
Înconjurat de ”fețe noi”, cu ”aer proaspăt”, CCR l-a validat pe Nicușor Dan ca Președinte al României: ”Îi asigur pe români că înțeleg responsabilitatea funcției”.
Ceremonia de validare a lui Nicuşor Dan la CCR. „Vor fi multe provocări şi sper că le vom duce la bun sfârşit. Societatea a dat dovadă de înţelepciune”.
Curtea Constituțională a respins joi dimineață contestația candidatului George Simion privind anularea alegerilor. De asemenea, în aceeași ședință CCR a validat în unanimitate rezultatul alegerilor scrutinului câștigat de Nicușor Dan cu 53,6%. La ora 12:00, mandatul lui Nicușor Dan a fost validat într-o ședință solemnă.
Nicușor Dan a fost validat ca președinte al României în cadrul unei ceremonii solemne la Curtea Constituțională, joi, de la ora 12:00. După acest moment, președintele ales urmează să depună jurământul în fața Parlamentului. Ceremonia de învestitură ar putea avea loc chiar lunea viitoare.
„Mulţumesc românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la alegerile din mai şi au dat legitimitate noului preşedinte. Vreau să îi mulţumesc domnului Bolojan pentru perioada de iterimat. Urmează un nou capitol în istoria recentă şi contemporană a României. Vor fi multe provocări şi sper că le vom duce la bun sfârşit. Societatea a dat dovadă de înţelepciune. Voi lupta pentru prosperitatea economică a ţării şi voi fi un partener al mediului de afaceri, un garant al libertăţilor cetăţeneşti. Vă mulţumesc”, a declarat Nicuşor Dan, la preluarea mandatului.
„Este o onoare pentru mine să particip astăzi la această ședință publică a Curții și am o mulțumire personală că închidem în condiții democratice un ciclu electoral pe care trebuia să-l închidem anul trecut. Aceste alegeri, prin modul corect în care au fost organizate, prin prezența mare a românilor la vot, prin diferența de voturi, arată capacitatea țării noastre de a organiza alegeri libere și corecte și faptul că suntem un stat democratic care asigură libertățile cetățenilor. E un nou început, un început al încrederii, un început de speranță și un început mai mare de prosperitate. Îi urez mult succes în această onorată funcție domnului președinte Nicușor Dan și sper să auzim de lucruri bune despre țara noastră”, a declarat Ilie Bolojan, în cadrul ceremoniei.
Nicușor Dan: ”Vreau să mulțumesc românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la alegerile din mai și în felul acesta au dat legitimitate noului președinte. Vreau să îi mulțumesc domnului Ilie Bolojan, care a asigurat stabilitate în perioada de interimar. Urmează un nou capitol în istoria recentă și contemporană a României. Vreau să îi asigur pe cetățeni că înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat. O să fie multe provocări și sper că vom duce la bun sfârșit aceste provocări. Societatea românească a dat dovadă de înțelepciune. Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor statului. E o necesitate. Voi fi un partener al mediului de afaceri și voi fi un garant al libertăților cetățenești”.
Ilie Bolojan şi Nicuşor Dan au sosi separat, fiind întâmpinaţi de preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache.
Ilie Bolojan: Este o onoare pentru mine să particip astăzi la această şedinţă publică a Curţii şi am o mulţumire personală că închidem în condiţii democratice un ciclu electorat pe care trebuia să-l închidem anul trecut”.
”Aceste alegeri, prin modul corect în care au fost organizate, prin prezenţa mare a românilor la vot, prin diferenţa de voturi, arată capacitatea ţării noastre de a organiza alegeri libere şi corecte şi faptul că suntem un stat democratic care asigură libertăţile cetăţenilor”, a adăugat Bolojan.
Preşedintele interimar a menţionat că este ”un nou început, un început al încrederii, un început de speranţă şi un început mai mare de prosperitate”.
”Îi urez mult succes în această onorantă funcţie domnului preşedinte Nicuşor Dan şi sper să auzim de lucruri bune pentru ţara noastră. Dumnezeu să aibă în pază România şi pe toţi românii”, a mai arătat el în final.
Validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din 18 mai are loc după ce Curtea Constituţională a respins cererea candidatului AUR George Simion de anulare a scrutinului. Potrivit Legeii pentru alegerea preşedintelui Curtea Constituţională validează rezultatul scrutinului, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media şi în Monitorul Oficial al României şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales.
Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului de către noul preşedinte, iar al treilea i se înmânează acestuia.
Conform Constituţiei, candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive. Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
„Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, prevede Constituţia.
Nicuşor Dan depune, luni, jurământul în faţa Parlamentului, apoi urmează ceremonia de la Cotroceni.
Nicuşor Dan a fost validat în funcţia de preşedinte al României de către judecătorii Curţii Constituţionale. Preşedintele ales a prelua mandatul de la preşedintele interimar, Ilie Bolojan, în cadrul unei ceremonii solemene. Imediat după, Nicuşor Dan a ţinut să mulţumească românilor care au ieşit în număr mare la vot şi i-a asigurat că înţelege responsabilitatea mandatului. După acest moment, preşedintele ales urmează să depună jurământul în faţa Parlamentului.
Nicuşor Dan va depune jurământul în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului, luni, la ora 12:00, urmând ca în aceeaşi după-amiază să avem şi ceremonia simbolică de la Palatul Cotroceni – tranziţia de putere, momentul în care preşedintele interimar Ilie Bolojan îi va preda ştafeta preşedintelui ales Nicuşor Dan.
CCR a publicat deja hotărârea prin care validează mandatul de preşedinte ales al lui Nicuşor Dan. Tot astăzi, judecătorii au respins acea contestaţie depusă de liderul AUR, George Simion, care susţinea că alegerile ar fi fost fraudate prin implicarea, susţinea el fără dovezi însă, a altor state. Cei nouă judecători au respins cererea ca neîntemeiată.
Din acest moment, Nicuşor Dan este preşedintele ales al României, validat de CCR. Pentru Nicuşor Dan urmează adevăratele provocări. Preşedintele ales a declarat că va dura cam trei – patru săptămâni până la instalarea unui nou Guvern cu puteri depline, însă, mai întâi, va avea discuţii informale cu partidele parlamentare.
Nicuşor Dan a reiterat că Ilie Bolojan va rămâne, în continuare, prima sa opţiune de prim-ministru şi că apreciază deschiderea PSD, care deocamdată nu a decis clar că rămâne în Opoziţie. Preşedintele a declarat că prioritatea, la începutul mandatului, va fi redresarea deficitului bugetar şi va purta discuţii informale pentru a negocia un program de guvernare cu măsuri foarte clare pentrtu că, în acest moment, o ţintă realistă de deficit bugetar ar fi de 7,5%, spunea Dan.
