Acasă Revoltător E oficial, vom avea noi buletine electronice, vom avea termenul ”Gen” în loc de ”Sex” și va lipsi tricolorul

E oficial, vom avea noi buletine electronice, vom avea termenul ”Gen” în loc de ”Sex” și va lipsi tricolorul

0
0
1,123

Chestorul de poliție Cătălin-Aurel Giulescu, a făcut noi anunțuri privind cărțile de identitate electronice.

În ceea ce privește cartea electronică de identitate, de la momentul respectiv, în transparență decizională, s-a precizat explicit în anexă că acest document, pentru proiectul pilot, va conține mențiunea «gen». Dar tot proiectul stabilește că sunt doar două opțiuni: feminin și masculin. Nu există niciun fel de altă intervenție”, a transmis directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, chestorul Giulescu. Ulterior, acesta a anunțat că este posibil ca formularea finală să fie ”Sex”, nu ”Gen”.

Cartea electronică de identitate va conține obligatoriu drapelul UE.

Pe de altă parte, având în vedere faptul că actul de identitate are ca funcție principală stabilirea identității persoanei și legitimarea, acesta are și o funcție secundară: este document de călătorie. În aceste condiții, suntem obligați să respectăm regulamentul Uniunii Europene 1157/2019. Acest regulament stabilește niște condiții esențiale. În primul rând sunt necesare elemente de identificare vizuală stabilite de Uniune, respectiv steagul Uniunii Europene, pentru acest document cu care cetățenii își pot exercita dreptul la liberă circulație”, a adăugat el.

Suntem obligați să introducem steagul Uniunii, în interiorul căruia se află indicativul României format din două caractere. Totodată, acest regulament stabilește că suntem obligați să respectăm un standard ICAO. Standardul ICAO ne obligă să structurăm formatul documentului având în vedere niște zone obligatorii tocmai pentru ca acest document să poată fi citit electronic și să poată fi ușor de identificat vizual anumite câmpuri”, a mai spus Giulescu.

Noua carte de identitate simplă, fără cip, va conține tricolorul.

Astfel, după cum observați, în câmpul de sus sunt precizate expres ce elemente pot fi introduse. Întrucât prin regulament suntem obligați să introducem steagul Uniunii, pentru identificarea națională am păstrat stema națională. Pe documentul de identitate simplu, pe cartea simplă (n.r., fără elemente electronice) se pot observa steagul României și stema națională”, a continuat chestorul.

Acesta a mai menționat că proiectul pilot al cărții de identitate simple, fără cip, va fi lansat probabil în următoarele patru luni. Proiectul cărții electronice de identitate a fost lansat deja în Cluj-Napoca.

Noul card electronic de identitate, care va înlocui treptat actuala carte de identitate, este în teste la Cluj pentru următoarele șase luni iar ulterior, până la sfârșitul anului viitor, toate serviciile de evidență a populației din țară vor putea emite aceste carduri. Buletinul electronic va fi o cheie de acces pentru servicii publice din administrația publică, de tip de e-guvernare, și va înlocui cardul de sănătate. Cardul va putea fi folosit, de exemplu, pentru accesarea digitală a diplomelor, a carnetului de conducere și pentru emiterea actelor digitale de stare civilă, a declarat, Cătălin Giulescu, chestor al Direcției pentru Evidența Persoanelor.

Cătălin Giulescu, chestor, Direcția pentru Evidența Persoanelor: ”Cărțile de identitate sunt mai mici. Formatul este ID 1, formatul permisului de conducere, al cardului bancar. Sunt dotate cu un suport de stocare electronic în interiorul căruia găsim niște informații referitoare la titular și un certificat digital cu semnătură electronică avansată.

Ne propunem ca pe acest card să poată fi introduse un număr limitat de informații. El va avea acest certificat digital, orice titular va avea posibilitatea să-și înscrie un alt certificat digital pentru semnătură electronică calificată. În acest sens, cartea electronică de identitate este pregătită să poată răspunde unei asemenea necesități.

Nu este necesar să introducem aceste informații pe card, ci cardul trebuie să reprezinte cheia de acces la sistemele informatice în care sunt conținute diverse informații, astfel încât fiecare cetățean să aibă posibilitatea să se autentifice în aceste sisteme informatice ale administrației publice și nu numai, să poată solicita prestarea unor servicii, să-și poată asuma și să poată semna anumite cereri, declarații pe care le formulează”.

Încarcă mai mult
Load More In Revoltător
Comments are closed.

Vezi Și

Revoltător, Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere, Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Cererea de abţinere a judecătoarei Anc…