PSD îi cere lui Bolojan un ”Pachet de solidaritate, ajutoare pentru pensionari cu venituri mici, eliminarea CASS pentru veterani și mame”, USR se opune.
Partidul Social Democrat a decis, duminică, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate.
Reuniunea vine după escaladarea tensiunilor cu premierul Ilie Bolojan, înainte de adoptarea reformei administrației și a bugetului pentru 2026.
Social-democrații au evocat scenariul unei moțiuni de cenzură, susținută eventual de AUR, în timp ce Ilie Bolojan a vorbit despre varianta unui guvern minoritar, fără PSD.
Duminică, liderii social-democrați au mutat accentul pe măsurile vizând revitalizarea economiei și protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în fața presiunilor generate de creșterea accelerată a costului vieții.
PSD: ”Adoptarea imediată a pachetelor de relansare și solidaritate nu este negociabilă.”
„PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă.
Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor.
Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate.
Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite tot felul de experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, a spus președintele PSD, Sorin Grindeanu, conform unui comunicat difuzat de formațiune.
Ce înseamnă pachetele a căror adoptare imediată nu este „negociabilă”, potrivit PSD
„Pachetul de relansare economică este vital pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești.
În același timp, pachetul de solidaritate asigură protecție minimă pentru cei loviți direct de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii sau persoanele cu handicap”, argumentează PSD.
În ceea ce-i privește pe copiii din familii vulnerabilie și cei cu handicap, măsurile propuse însumează cheltuieli de 320 milioane lei.
Ajutoarele one-off (acordate o singură dată) s-ar ridica 2,35 miliarde. Eliminarea CASS la indemnizațiile de creștere a copilului și la venitul de incluziune adaugă alte 670 de milioane.
„Concret, este vorba de un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste 5 milioane de beneficiari.
Ajutoarele one-off pentru pensionari cu pensii până la 3.000 de lei au cea mai mare pondere în pachetul de solidaritate.
În ceea ce privește sprijinul pentru pensionari, PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, aprilie și decembrie, pentru 2.8 milioane de persoane, după cum urmează:
- 1.000 de lei pentru 1.24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;
- 800 de lei pentru 497 mii de pensionari cu venituri între 1501-2000 de lei;
- 600 de lei pentru 612 mii de pensionari cu venituri între 2001- 3000 de lei;
De asemenea, se impune introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei din energie”, se spune în comunicatul transmis duminică.
PSD mai avertizează că nu va accepta „vreun leu tăiat din bugetul Educației”, în condițiile în care reducerile de costuri operate în 2025 au provocat deja probleme majore sistemului de învățământ.
Formațiunea susține că adoptarea acestor pachete „trebuie să fie realizată cu celeritate înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026”.
PSD cere premierului să lase autorităților locale veniturile din taxe și impozite la nivelul cotelor actuale.
Nu în ultimul rând, PSD anunță că va insista pentru continuarea investițiilor în infrastructura mare de transport, de sănătate, a programelor din agricultură și pentru menținerea cuantumului investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025.
Partidul arată că, pentru a susține aceste investiții, autoritățile locale trebuie să păstreze, în cotele existente, sumele din impozitele și taxele locale colectate de la contribuabili.
Și această poziție, și cea privind alocare de miliarde de lei pentru măsurile de sprijin social riscă să perpetueze situația de conflict între social-democrați și premier.
UPDATE: USR nu este de acord cu pachetul de solidaritate propus de PSD: ”Nu este un partid serios.Poate că există o discuție necesară, dar poate fi și mai târziu”.
Ștefan Pălărie, liderul senatorilor USR, transmite că partidul său nu este de acord cu pachetul de solidaritate propus de PSD, sugerând că este un gest ”de mult mai puţină bună credinţă decât doresc dumnealor să o promoveze”.
Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, este de părere că pachetul de solidaritate propus de PSD alături de măsurile de relansare economică este menit a bloca reforma, nu a o promova.
USR respinge pachetul de solidaritate propus de PSD
Întrebat dacă pachetul de solidaritate propus de partenerii social-democrați poate reprezenta o tentativă de amânare a reformelor, Pălărie a transmis că da. Mai mult, acesta transmite că PSD nu este un partid serios.
”Absolut! În opinia mea, mi se pare că este mai degrabă un gest de mult mai puţină bună credinţă decât doresc dumnealor să o promoveze. Să nu uităm că suntem ca în filmul ăla – de ce n-ai bască, dacă ai bască de ce n-ai eşarfă – în aşa fel încât să găsim la nesfârşit condiţii şi motive de tergiversare. (…)
Flexibilitate a existat, tocmai de aceea am şi întârziat nişte reforme, dar am şi ajustat nişte pachete de tăieri de cheltuieli. Toată lumea ştie chestiunea asta. Am agreat pachetul, însă îl condiţionăm fie de pachetul de relansare economică, fie îl condiţionăm de un alt pachet de solidaritate. Asta e deja, în opinia mea, mult prea mult şi transmite imaginea că PSD nu este un partid serios.
Cred că bomba care ticăie, inclusiv sub PSD, este una singură – cu cât amânăm legea bugetului de stat mai mult, cu atât primăriile trebuie să funcţioneze cu o cotă foarte mică de cheltuieli pentru funcţionarea aparatului, până când nu vor mai putea să funcţioneze”, transmite liderul senatorilor USR.
Pălărie transmite că USR este de acord cu o bună parte din măsurile de relansare economică, însă că dacă nu se ia o decizie, ”înseamnă că te joci cu canistra într-o benzinărie cu flacără”.
”În opinia mea şi prin ceea ce am noi discutat cu ceilalţi colegi, am fost de acord cu foarte multe dintre măsurile de relansare economică, multe coincid, mecanismul de credit fiscal, sigur că întotdeauna mai sunt elemente de şurubăreală unde pot să existe fineţuri şi diferenţe de opinie.
Dar dacă tu eşti un om de bună credinţă şi înţelegi că pachetul ăla trebuie luat ca să poţi să treci legea bugetului de stat, atenţie, în februarie, noi ar fi trebuit să avem în decembrie, asumată şi trecută, în aşa fel încât să putem să avem limpede şi clar pentru mediul de afaceri şi pentru autorităţi ce au de făcut în anul curent, atunci înseamnă că te joci efectiv cu canistra într-o benzinărie cu flacără”, a adăugat Pălărie.
Pălărie, atac la fosta guvernare social-democrată
În privința unui guvern minoritar, liderul senatorilor USR a transmis că ar reprezenta o chestie ”dezastruoasă”. El a atacat PSD, acuzând că nu ar fi fost nevoie de relansare economică dacă economia ar fi mers bine în guvernele Marcel Ciolacu, și a transmis că măsurile de relansare ar putea fi luate după adoptarea bugetului de stat.
”Absolut orice măsură a guvernului va fi blocată de o posibilă majoritate zgomotoasă care să mai şi transmită spaţiului public şi mai puţină încredere în acel potenţial guvern. Motiv pentru care, chiar cu supărările de rigoare pentru anumiţi colegi din coaliţie, eu cred că direcţia în care se îndreaptă România acum e una bună.
Da, haideţi cu pachetul de relansare economică şi, dacă tot vorbesc despre relansare economică, i-aş întreba pe colegii de la PSD de ce a fost nevoie de relansare economică dacă mergea economia atât de bine în anii anteriori când au guvernat colegii de la PSD, dacă nu greşesc şi am avut guvernele Marcel Ciolacu I şi Marcel Ciolacu II după guvernul Nicolae Ciucă? Deci, dacă tot aşa a fost de bine, de ce mai relansăm?
E limpede, a fost o întrebare răutăcioasă, îmi cer scuze colegilor de la PSD, dar adevărul este că trebuie să guvernăm în continuare responsabil, dăm drumul şi la măsurile de relansare. Poate că există o discuţie necesară, dar aia poate fi şi mai târziu, după bugetul de stat, de elemente de solidaritate cu populaţia cea mai vulnerabilă”, a mai spus Pălărie.
UPDATE: Grindeanu exclude varianta unui guvern minoritar fără PSD: ”Dacă am ieșit din coaliție, Guvernul e picat”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre scenariul guvernului minoritar, că din punctul social-democraților de vedere, nu se poate. El a afirmat că nu e nevoie ca PSD-ul să depună moţiune de cenzură, pentru că, în momentul în care a ieşit dintr-o coaliţie, Guvernul e picat.
Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a comentat luni, la Parlament, scenariul despre care şi premierul a fost întrebat şi a vorbit ipotetic, dacă s-ar putea în România să existe un guvern minoritar.
”Din punctul nostru de vedere, nu se poate”, a răspuns Grindeanu.
El a explicat că ”nu e nevoie ca PSD-ul să facă moţiune de cenzură, pentru că, în momentul în care a ieşit dintr-o coaliţie, guvernul e picat”.
Declarațiile lui Grindeanu vin după ce, marțea trecută, premierul a spus că nu exclude un guvern minoritar. Cu toate acestea, Bolojan a adăugat că ”nu este de dorit” și că nu susține acest lucru.
”Într-o perioadă de criză politică am mai ajuns la Guverne minoritare. Nu exclud că se pot întâmpla astfel de lucruri, dar cred că pentru țara noastră este de dorit să avem o stabilitate politică, să avem politici predictibile și comportamente responsabile ale partidelor politice”, a spus premierul când a fost întrebat despre varianta unui Guvern minoritar.
După ce jurnalistul i-a cerut clarificări, Bolojan a explicat că varianta Guvernului minoritar ”nu este o ipoteză de lucru”. ”Acest lucru nu este de dorit, ar fi o situație limită și eu personal nu încurajez această situație”, a adăugat premierul.

