Acasă Declarații Diana Buzoianu este acuzată că a pus în pericol viața și sănătatea a sute de mii de oameni, PSD îi cere demisia, Nicușor Dan sare să o apere

Diana Buzoianu este acuzată că a pus în pericol viața și sănătatea a sute de mii de oameni, PSD îi cere demisia, Nicușor Dan sare să o apere

0
0
57

PSD îi cere lui Ilie Bolojan să o tragă la răspundere pe Diana Buzoianu: „A pus în pericol viața și sănătatea a sute de mii de oameni”

PSD solicită premierului Ilie Bolojan să-i ceară rapid explicații ministrului Mediului, Apei și Pădurilor, Diana Buzoianu. Social-democrații o acuză pe aceasta că a gestionat “catastrofal operațiunea de golire a lacului de acumulare de la Paltinu”, potrivit unui comunicat de presă.

PSD spune că prin golirea lacului ministrul USR a provocat calamitatea din județele Prahova și Dâmbovița.

“Situația este foarte gravă, iar riscurile mult prea mari pentru ca ministra Buzoianu să nu fie trasă la răspundere! Nu există nicio scuză!

“Ministra USR a fost direct implicată în gestionarea operațiunii de la Barajul Paltinu, a ignorat avertismentele publice ale Prefecturii Prahova privind riscul apariției unei situații de urgență, a tratat lucrurile cu superficialitate, a mințit public că nu a fost informată”, mai precizează PSD.

Acuzații grave la adresa ministrului Diana Buzoianu

Diana Buzoianu este acuzată că a pus în pericol viața și sănătatea a sute de mii de oameni și a creat un dezechilibru major în sistemul energetic național:

“De asemenea, a fost pe punctul de a declanșa o altă criză majoră de sănătate publică prin solicitarea de a se livra apă menajeră infestată prin rețelele de apă potabilă din localitățile afectate – o criză care din fericire a fost evitată datorită opoziției Direcției de Sănătate Publică (DSP).

Deci, cât de mare trebuie să fie dezastrul, domnule prim-ministru, pentru a mai accepta amatorismul și incompetența de la vârful Ministerului Mediului?”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Potrivit PSD, ministrul Buzoianu nu se poate extrage din această criză după ce și-ar fi numit oamenii și colegii de partid în conducerea Administrației Naționale Apele Române și după ce și-ar fi asumat personal această operațiune. Social-democrații au făcut referire la faptul că Diana Buzoianu a dat asigurări oamenilor că „nu există niciun pericol pentru comunități” și că „accesul la apă va fi asigurat”.

În acest sens, amintim că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobebe, a spus marţi, că a cerut Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova să nu ridice restricţiile până când apa nu este conformă, arătând că introducerea apei contaminate într-un sistem centralizat „ar fi un incident epidemiologic fără precedent”.

“Ca atare, PSD solicită conducerii USR să-și asume împreună cu ministra Buzoianu acest dezastru provocat de Ministerul Mediului.

Totodată, USR trebuie să înceteze imediat campania mincinoasă de intoxicare, prin care insinuează o falsă legătură între PSD și anumite persoane care nici măcar nu mai activează în compania care distribuie apa potabilă în județul Prahova. Nu vă puteți ascunde la infinit incompetența”, a mai spus PSD.

Acest mesaj vine după ce liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a criticat-o pe ministra Mediului, Diana Buzoianu, pe care o consideră responsabilă de modul „catastrofal” în care a fost gestionată situația de la barajul Paltinu și criza apei pentru populație. El acuză că Buzoianu ar fi făcut presiuni să fie livrată oamenilor apă, chiar și „neconformă”, ca să evite scandalul public.

UPDATE: Nicușor Dan, despre criza apei potabile din Prahova: „Vinovăţia este la Apele Române”. Ce spune despre o demisie a ministrului Mediului

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre faptul că i se cere demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în urma scandalului crizei apei potabile din Dâmboviţa şi Prahova, că suntem în ultima săptămână de campanie şi în această săptămână se fac declaraţii politice. El a mai spus că, în opinia sa, vinovăţia este la Apele Române.

Preşedintele a declarat că despre situaţia din cele două judeţe a discutat mai des cu ministrul Energiei.

”Pe partea de energie, în momentul de faţă, lucrurile sunt acoperite”, a spus preşedintele.

Despre faptul că i se cere demisia ministrului Mediului, Diana Buzoianu, Nicuşor Dan a spus: „În primul rând să nu uităm că suntem în ultima săptămână de campanie electorală, deci să citim aceste declaraţii în această cheie” a spus şeful statului.

”În al doilea rând, evident că în urma unei astfel de situaţii trebuie să stabilim vinovaţii. În opinia mea, dar bineînţeles că sunt autorităţi de control care vor face asta, în opinia mea vinovăţia este la Apele Române” a adăugat şeful statului.

Șeful statului a făcut o paralelă între situația de la barajul Paltinu și dezastrul din vară de la Salina Praid.

”Înțeleg că este un control, pentru care vom avea o primă evaluare vineri, în care va fi stabilită situația de fapt și în urma acestei evaluări o să tragem cu toții niște concluzii. Eu spun asta de multă vreme. Vă aduc aminte că acum 6 luni am avut cumva același lucru la Salina Praid. Noi avem niște proiectanți, proiectanții ăia fac niște proiecte, după care se duc autoritățile statului și ei scriu toți acolo că nu e niciun pericol. Se întâmplă că sunt niște fenomene și aceste pericole nu au fost prevenite. Trebuie ca în orice astfel de documentație să fie prevăzute toate scenariile, mai ales când vorbim de apă pentru oameni”, a explicat Nicușor Dan.

Președintele a criticat calitatea slabă a oamenilor care lucrează în diferite instituții ale statului.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

În ciuda optimismului defazat de realitate, Banca Mondială, verdict predictibil și dur pentru români și România: ”Reformele lui Bolojan nu au efect”

Facebook 87 X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email În ciuda optimismului defazat de rea…