinut foarte mult şi nu am dat curs provocărilor din comisia de muncă dar respingeţi amendamentul. (..) Vă daţi privilegii vouă, camarilei de partid, votaţi împotriva acestui proiect de lege”, a spus Simion.

Deputatul PNL Florin Roman a arătat în plen că cei care au fost în administraţia publică locale ştiu că până în 2014 salariul unui primar era de 1.500 de lei.

Le plângea cineva de milă, spunea cineva că li se face o nedreptate? Facem ceea ce trebuie, reparăm o discriminare, care spune că toţi bugetarii din 2018 până în 2022 trebuie să ajungă la un nivel egal, astăzi venim şi îi atacăm pe aleşii locali. Nu trebuie discrminaţi aleşii locali doar pentru că e o vorbă, vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri Toţi cei care nu aveţi primari spuneţi astăzi că primarii nu sunt buni. Ba sunt buni, că de asta au fost aleşi”, a spus Roman. Csoma Botond (UDMR) a afimat, la rândul lui, că ”prin acest proiect de lege Parlamentul repară o inechitate care există de ceva vreme în această ţară”.

Nu poate să existe o diferenţă în serviciul public, în administraţie şi nu poate fi o diferenţă între administraţia publică centrală şi administraţia publică locală şi nu trebuie să vorbim şi să îi anatemizăm şi să îi împroşcăm cu invective pe primari, pe viceprimari, pe preşedinţii de CJ şi pe vicepreşedinţii de CJ. Trebuie să îi avem în vedere pe cei din serviciul public care nu sunt persoane alese şi cărora nu am putut să le mărim salairile pentru că, potrivit legii, salariul acelui angajat nu poate depăşi salariul viceprimarului. Cred că această problemă este rezolvată. Nu cred că trebuie să avem o abordare de luptă de clasă şi să îi azmuţim pe oameni împotriva administraţiei locale. UDMR va vota acest proiect de lege”, a spus Botond.

Deputatul Oana Ţoiu (USR) a acuzat coaliţia de guvernare ”a nedreptăţii” că ”renunţă şi astăzi la votul românilor”.

Nu poate trece nevăzut ce faceţi astăzi. Puneţi din nou politicienii pe primul loc. (.) Astăzi, ce aţi votat în comisia de muncă şi ce veţi vota în plen, sunt măriri de 1.600 de lei, 1.900 de lei doar pentru cei care sunt în frunte la salarizare”, a spus ea.

Şi deputatul Cristian Seidler, de la USR, a intervenit, arătând că ”îmbuibare este cuvântul de ordine al acestei dezbateri”.

Raluca Turcan de la PNL a declarat că, în opinia sa, ”orice om cinstit din această ară, atunci când se confruntă cu inflaţie, cu creşteri de preţuri la facturi, îşi doreşte o majorare salarială”.

Întrebarea este care este prioritatea unui stat responsabil în sprijinirea celor care se confruntă cu dificultăţi. Un stat are datoria să îi sprijine pe cei vulnerabili şi de asemenea pe cei care sunt mai aproape de decizia politică şi anume autorităţile locale. Cred că la Senat s-a greşit, şi din nefericire pentru că s-a greşit pentru că s-au majorat salariiile parlamentarilor şi miniştrilor, în spaţiul pubic s-a creat percepţia că Parlamentul e preocupat doar de propriul buzunar. În Camera Deputaţilor am corectat această greşeală a Senatului”, a spus ea.

Turcan a precizat că ”niciodată, mai ales într-o situaţie dificilă economic, nu trebuie puşi cap în cap, anatemizaţi între ei angajaţii din sectorul public şi cei din privat, pentru că şi unii şi alţii suint oameni şi merită să fie plătiţi mai bine”.

Alfred Simonis (PSD) a acuzat Opoziţia USR şi AUR pe proiectul de lege:

Am senzaţia că Opoziţia încearcă să facă un mare scandal astfel încât oamenii să nu înţeleagă nimic, amestecându-le pe toate şi ţipând. Ce s-a întâmplat la Senat a fost e eroare, am eliminat creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor. Erori s-au mai făcut în Cameră sau în Senat, de exemplu când USR a votat pentru pensii speciale la Consiliul Concurenţei şi au spus că a fost o eroare, AUR a votat la Senat această lege cu majorarea salariilor demnitarilor şi apoi au spus că a fost e eroare”, a spus el.

Simonis a arătat: ”Cea mai mare creştere o va avea primarul dumneavoastră, Nicuşor Dan, dar şi acea mărire va fi de 1.000 de lei, net, la salariul domniei sale. Avantajul pentru toţi ceilalţi angajaţi ai primăriei Capitalei şi ai celorlalte primării este că le creşte şi lor salariile, sunt legaţi de salariul viceprimarului, cresc salariile şi în administraţiile publice locale”.

Gabriel Zetea (PSD) a completat: ”Nu creşte azi indemnizaţia preşedintelui, a premieruluii, a parlamentarilor sau a preşedinţilor Camerelor, dar creşte salariul bugetarilor, al celor din administraţiile locale, pentru că merită, oameni care să lucreze pentru şcoli, pentru drumuri, pentru fonduri europene. Pentru asta trebuie să avem oameni pregătiţi. Încercaţi să fiţi şi de partea românilor şi să înţelegeţi că o bună guvernare înseamnă şi creşterea veniturilor românilor”.

Claudiu Năsui (USR) a afirmat că ”dezbaterea nu este dacă să creştem sau nu salariile ci dacă să o facem pentru toţi românii sau să o facem doar pentru unii, apropiaţi de dumneaovastră”.

Dacă voiaţi să ajutăm pe toată lumea (..) atunci putem să facem asta printr-o reducere a taxării muncii, care este foarte mare mai ales pe salariile mici. Votaţi acest amendament pentru a nu face această mojicie şi să majorăm doar pentru demnitari şi politicieni salariile, într-o perioadă de criză”, a spus Năsui.

După vot, deputatul USR Alin Gabriel Apostol, a anunţat că partidul său va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege.

Angajaţii din România câştigă sub 4.500 de lei, brut. Un salariat din administraţia publică locală are o medie salarială de 6.338 de lei. Aţi votat pentru voi şi ai voştri. Eu v-am înţeles de ce aţi votat, pentru că o parte însemnată ditnre ei vă aduc voturile la fircare alegere alectorală. USR va ataca la CCR această propunere legislativă”, a spus Apostol.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

După ce a lansat în spațiul public isteria ”puiului vopsit”, Horia Constantinescu își anunță demisia din fruntea ANPC și candidatura pentru primăria Constanța din partea PSD

Facebook 117 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce a lansat în spațiul public…