Acasă Revoltător CCR a decis, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, neconstituțională, se dau banii înapoi pe ultimele 15 luni

CCR a decis, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, neconstituțională, se dau banii înapoi pe ultimele 15 luni

0
215

​Curtea Constituţională a României, a decis, joi că legea PSD prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională. Cu șase voturi pentru și trei împotriva, judecătorii au decis ca aleșii să-și primească pensiile speciale înapoi.

Judecătorii Curții Constituționale nu au intrat pe fondul actului normativ, ci au declarat neconstituțională procedura prin care a fost adoptat proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Ei au constatat că legea este neconstituțională datorită faptului că proiectul de lege a fost dezbătut și adoptat în regim de urgență de către Parlament deși procedura nu a fost declanșată oficial.

Decizia a fost luată foarte greu, cu ţipete auzite de presă dincolo de uşă. Daniel Morar, a plecat imediat după şedinţă. El a fost unul dintre judecătorii care au votat împotrivă, alături de Simina Tănăsescu şi de Livia Stanciu.

Ceilalţi şase judecători au admis sesizarea şi prin urmare cei peste 800 de parlamentari care în februarie 2021 beneficiau de pensii speciale îşi vor primi banii înapoi.

Odată cu decizia Curții Constituționale, aproximativ 820 de foștii parlamentari care beneficiau de aceste pensii speciale își vor primi banii înapoi pe ultimele 15 luni – perioada în care a fost sistată plata. Unii ar putea primi din nou 15.000 lei pe lună, chiar retroactiv dacă vor merge în instanţă să ceara asta. Suma totală pe care guvernul o are de plătit este estimată la peste 10 milioane de euro!

Pentru că nu puteau sesiza direct Curtea Constituțională, peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale, invocând excepții de neconstituționalitate. Printre aceștia se numără Adrian Năstase, Petre Roman, Teodor Stolojan, Petrea Daea și Gabriel Oprea.

De menționat că printre parlamentarii care beneficiau de aceste pensii speciale se numără și judecătorii actuali ai Curții Constituționale. Este vorba de chiar actualul președinte CCR Valer Dorneanu, dar și de judecătorul Marian Enache.

Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.

Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi ”pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.

Curtea Constituţională a României a stabilit, joia trecută, că este constituţională sintagma ”opinie ori apartenenţă politică” din legea pentru modificarea Codului penal.

Pe 15 martie, deputatul USR Stelian Ion declara că nu este de acord cu introducerea sintagmei ”opinia şi apartenenţa politică” în proiectul de lege potrivit căruia incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Eu, personal, am fost pentru varianta iniţială a legii, pentru varianta mai largă care fusese constituţională ani de zile şi pentru respectarea deciziei-cadru în care trebuia să introducem şi discriminările generate împotriva persoanelor fizice. (…) Această sintagmă pentru prezent este periculoasă. Este o fereastră care ar putea fi folosită, chiar dacă sintagma se mai regăseşte şi în alte normative şi în Codul penal la nişte circumstanţe agravante. Deci avem sintagma asta preluată, dar incriminarea ca atare, păstrând şi acea sintagmă, mi se pare periculoasă”, spunea Stelian Ion.

El explica, la acel moment, că proiectul de lege a fost iniţiat anul trecut, în luna martie, când era ministru al Justiţiei, pentru a pune legislaţia în acord cu o decizie-cadru a JAI.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege potrivit căruia incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Proiectul a fost trimis la reexaminare ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Încarcă mai mult
Load More In Revoltător

Vezi Și

Moment penibil la o emisiune TV, ministrul Sportului, Eduard Novak, nu a vrut sau nu a știut să recite versurile imnului național al României

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a fost protagonistul unui moment incredibil, la un post…