Acasă Politic Ministrul ”grindă” aviz negativ în comisii, din nou

Ministrul ”grindă” aviz negativ în comisii, din nou

0
2
619

Ministrul propus la Lucrări Publice, Dezvoltare şi Administraţie, Ion Ştefan, a primit marţi aviz negativ din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.

Au fost înregistrate 20 de voturi împotriva sa, 8 voturi „pentru” şi 3 abţineri.

Au fost mai multe întrebări pe tema casei pe care o deține Ion Ștefan, existând și un schimb de replici între deputaul PSD, Cătălin Rădulescu și ministrul propus. Ion Ștefan a fost acuzat că nu și-ar fi plătit taxele aferente terenului pe care se află construcția. „Am plătit taxe de peste 90 de milioane de lei, bani făcuți din afaceri. Sunt un bun plătitor de taxe”, a declarat Ion Ștefan.

A fost un vot politic, nu accept evaluarea pe care o face PSD. A fost pregătită în detaliu această audiere. Nu accept ca Olguța Vasilescu, ca Rădulescu Mitralieră să stabilească soarta unui candidat propus”, a declarat și premierul desemnat, Ludovic Orban.

Ministrul propus pentru portofoliul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a declarat că va continua plata programelor PNDL.

Prioritatea numărul unu este să asigurăm plata tuturor facturilor restante pe PNDL 1 și 2, să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor constructorilor. În multe locuri, constructorii părăsesc lucrările. Necesarul facturilor restante este de aproximativ un miliard de lei. Astăzi urmează ca 400 milioane de lei să fie disponibilizați. Primul meu act ca ministru va fi să dăm o decizie ca acești bani să ajungă la UAT-uri. Vom continua toate lucrările pornite, demarate pe PNDL 1 și 2, dar voi fi foarte atent cu aceste cheltuieli. Sunt convins că nimeni nu mai vrea să audă de cheltuieli frauduloase, cum ar fi becuri stradale cu 2.000 de euro. Risipa banului public trebuie să dispară”, a spus în comisie Ion Ștefan.

La multe dintre întrebările parlamentarilor a răspuns însă premierul desemnat, Ludovic Orban, prezent la audierea din comisii. Ludovic Orban a precizat că prefecții vor fi trecuți de la Ministerul de Interne la Ministerul Dezvoltării, iar instrumentul folosit de guvernul PSD pentru finanțarea unor proiecte, FDI, nu va mai exista în Guvernarea PNL.

Atâta timp cât există PNDL care poate să cuprindă toate nevoile de investiții către autorități, apariția unui alt instrument fără să existe niciun fel de armonizare a contractelor, nu are nicio logică administrativă. FDI nu va mai exista în măsura în care va exista o majoritate parlamentară și nu vom putea abroga această măsură. A fost o altă formă de mită pe care a practicat-o PSD”, a declarat Ludovic Orban.

Printre prioritățile menționate de minstrul propus se numără finalizarea stadioanelor pentru Euro 2020, descentralizarea și debirocratizarea din administrație.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Ciondăneală electorală, noaptea ca prezidențialii, Ciucă îl acuză pe Ciolacu că minte despre banii din PNRR, Ciolacu răspunde: ”Mi-e și jenă să vă răspund”

Facebook 38 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ciondăneală electorală, noaptea ca …