Acasă Politic Florin Roman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, acuzat de plagiat, pe făraș pentru remaniere?!

Florin Roman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, acuzat de plagiat, pe făraș pentru remaniere?!

1
602

La mai puțin de o lună de la învestirea Guvernului Ciucă, vorbim despre primul ministru care și-ar putea pierde funcția. Este vorba despre Florin Roman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, acuzat de plagiat.

Potrivit unor surse Antena 3, premierul Nicolae Ciucă i-ar fi cerut ministrului să vină cât mai repede cu explicații cu privire la acuzațiile de plagiat pe tema lucrării sale de masterat.

Florin Roman susține însă că acuzațiile sunt nefondate și că are lucruri mai importante de rezolvat decât să le răspundă celor care îi caută nod în papură.

Plagiat înseamnă să îți asumi parțial sau integral o lucrare științifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzația de plagiat la adresa mea e nefondată.

Într-o lucrare de disertație de acum 10 ani, am inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziția studenților. La finalul disertației, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aș spune pe acest subiect, inclusiv faptul ca profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanță pentru cei care și-au propus să îmi găsească nod în papură să susțină o campanie de denigrare a mea sa dovedească fapte de care nu mă fac vinovat.

Aceasta e ultima mea intervenție pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de făcut decât sa răspund la acuzații nefondate”, a scris ministrul pe Facebook.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Vezi Și

Neînțelegeri în coaliția de guvernare, PSD nu este de acord cu măsura lui Ciucă al nost’ privind compensarea combustibilului la pompă

Nemulțumiri și neînțelegeri în coaliția de guvernare, PSD nu este de acord cu măsura premi…