Acasă Politic Înghiorlăială pe ciolan și portofolii, la negocierile PNL, USR-PLUS, UDMR

Înghiorlăială pe ciolan și portofolii, la negocierile PNL, USR-PLUS, UDMR

0
601

În timp ce câștigătorii alegerilor parlamentare sunt în continuare ignorați ”democratic” desigur, la discuțiile de sâmbătă reprezentații PNL, USR-PLUS și UDMR au convenit asupra conducerii comisiilor de specialitate din Camera Deputaților.

Atfel, potrivit unor surse politice citate de Mediafax, PNL va avea șefia comisiilor de buget, finanţe şi bănci, de transporturi și infrastructură, de sănătate, de apărare, comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

USR-PLUS va conduce Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, Comisia parlamentară pentru Codul electoral.

UDMR i-a revenit Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice și Comisia pentru industrii şi servicii.

O prima rundă de discuții între PNL, USR-PLUS și UDMR a avut loc sâmbătă, iar partidele au anunțat că vor relua duminică negocierile.

Cele trei partide PNL, USR-PLUS și UDMR au încheiat prima zi de negocieri.

Cele trei partide au viziuni diferite despre măsurile care trebuie implementate în următorii patru ani. Totuși, ei au căzut de acord pe mai multe subiecte.

Negocierile au durat șapte ore și vor fi reluate mâine dimineață.

Sursa citată mai precizează că PNL vrea și Camera Deputaților pentru Ludovic Orban, în timp ce USR-PLUS nu pare de acord cu acest lucru, dorin să preia ei șefia Camerei prin Dan Barna.

Redăm comunicatul celor trei partide:

Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au avut astăzi prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare.

A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare.

La negocierile politice fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei.

În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole.

Totodată, s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii.

Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România.

Formaţiunile politice vor relua mâine discuţiile, iar informaţii referitoare la derularea acestora vor fi transmise şi în zilele următoare prin comunicate oficiale şi comune.

Ludovic Orban, Preşedintele PNL

Dan Barna, copreşedinte USR-PLUS

Dacian Cioloş, copreşedinte USR-PLUS

Kelemen Hunor, Preşedinte UDMR”

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Vezi Și

Iohannis își impune la Ministerul Educației, consiliera responsabilă cu programul lozincă ”România Educată”, PNL o asimilează obedient pe Ligia Deca

Consilierul prezidenţial Ligia Deca, a fost votată, luni, în şedinţa conducerii PNL, pentr…