Acasă Politic Petre Daea, a fost ales cu unanimitate în Consiliului Politic Naţional al PSD, să conducă din nou Ministerul Agriculturii

Petre Daea, a fost ales cu unanimitate în Consiliului Politic Naţional al PSD, să conducă din nou Ministerul Agriculturii

0
1
1,683

Petre Daea revine în funcția de ministru al Agriculturii. Acesta a fost votat cu unanimitate, în ședința Consiliului Politic Naţional al PSD. Daea a fost susținut puternic de către liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a spus că ”Petre Daea a fost cel mai bun ministru al Agriculturii de după 1990”.

Social-democraţii l-au votat pe Petre Daea să conducă Ministerul Agriculturii, după ce postul a rămas vacant în urma demisiei lui Adrian Chesnoiu, care s-a retras fiind cercetat de DNA.

Daea a primit vot în unanimitate, miercuri, în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional, fiind propunerea liderului de partid, Marcel Ciolacu.

Veteran al PSD în domeniul agriculturii, Petre Daea a mai condus ministerul în perioada 2017-2019, fiind unul dintre cei mai apreciaţi demnitari. Şi acum Daea este simpatizat în interior, nefiind contestată expertiza acestuia în domeniu. În prezent, Petre Daea este membru al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Pentru această sinecură, la care este nevoie de o prezenţă la muncă uneori doar o dată pe lună, leafa este de 12.000 de lei brut. Mandatul lui Daea la FNGCIMM trebuie să expire exact în zilele următoare.

Petre Daea urmează a fi desemnat în cadrul Biroului Executiv al Consiliului Național al PSD drept acela care îi va lua locul lui Adrian Chesnoiu în funcția de Ministru al Agriculturii.

În acest fel, domnul Daea va fi pentru a treia oară la conducerea instituției, stabilind și un record în acest sens, în întreaga istorie a agriculturii românești.

De profesie Ingriner agronom, domnul Daea deține și titlul de Doctor în Științe Agricole, fiind unul dintre marii specaliști în agricultură ai României.

În precedentele mandate, putem contabiliza eficientizarea activtății APIA și AFIR, în sensul efectuării cu rapiditate a plăților către agricultori, precum și preluarea de la ex-ministrul Daniel Constantin a proiectelor privind irigațiile, demarând o parte din lucrările de reabilitare a sistemului național.

Nu putem omite faptul că Petre Daea a fost unul dintre puținii miniștri de resort care au dat atenție Industriei alimentare.

De data aceasta, misiunea nu îi va fi deloc ușoară, dacă ținem cont de uriașele dificultăți cu care se confruntă agroindustria României.

Reamintim, că social-democratul Adrian Chesnoiu și-a dat demisia din funcția ministru al Agriculturii, după ce procurorii anticorupție au decis punerea sa sub urmărire penală. Acest lucru s-a putut face după ce Camera Deputaților a aprobat cererea DNA de ridicare a imunității sale parlamentare, el fiind și deputat.

Adrian Chesnoiu e acuzat de abuz în serviciu și de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupție susțin că Adrian Chesnoiu, în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, în calitate de ministru ”ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene”.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

”Liberalul” Stolojan, dă cu doctor de gardul coaliției: ”E o ciupercărie cu consultațiile la privat, Cîrstoiu să explice, altfel va fi ciuca bătăilor”

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Înregistrări din ședința PNL, ”liberal…