Nicușor Dan a fost informat de Ilie Bolojan și OMV într-o întâlnire la Cotroceni, că ”nu există risc de raționalizare” la benzină și motorină.
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit luni cu premierul Ilie Bolojan și cu miniștrii Energiei și Transporturilor pentru a discuta despre aprovizionarea României cu țiței și combustibili. În urma discuției de la Cotroceni, s-a ajuns la concluzia că ”nu se pune problema de raționalizare pentru carburanți, iar pentru moment nu sunt probleme cu aprovizionarea.”
Președintele Nicușor Dan i-a convocat, luni, la Palatul Cotroceni, pe premierul Ilie Bolojan, și pe miniștrii Energiei și Transporturilor, precum și pe reprezentanții companiilor din industria petrolieră Petrom și Rompetrol. Potrivit Administrației Prezidențiale, subiectul discuțiilor a fost aprovizionarea României cu țiței și combustibili.
Potrivit Administrației Prezidențiale, ”România nu se confruntă cu dificultăți de aprovizionare”. Într-un comunicat de presă, Cotroceniul transmite că ”Președintele, Guvernul și partenerii din mediul privat au convenit asupra unui mecanism de comunicare continuă.”
”Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit luni, 6 aprilie 2026, cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, și reprezentanții companiilor din industria petrolieră OMV Petrom și Rompetrol, pentru a analiza situația aprovizionării cu țiței și combustibil în contextul evoluțiilor internaționale generate de închiderea Strâmtorii Ormuz.
În prezent, România nu se confruntă cu dificultăți de aprovizionare, iar companiile din domeniu achiziționează combustibili la prețuri aliniate pieței internaționale.
Totuși, având în vedere caracterul dinamic al contextului global, Președintele, Guvernul și partenerii din mediul privat au convenit asupra unui mecanism de comunicare continuă.
Acesta va permite monitorizarea atentă a situației și adoptarea rapidă a unor măsuri adecvate, dacă va fi necesar, în deplină coordonare și cu accent pe stabilitate și precauție”, transmite Administrația Prezidențială.
”Oficialii OMV și Ilie Bolojan i-au prezentat o informare Președintelui legată de situația actuală și au subliniat că pentru moment nu există risc de raționalizare – aprovizionarea se face în condiții de conflict în Orient, dar Romania nu este afectată grav în ceea ce priveste aprovizionarea, care se face încă în parametri optimi”, surse oficiale.
”Întâlnire cu Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, și reprezentanții companiilor din industria petrolieră Petrom și Rompetrol, pe tema aprovizionării României cu țiței și combustibili”, se arată în programul publicat de Administrația Prezidențială.
Săptămâna trecută, guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care reduce cu 30 de bani acciza la motorină. Măsura ar urma să intre în vigoare marți. De asemenea, potrivit OUG, se introduce și o contribuție de solidaritate în sectorul petrolier. Între timp, însă, prețul carburanților a continuat să crească.
De asemenea, există îngrijorări la nivel european în legătură cu o criză a carburanților.
Piața petrolieră din România se bazează pe o producție internă de țiței de aproximativ 2,8 milioane de tone și pe un import de circa 9 milioane de tone.
Consumul mediu anual de combustibili din România se situează la un nivel de circa 9 milioane de tone/an, din care ponderea cea mai mare este deținută de consumul de motorină, cu o valoare medie anuală de circa 5,9 milioane de tone/an (benzina – circa 2 milioane de tone/an).
„În prezent, România nu se confruntă cu dificultăți de aprovizionare, iar companiile din domeniu achiziționează combustibili la prețuri aliniate pieței internaționale. Totuși, având în vedere caracterul dinamic al contextului global, Președintele, Guvernul și partenerii din mediul privat au convenit asupra unui mecanism de comunicare continuă.
Acesta va permite monitorizarea atentă a situației și adoptarea rapidă a unor măsuri adecvate, dacă va fi necesar, în deplină coordonare și cu accent pe stabilitate și precauție”, se arată comunicatul Preşedenţiei.
Întâlnirea de urgenţă de la Cotroceni a avut loc în contextul în care Guvernul a anunţat vinerea trecută că a adoptat actul normativ privind reducerea temporară a accizei la motorină şi instituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor obţinute din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice rezultate din prelucrarea ţiţeiului extras în România.
„Primul punct – ordonanţa de urgenţă privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei standard şi instituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extras de pe teritoriul României.
Ce stabileşte această ordonanţă de urgenţă? Acciza la motorina standard comercializată pe piaţa internă va fi redusă temporar, pe perioada declarată a crizei pe piaţa petrolului şi a carburanţilor, cu 30 de bani pe litru, 36 de bani în total, cu tot cu TVA”, a spus Ioana Dogioiu, purtător de cuvânt al Guvernului.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat sâmbătă că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu şi blocarea transportului de ţiţei şi produse derivate din zona Golfului Persic afectează economia globală, generând o creştere economică mai mică şi o inflaţie în ascensiune. El a subliniat că Guvernul nu beneficiază de pe urma scumpirii carburanţilor, ci, dimpotrivă, finanţele ţării au mai mult de pierdut în urma crizei economice.
Bolojan: ”Creşterea economică, mai mică peste tot în lume dacă se prelungeşte războiul.”
„La o lună de zile de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, efectele blocării transportului de ţiţei şi produse derivate către ţările lumii se simt atât pentru cetăţeni, cât şi pentru guverne. Aceste efecte se manifestă în special prin creşterea preţurilor la combustibili, la îngrăşăminte pentru agricultură şi prin rate ale dobânzilor mai mari.
Dacă se prelungeşte conflictul, creşterea economică va fi mai mică peste tot în lume, iar inflaţia va creşte la nivel global. Toate ţările din economia globală vor fi afectate, iar România nu poate fi o excepţie. Nu putem anula aceste efecte, ci putem doar să limităm costurile în limita posibilităţilor pe care le avem”, afirmă şeful Guvernului, într-un mesaj postat sâmbătă pe pagina sa de Facebook.
El a reiterat că „Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor la carburanţi”, precizând că veniturile fiscale suplimentare generate de scumpiri sunt mult mai mici decât costurile pe care criza le generează pentru bugetul de stat.

