Acasă Declarații Anastasiu recunoaște că a dat mită unei funcţionare ANAF timp de 8 ani, Bolojan și USR sar în apărarea vicepremierului șpăgar: ”Dragoș Anastasiu nu va fi demis”

Anastasiu recunoaște că a dat mită unei funcţionare ANAF timp de 8 ani, Bolojan și USR sar în apărarea vicepremierului șpăgar: ”Dragoș Anastasiu nu va fi demis”

0
0
106

Anastasiu recunoaște că a dat mită unei funcţionare ANAF timp de 8 ani, Bolojan și USR sar în apărarea vicepremierului șpăgar: ”Dragoș Anastasiu nu va fi demis”.

Guvernul României a emis un punct de vedere oficial în contextul dezvăluirilor legate de vicepremierul Dragoș Anastasiu, care a fost audiat ca martor în dosarul de corupție al fostei inspectoare ANAF, Angela Burlacu. Potrivit documentelor instanței, Anastasiu a recunoscut în fața judecătorilor că a oferit mită reprezentanților Fiscului, iar declarațiile sale au fost reținute ca relevante în proces.

Executivul condus de Ilie Bolojan a transmis, vineri, un comunicat de presă în care a clarificat că Dragoș Anastasiu nu a avut niciodată calitatea de inculpat, învinuit, denunțător sau condamnat în dosarul încheiat prin Hotărârea nr. 1258/2023.

Guvernul subliniază că acesta a fost audiat doar în calitate de martor, iar organele judiciare nu au considerat necesar să-i schimbe statutul procesual. Cu alte cuvinte, premierul Ilie Bolojan consideră că situația în care a fost implicat vicepremierul nu are legătură cu actuala sa funcție și nici cu responsabilitățile pe care le deține în cadrul Executivului.

”În urma mai multor solicitări primite de la jurnaliști fac următoarele precizări: Vicepremierul Dragoș Anastasiu nu a avut calitate de denunțător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA soluționat prin Hotărârea 1258/2023. Singura sa calitate a fost aceea de martor. A fost audiat în această calitate de procurori și judecători care nu au considerat că sunt întrunite condițiile pentru schimbarea acestei unice calități. Dosarul penal s-a incheiat prin hotărâre defintiva. Circumstanțele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu”, a punctat Guvernul.

Conform declarației făcute în fața instanței, Dragoș Anastasiu a relatat că a fost supus unui control fiscal la una dintre companiile sale. În urma verificărilor, inspectoarea ANAF, Angela Burlacu, i-a atras atenția că au fost identificate nereguli serioase în documentele salariale. Aceasta i-a sugerat încheierea unui contract cu o firmă desemnată de ea, care ar fi urmat să ”rezolve” situația. Anastasiu a înțeles că această firmă nu urma să presteze servicii reale, ci contractul era un mijloc prin care se disimula o mită lunară de aproximativ 2.000 de euro.

Vicepremierul a afirmat că a perceput această solicitare ca un șantaj și, totodată, ca o metodă de a proteja compania de riscuri legale și financiare. El a recunoscut că a semnat contractul, temându-se că refuzul ar putea atrage o anchetă penală care ar fi dus la colapsul afacerii sale și la concedierea angajaților. Judecătorii au reținut în motivarea hotărârii faptul că aceste plăți, realizate în baza contractului respectiv, nu au avut un fundament economic real și au fost considerate mită.

Magistrații au menționat că declarațiile martorilor, inclusiv cele oferite de Dragoș Anastasiu, au susținut acuzația potrivit căreia Angela Burlacu a pretins sume de bani în schimbul îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu. În speță, funcționara a acceptat plata unor sume mascate în contracte de prestări fictive, pentru a închide rapid și favorabil controalele ANAF. Sumele au fost virate de firmele din cadrul grupului Eurolines, deținut de Anastasiu, și au fost catalogate de instanță drept mită.

Angela Burlacu a fost condamnată definitiv pentru faptele de corupție. Cu toate că vicepremierul Anastasiu a recunoscut faptele în fața instanței, el nu a fost acuzat penal, fiind audiat exclusiv ca martor în această cauză.

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a recunoscut că a dat mită unei funcţionare ANAF. Guvern: ”A avut calitatea de martor. Circumstanţele cazului nu au legătură cu calitatea de vicepremier”. Nicuşor Dan: ”Nu am această informaţie”. Reacţia lui Anastasiu”.

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a recunoscut că a dat mită unei funcţionare ANAF, care a fost şi condamnată, într-un dosar instrumentat de DNA. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului Ioana Dogioiu a precizat că vicepremierul Anastasiu a avut calitatea de martor, iar ircumstanţele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier şi cu atribuţiile acestuia. Întrebat în legătură cu acest subiect, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu are această informaţie. ” ”Lăsaţi-mă să mă informez, că e prima oară când aud de la dumneavoastră”, le-a transmis preşedintele jurnaliştilor.

Timp de 8 ani, în perioada 2009-2017, companiile vicepremierului Dragoş Anastasiu au mituit un inspector ANAF pentru a nu avea probleme la controale, potrivit unei anchete DNA, finalizată în urmă cu doi ani cu o condamnare definitivă a funcţionarului care a luat şpagă, relatează HotNews. Anastasiu a recunoscut mituirea angajatei ANAF atât în faţa procurorilor DNA, cât şi a judecătorilor.

Pentru a se asigura că totul va ieşi aşa cum îşi doreşte, funcţionara ANAF Angela Burlacu a solicitat o întrevedere cu Dragoş Anastasiu. Întâlnirea şi detaliile discuţiilor au fost confirmate de Anastasiu în instanţă.

Dragoş Anastasiu a declarat la audieri că funcţionara ANAF i-a solicitat să încheie un contract de consultanţă cu o societate nominalizată de ea (firma deţinută de fiii ei, n.r.) ”pentru a regla disfuncţionalităţile”. Burlacu l-a asigurat pe Anastasiu că în acest fel se va încheia repede controlul şi rambursarea TVA se va produce rapid.

În faţa judecătorilor, Dragoş Anastasiu a declarat că ”a perceput această propunere ca pe un fel de şantaj, dar şi ca fiind o formă de protecţie în relaţia cu ANAF, spunându-i-se că totul va fi bine”.

În schimbul contractului încheiat cu firma familiei inspectorului ANAF, compania lui Anastasiu a plătit o prestaţie lunară de 2.000 de euro, fără să primească nicio consultanţă în schimb. Serviciile au fost fictive, după cum au recunoscut Anastasiu şi angajaţii săi la audieri.Pe lângă remuneraţia lunară de 2.000 de euro, funcţionara ANAF a solicitat şi a beneficiat de zeci de vacanţe din partea companiei lui Anastasiu. Serviciile turistice oferite pe parcursul celor opt ani erau mascate tot sub forma unor relaţii comerciale. Burlacu solicita vacanţe în locaţii de lux din Europa şi Asia, atât pentru ea, cât şi pentru persoane din anturajul său, serviciile turistice, oferite cu titlu de mită, fiind pentru grupuri întregi şi de câte 12 persoane.

Peste 150.000 de euro, 784.136,82 lei, este suma pe care compania lui Dragoş Anastasiu a plătit-o vreme de opt ani inspectoarei ANAF pentru protecţie, potrivit documentelor instanţei. Suma cuprinde atât banii plătiţi lunar pentru consultanţa fictivă, cât şi pentru serviciile turistice.

Pe 22 iunie 2023, Angela Burlacu a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani şi 2 luni închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Dogioiu: Singura sa calitate a fost aceea de martor. Circumstanţele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier şi cu atribuţiile dlui Dragoş Anastasiu

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu a declarat că singura calitate în dosar a vicepremierului Dragoş Anastasiu a fost aceea de martor.

”Vicepremierul Dragoş Anastasiu nu a avut calitate de denunţător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA soluţionat prin Hotărârea 1258/2023. Singura sa calitate a fost aceea de martor. A fost audiat în această calitate de procurori şi judecători care nu au considerat că sunt întrunite condiţiile pentru schimbarea acestei unice calităţi. Dosarul penal s-a incheiat prin hotărâre defintiva. Circumstanţele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier şi cu atribuţiile dlui Dragoş Anastasiu”, a transmis Dogioiu.

Nicuşor Dan: Lăsaţi-mă să mă informez, că e prima oară când aud

Întrebat despre acest subiect şi dacă consideră că e o problemă de moralitate ca vicepremierul Dragoş Anastasiu să fie în continuare parte din guvern, preşedintele Nicuşor Dan a declarat: ”Nu am această informaţie”.

Solicitat să comenteze situaţia lui Anastasiu, şi să precizeze dacă în opinia sa ar putea afecta imaginea guvernului în această perioadă, preşedintele a declarat: ”Lăsaţi-mă să mă informez, că e prima oară când aud de la dumneavoastră”.

Dragoş anastasiu a fost consilier onorific al preşedintelui interimar Ilie Bolojan şi apoi consilier prezidenţial, odată cu instalarea lui Nicuşor Dan la Cotroceni. Din 23 iunie este vicepremier şi conduce Grupul de lucru pentru reforma întreprinderilor publice.

Prima reacție din USR, după ce vicepremierul Dragoș Anastasiu a recunoscut în instanță că a dat mită unui inspector ANAF: ”Nu a fost condamnat penal”

Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, a avut vineri o primă reacție, privind implicarea companiilor deținute de Dragoș Anastasiu într-un dosar de corupție ce a vizat un funcționar ANAF. Vicepremierul a recunoscut mituirea angajatei de la Fisc atât în fața procurorilor DNA, cât și a judecătorilor, potrivit datelor din dosar.

În perioada 2009-2017, companiile vicepremierului Dragoș Anastasiu au mituit un inspector ANAF pentru a nu avea probleme la controale, potrivit unei anchete DNA, finalizată în urmă cu doi ani cu o condamnare definitivă a funcționarului care a luat șpagă. Anastasiu a recunoscut mituirea angajatei ANAF atât în fața procurorilor DNA, cât și a judecătorilor. Nici el, nici angajații săi nu au fost puși sub acuzare pentru că partenerul său de afaceri a depus denunțul la DNA.

Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, spune că Dragoș Anastasiu trebuie să explice ”detaliile” acestui proces în mod public.

”În primul rând, din informațiile apărute, citând decizia Curții de Apel, domnul Dragoș Anastasiu nu a fost vreodată în vreo altă calitate procesuală decât cea de martor, adică nici în etapa cercetării penale, nici în etapa judecății nu a avut altă calitate. De altfel, dânsul, evident, nu a fost condamnat penal, dacă nu a fost altceva decât martor. Nu se pune problema din perspectiva legii penale. În rest, situația în sine, cu toate detaliile ei, îi revine dânsului să o explice public”, a spus reprezentantul USR pentru HotNews.

Întrebat dacă e compatibil Dragoș Anastasiu cu funcția de vicepremier, având în vedere că a recunoscut că a oferit mită timp de opt ani, Cristian Seidler a răspuns: ”E aceeași situație la orice denunțător, de orice infracțiune, pentru care legea oferă acest beneficiu al poziționării în calitate strictă de martor dacă se face denunțul. Situația e aceeași din punct de vedere legal indiferent de durata pe care s-a întins acțiunea luată în calcul de procuror sau judecător”.

Cristian Seidler a explicat și că USR nu are ”menirea” de a cere schimbarea lui Anastasiu din funcția de vicepremier.

”Nu, pentru că nu avem noi menirea să facem asemenea… De asta nici nu ne-am pus problema pentru că nu e menirea noastră să facem o solicitare de retragere”, a spus purtătorul de cuvânt al USR.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Năuceala președintelui în formă continuată, Nicușor Dan, întrebat dacă a dat vreodată șpagă, a răspuns mucalit: ”Nu îmi aduc aminte”

Facebook 61 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Năuceala președintelui în formă con…