Acasă Politic Sinecurista Adriana Miron, șefa de cabinet a lui Irineu Darău, trei funcții în nici două săptămâni, ministrul USR al Economiei, sare să o apere

Sinecurista Adriana Miron, șefa de cabinet a lui Irineu Darău, trei funcții în nici două săptămâni, ministrul USR al Economiei, sare să o apere

0
0
581

Sinecurista Adriana Miron, șefa de cabinet a lui Irineu Darău, trei funcții în nici două săptămâni, ministrul USR al Economiei, sare să o apere.

Irineu Darău, ministrul USR al Economiei, n-ar fi ținut cont de lege și ar fi făcut-o pe Adriana Miron funcționar public ”special”. Adriana Miron a fost până de curând șefa de cabinet a lui Darău și ar fi primit postul în doar o săptămână, fără să susțină un examen în acest sens. Totul s-ar fi întâmplat cu acordul ministrului Economiei, dar și cu complicitatea grupului parlamentar USR din Senat, condus de Ștefan Pălărie.

”În economie nu se poate lucra cu scenarii politice”, spunea ministrul Economiei.

Adriana Miron s-ar fi comportat ca liderul de facto de la Economie. Mai exact, ea ar fi condus ședințele la care participau secretarii de stat și directorii din Ministerul Economiei, deși nu avea atribuții în acest sens, spun jurnaliștii.

”Nu am ținut ședința în locul domnului ministru. Am fost participantă la ședință. Secretarii de stat au fost și ei în ședință. Sunteți dezinformat”, a răspuns Miron în urma acuzațiilor.

”Există riscuri mai mari”, a mai spus Irineu Darău.

Potrivit documentelor, Adriana Miron ar fi fost încadrată ca ”funcționar public de execuție, consilier parlamentar, gradația 5, pe o perioadă nedeterminată la grupul parlamentar USR” din Senatul României. De altfel, cel care ar fi solicitat transferul ”în interes de serviciu” al Adrianei Miron ar fi fost însuși Irineu Darău.

Iar la câteva zile distanță, Darău ar fi emis un ordin prin care Adriana Miron a fost angajată funcționar public la Ministerul Economiei.

Așadar, în nici două săptămâni, Adriana Miron a renunțat la funcția de șefă de cabinet a ministrului Irineu Darău, a devenit consilier parlamentar în grupul USR de la Senat și a și revenit la Ministerul Economiei, dar pe o poziție de funcționar public. În replică, femeia susține că nu a fost nevoie de un examen.

Ba mai mult, Irineu Darău ar urma să o propună premierului Ilie Bolojan pentru funcția de secretar general al Ministerului Economiei, spun jurnaliștii. O funcție extrem de importantă, care permite controlul întregii activități din instituție.

Adriana Miron a fost condamnată la doi ani cu închisoare cu suspendare pentru fals și abuz în serviciu în anul 2015 și reabilitată în anul 2020. Mai exact, în aprilie 2010, pe când era director general adjunct la Resurse Umane în MAI, ea ar fi aranjat un concurs de angajare și ar fi contrasemnat două foi de pontaj pentru o persoană angajată, pentru aproximativ o lună și jumătate, până la transferul acesteia la Prefectura București.

Aceste două semnături au fost încadrate ca ”fals intelectual în formă continuată”. Ministrul Darău i-a luat apărarea și a spus că totul este un atac politic.

UPDATE:

O nouă sinecure usristă, Adriana Miron, noua șefă de cabinet a ministrului Economiei, Irineu Darău, gestionează exact domeniul pentru care a fost condamnată definitiv. Irineu Darău își apără ipocrit șefa de cabinet: ”A fost reabilitată”

În USR, dosarul penal se întâlnește cu puterea, dar și cu dubla măsură. Noua șefă de cabinet a ministrului Economiei, Irineu Darău, gestionează exact domeniul pentru care a fost condamnată definitiv.

Mandatul lui Irineu Darău la Ministerul Economiei începe cu o numire controversată. Adriana Miron, cea pe care a ales-o să-i fie șefă de cabinet, a fost condamnată definitiv, în 2015, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu și fals intelectual, a dezvăluit publicația BizBrașov. În timp ce Adriana Miron susține că a fost o victimă după ce a sancționat o firmă care îi aparținea lui Sebastian Ghiță, Irineu Darău spune că aceasta are un ”cazier curat” și este reabilitată din 2020.

Recent, premierul Ilie Bolojan a declarat că nu este interesat de CV-ul unui om, atunci când trebuie să colaboreze profesional. Se pare că nici de ce-au avut prin cazier oamenii din subordinea miniştrilor săi nu este interesat, din moment ce proaspăt unsul ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău, a numit ca şefă de cabinet un personaj cu o condamnare definitivă la 2 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu.

Adriana Miron, căci despre ea este vorba, a ajuns la Braşov în 2021, unde a fost angajată în cadrul Agenției Metropolitane Brașov și detașată la Primăria Brașov, până ce a fost numită city manager.

Adriana Miron a fost trimisă în judecată pentru fals intelectual în formă continuată și abuz în serviciu în anul 2013. A fost condamnată definitiv de Curtea de Apel București în 2015 la doi ani de închisoare cu suspendare. Contactată de BizBrașov, aceasta a susținut că dosarul a pornit de la un ”delator”, după ce a sancționat o firmă care îi aparținea lui Sebastian Ghiță în calitatea ei de director adjunct în cadrul Autorității de Management pentru Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrativ.

În 2011, Adriana Miron coordona departamentul financiar din această instituție. Din această poziție a aprobat un raport de verificare pentru un proiect în care era implicat și Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

”Era un contract de finanțare, unde MAI era beneficiar, iar penalități s-au stabilit pe un contract de achiziție încheiat între Ministerul Administrației și Internelor și celebra, pe atunci, TeamNet (compania lui Sebastian Ghiță n.red). Am fost chemată la cabinetul ministrului de la acea vreme și apostrofată că de ce îmi permit să aprob penalități pe un contract al însuși MAI. Am explicat că nerespectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice era evidentă(…). Mi s-a cerut să reconsider raportul, am refuzat”, a explicat ea.

Apoi, susține Adriana Miron, a urmat dosarul.

”Întâi s-a însăilat o speță pe un proiect și am fost trimisă la DNA. S-a sfârșit după audiere cu NUP (neurmărire penală – n. red.). Apoi, văzând că nu a ieșit astfel, au găsit un delator care să scrie că în aprilie 2010, când eram director general adjunct al Directie de Resurse Umane din MAI și coordonam toată partea de HR din domeniul administrației publice aș fi aranjat un concurs și că am semnat foile de pontaj pentru o lună și jumătate ale persoanei angajate până la transferul acesteia la Prefectura București.

În asta a constat ”abuzul în serviciu”, iar faptul că am contrasemnat două foi de pontaj a fost ”fals intelectual în formă continuată”. Prejudiciul cuantificat a fost de un salariu și jumatate al omului, respectiv 1470 lei”, a spus Miron.

Aceasta a mai spus că de-a lungul procesului au fost schimbate patru complete de judecată.

Ce spune Irineu Darău

După dezvăluirea BizBrașov, ministrul Irineu Darău a denunțat ”un atac politic previzibil” la adresa sa, prin intermediul Adrianei Miron. Ministrul Economiei spune că aceasta are un cazier ”curat, fiind reabilitată din 2020”.

”Cazul vechi din 2011-2015 nu a vizat corupție, mită sau foloase necuvenite, ci un prejudiciu administrativ de 1647 RON, deja închis definitiv.

Adriana Miron este un funcționar public cu experiență profesională confirmată și revelantă: peste 25 de ani, dintre care 11 ani în administrația centrală, 10 ani în proiecte cu fonduri europene și funcții de conducere exercitate cu profesionalism în administrația locală și metropolitană”, a spus Irineu Darău.

De asemenea, ministrul Economiei susține că Adriana Miron a fost ”hărțuită ani la rând pentru curajul de a-și face datoria sancționând o firmă a lui Sebastian Ghiță în perioada de maximă putere”.

”Reluarea acestui subiect este un atac politic previzibil, împletit cu fakenews-uri și declanșat după numirea sa, fiind clar că nu vor exista compromisuri în gestiunea ministerului”, a mai adăugat Darău.

Cine este Adriana Miron

Potrivit CV-ului postat pe LinkedIn, Adriana Miron a fost în perioada 2021-2024 city manager la Brașov. După ce Allen Coliban (USR) nu a mai fost primar, Adriana Miron a rămas câteva luni pe funcția de city manager, iar apoi, din 2025, a preluat funcția de director al Agenției Metropolitane de Dezvoltare Durabilă Brașov.

Anterior, ea a ocupat mai multe funcții în instituții publice:

  • Project manager (companii din sectorul privat), în perioada 2011 – 2021;
  • Director adjunct – AMPODCA (2010 – 2011);
  • Director general adjunct – Directia Generala Resurse Umane – Ministerul Administrației și Internelor (2009 – 2010);
  • Director general adjunct Arhivele Naționale ale României (2007 – 2009);
  • Director – Arhivele Naționale Giurgiu (2004 – 2007);
  • Arhivist – Arhivele Naționale Maramureș (2000-2004);

Aceasta a scris pe contul ei de LinkedIn că este specializată în managementul sectorului public, expert achizitii publice, manager de proiect, formator de formatori și managementul investițiilor.

În ceea ce privește studiil, Adriana Miron a obținut licența în 2000 de la Academia de Poliție, Facultatea de Arhivistică. A absolvit în 2002 un master în sociologie-antropologie de la Universitatea Babeș Bolyai și în 2004 a absolvit un alt program de master, în managementul sectorului public, de la SNSPA.

Se pare că aceasta ar fi ajuns în apropierea fostului edil din Braşov, Allen Coliban(USR) pe filiera lui Dacian Cioloș, fost premier al României și fost comisar european pe agricultură.

Odată ce Coliban a pierdut alegerile, a rămas angajată în Primăria Braşov pe post de ”mercenar administrativ”, aşa cum Adriana Miron se autodescria. În ajunul Crăciunului, a fost numită şefă de cabinet a ministrului Economiei, Irineu Darău.

”Deocamdată sunt în concediu legal, iar contractul de muncă se va suspenda pe durata mandatului de la Ministerul Economiei”, după cum declara Miron celor de la BizBrașov.

În anul 2013, Miron a fost trimisă în judecată pentru abuz în serviciu/ fals intelectual în formă continuată. Conform deciziei Curții de Apel București din 17 decembrie 2015 ea a primit o condamnare definitivă, la 2 ani cu suspendare. Sentinţa cu nr. 102/24.02.2015.

Există şi o explicaţie a Adrianei Miron

În 2011, Adriana Miron era director adjunct în cadrul Autorității de Management pentru Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.

”Coordonam departamentul Management Financiar, pe cel de control și antifraudă. În această calitate, am aprobat un raport de verificare pe un proiect de cinci milioane de euro, prin care s-au stabilit penalități de un milion de euro.

Era un contract de finanțare, unde MAI era beneficiar, iar penalități s-au stabilit pe un contract de achiziție încheiat între Ministerul Administrației și Internelor și celebra, pe atunci, TeamNet (compania lui Sebastian Ghiță, un infractor suspus, fugit în Serbia – n. red.).

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Peter Magyar explică de ce Orban i-a trădat pe maghiarii din Transilvania: ”George Simion susținut de Budapesta ”dansa pe mormintele strămoșilor noștri”

Facebook X Messenger WhatsApp Telegram Yahoo Email Peter Magyar explică de ce Orban i-a tr…