Acasă Declarații Rareș Bogdan, PNL: ”S-au întors hoții și prostituatele”

Rareș Bogdan, PNL: ”S-au întors hoții și prostituatele”

0
0
3,733

Dacă în prima chestiune, legată de Deva și Săcele, autoritatea statului a fost pusă la încercare grav, oamenii au văzut o chestie pe care nu au mai văzut-o de 30 de ani. Au mai existat crize, mișcări de stradă, dar nu ne era frică dacă soțiile noastre sau copiii noștri mergeau în parc. Mi s-a părut că a fost o problema de coordonare, de acțiune. E o granița foarte subțire între fermitate și abuz. Dacă nu avem fermitate, orice stat se prăbușește.

Totul, dacă e condus cu rațiune, va reuși. Și mai cred că nu trebuie să existe protecție sau complicități din partea oamenilor legii.

Am primit sute de mesaje despre ce se întâmplă în România.

70.000 din toți cei aproape un milion care au intrat în țară, nu se știe cu ce s-au ocupat în afară țării. Între 8.000 și 10.000 sunt prostituate care s-au întors în țară. Câteva mii sunt şuţi în afară țării. Sunt cifre oficiale.

Comparația cu 10 august este nepotrivită. Situația e complet diferită. Acolo au fost bătute sute de oameni cu mâinile ridicate, au fost gazate mii de persoane care nu aveau nici intenția de a face ceva. Acei tineri care au acționat împotriva jandarmeritei suportă rigorile legii. Noi vorbim de peste o sută de mii de oameni care nu aveau nici măcar gândul de a face ceva ilegal.

E foarte periculos pentru imaginea publică din România și pentru cetățenii care stau în case, să existe niște cetățeni care să depășească limitele. În momentul în care se depășesc limitele, trebuie intervenit cu fermitate, fără să se comită abuzuri.”, a spus Rareș Bogdan.

Da domnule Rareș Bogdan…și datorită, sau din cauza hoților, a prostituatelor, a șuților de care faceți acum vorbire și care acum vă cam put, sunteți voi acum la guvernare, iar președintele Klaus Iohannis, se mai dă încă un mandat la Cotroceni și eventual și prin Tenerife!

Dacă o astfel de declarație ar fi fost făcută de cineva de la PSD, nu contează cine, cam ce isterie, vânzoleală și frăsuială am fi avut în rândul românilor din diaspora, acum, nimeni nimic, nu s-a supărat nimeni, nu s-a ofticat nimeni? Un ministru PSD din guvernul Ponta, Ioan Rus, ministrul transporturilor la acea vreme, a plătit cu funcția pentru astfel de declarații!

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

Ciondăneală electorală, noaptea ca prezidențialii, Ciucă îl acuză pe Ciolacu că minte despre banii din PNRR, Ciolacu răspunde: ”Mi-e și jenă să vă răspund”

Facebook 38 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ciondăneală electorală, noaptea ca …