
Moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei, împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, a fost respinsă, marți, de plenul Camerei Deputaților. Moțiunea a fost respinsă cu 86 de voturi ”pentru”, 177 ”împotrivă” și două abțineri.
”Este un simulacru de moțiune scrisă de oameni care nu au fost în stare de nimic atunci când au guvernat, care au adus doar sărăcie, foamete și au închis oamenii în case”, spune Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa.
Moțiunea simplă ”Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale” a fost inițiată de 56 de deputați USR și Forța Dreptei.
”A trecut peste un an de când PSD este la Ministerul Muncii, pe care l-a transformat în ministerul salvării pensiilor speciale, dar şi al supraimpozitării muncii celor mai săraci dintre cei care lucrează. Cu sau fără Marius Budăi la Ministerul Muncii este același lucru. De fapt, Marius Budăi nu muncește, el nu ratează nicio emisiune TV la care, de fapt, nu spune nimic despre cum salvează pensiile speciale sau despre cum supraimpozitează contractele cu normă parțială. Adevărul este că nici PSD nu îi pasă prea mult de Marius Budăi, pe care l-ar putea sacrifica, la o adică, la rotativă”, se arăta în moțiune.
În replică, ministrul a acuzat că parlamentarii care au depus moțiunea simplă împotriva sa au împrumutat sute de milioane de lei care nu s-au dus nici în pensii, nici în salarii.
„Veniți aici la microfon și spuneți-le pensionarilor de ce nu le-ați dat niciun leu în 2021! Hai, curaj, că slavă Domnului, bani ați avut. Cu nemiluita. Ați împrumutat 200 de miliarde de lei, care nu s-au dus nici în investiții, nici în pensii, nici în salarii. Vedem acum în dosarele DNA. Ați avut bani de izolete. Ați avut bani de măști neconforme. Ați avut bani pe care i-ați furat sau ați plătit prețuri umflate și de o sută de ori pentru tot felul de echipamente niciodată livrate. Doar pentru oameni n-ați avut bani. Pentru seniorii acestei ţări ați avut doar măsuri aberante și teroare.
Nu v-a păsat dacă au bani de pâine sau de medicamente în pandemie. În schimb, i-ați umilit și i-ați obligat să iasă din case doar două ore pe zi. Două ore pe zi, domnilor de la USR. Vă amintiți?! Eu nu uit”, a declarat Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple „Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale„, semnată de 56 de deputaţi USR și Forța Dreptei.
Deputaţii USR şi Forţei Dreptei au afirmat, în moţiunea simplă, că sunt ”prea multe dovezi privind incompetenţa şi nepăsarea de care dă dovadă” ministrul Budăi, susţinând că acesta ”a clădit” un ”scut în jurul specialilor şi al pensiilor speciale” şi ”a pus în pericol, de dragul unor pensii nesimţite, miliardele pe care ar urma să le primească ţara pentru dezvoltare”.
El a spus că, atunci când au fost la guvernare, iniţiatorii moţiunii ”şi-au bătut joc de seniorii ţării” şi au avut ”zero soluţii”.
”Dumneavoastră ar trebui să vă crape obrazul de ruşine, pentru bătaia de joc şi teroarea la care aţi supus vârstnicii acestei ţări. Da, domnilor, voi sunteţi cei care nu aţi mărit nicio pensie în 2021. Zero lei, atât le-aţi dat voi pensionarilor. Veniţi aici la microfon şi spuneţi-le pensionarilor de ce nu le-aţi dat niciun leu în 2021. Hai, curaj, că – slavă Domnului – bani aţi avut. Cu nemiluita”, le-a transmis Budăi iniţiatorilor.
Ministrul a susţinut că măsura privind impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim a dus la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă şi la încasări mai mari la bugetul de stat. El a mai spus că proiectul privind pensiile de serviciu a fost semnat de toate instituţiile vizate de această reformă şi respectă criteriile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Semnatarii au menţionat, că mandatul lui Marius Budăi în fruntea ministerului a început cu ”două ratări majore”, termenele asumate în programul de guvernare pentru implementarea legii salarizării şi a unei noi legi a pensiilor, iar „eşecul ministrului PSD conduce la punerea în pericol a PNRR”.
În moţiune s-a susţinut, că ministrul Muncii a trimis Parlamentului un proiect de lege privind pensiile speciale ”vădit neconstituţional”, ”care nu trece nicio pensie specială pe contributivitate, cosmetizează doar nişte detalii şi salvează, în fapt, pensiile specialilor”.
Iniţiatorii moţiunii mai susţin că Marius Budăi nu a majorat pensiile ”nespecialilor” şi ”a susţinut şi a încurajat minciuna” conform căreia 9,4% PIB, stabilit în PNRR, nu i-ar permite creşterea lor. Ei au adăugat şi că recalcularea pensiilor nu s-a făcut, iar inechităţile s-au accentuat.
În schimb, pentru majorarea salariilor la stat s-au găsit bani şi explicaţii, au mai arătat semnatarii moţiunii.
Iniţiatorii moţiunii se referă şi la pensiile administrate privat, susţinând că ”se vede cu ochiul liber că PSD şi Marius Budăi au ciudă pe sistemul de pensii private – Pilonul II, transmiţând informaţii eronate cum că deficitul la bugetul de pensii s-ar datora banilor care se transferă la Pilonul II”.
În moţiune este criticat şi programul acordării de vouchere pensionarilor şi persoanelor defavorizate, susţinându-se şi că nu a fost respectat calendarul de creştere a alocaţiilor pentru copii, iar PSD nu a prezentat nicio formulă predictibilă de creştere a salariului minim care să permită angajatorilor să îşi calculeze din timp anvelopa financiară necesară.
