Acasă Politic Propunerea senatorului ”liberal”, Daniel Fenechiu, numărul zilelor lucrătoare pentru români, să fie redus la doar 4 zile pe săptămână

Propunerea senatorului ”liberal”, Daniel Fenechiu, numărul zilelor lucrătoare pentru români, să fie redus la doar 4 zile pe săptămână

0
1,039

Numărul zilelor lucrătoare pentru români, ar putea fi redus la doar 4 zile pe săptămână. Parlamentarii vor dezbate astăzi, propunerea liderului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, ca săptămâna de lucru să aibă doar 4 zile.

Peneliștii spun, că o asemenea decizie este necesară și respectă prevederile directivelor Parlamentului European.

În comisia de fond decizia a fost respinsă, pe ideea că acest lucru este posibil și acum dacă angajatorii își doresc acest lucru.

Liberalii spun însă că prevederea este neclară, iar cel mai bine ar fi dacă aceasta ar exprima clar că săptămâna de lucru poate să aibă doar 4 zile.

Aproape 8 angajaţi din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână, dar mai mult de jumătate dintre ei se tem de un program zilnic de 10 ore.

În comisia de fond decizia a fost respinsă, liberalii spun însă că prevederea este neclară, iar cel mai bine ar fi dacă aceasta ar exprima clar că săptămâna de lucru poate să aibă doar 4 zile.

Săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piaţa muncii, se conturează drept o posibilă soluţie de flexibilizare a muncii şi de facilitare a tranziţiei la munca de la birou, în contextul revenirii tot mai multor angajaţi la modul de lucru pre-pandemic.

Astfel, 78% dintre angajaţi sunt deschişi să lucreze doar 4 zile pe săptămână şi cred că acesta este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii mai scurte de lucru, se menţionează într-un comunicat al platformei de recrutare.

În 3 martie a fost înregistrată la Senat propunerea legislativă nr. B110/2022 pentru modificarea Legii nr.53/2003 – Codul Muncii.

Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat, şi poate fi de 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus”, conform propunerii.

Proiectul preia o propunere a unui senator liberal pe care a iniţiat-o în legislatura 2012 – 2016.

Specialiştii în resurse umane spun că soluţia poate creşte productivitatea angajaţilor, însă ar fi nevoie de o perioadă de acomodare la noul program”, se mai arată în expunerea de motive.

Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie adoptată de Parlament şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

În sondajul realizat de o platformă de recrutare din România, 41% consideră că principalul dezavantaj constă în volumul mai mare de muncă din cele 4 zile, ca urmare a extinderii orelor de program.

Avantajele săptămânii de muncă reduse:

Potrivit sondajului, principalul lucru pe care respondenţii l-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile ar fi petrecerea timpului cu cei dragi, făcând activităţi în familie (58%).

– dintre viaţa profesională şi cea privată (70%)

– mai mult timp liber pentru a prioritiza sănătatea psihică şi fizică (68%)

– creşterea nivelului de productivitate atunci când sunt la job (29%)

– diminuarea riscului de a ajunge la epuizare (25%)

Odihna ocupă, de asemenea, un loc important pentru 42% dintre respondenţi, iar topul activităţilor pe care angajaţii le-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile, este completat de activităţile recreative.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Vezi Și

Neînțelegeri în coaliția de guvernare, PSD nu este de acord cu măsura lui Ciucă al nost’ privind compensarea combustibilului la pompă

Nemulțumiri și neînțelegeri în coaliția de guvernare, PSD nu este de acord cu măsura premi…