
Echitate. În timp ce indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene vor crește cu până la 2.000 de lei, indemnizațiile de șomaj, pentru creșterea copilului, pentru persoanele cu handicap și ajutorul social, vor crește de la 1 Martie, cu doar 73 de lei.
Cresc salariile primarilor și președinților de consilii județene. CCR a decis că legea este constituțională. Curtea Constituţională a României, a respins sesizarea USR privind legea de majorare a indemnizaţiilor primarilor şi şefilor de consilii judeţene.
Așadar, rămâne în vigoare proiectul de lege care prevede majorarea salarială pentru primari și președinți de consilii județene, care a fost votat în 27 septembrie 2022. De majorare vor beneficia și vicepreședinții, precum și angajații din administrațiile locale.
Indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene vor crește cu până la 2.000 de lei, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că o lege în acest sens este constituțională. Majorările salariale au fost aprobate la finalul lui septembrie, în Parlament, cu 168 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă şi 4 abţineri.
Curtea Constituţională a României a discutat, marţi, o sesizare USR privind o lege aprobată de coaliţia PSD – PNL – UDMR pentru majorarea indemnizaţiilor primarilor şi şefilor de consilii judeţene.
Este vorba despre Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Sesizarea era semnată şi de deputaţii Forţa Dreptei.
Potrivit USR, actul normativ cu care a sesizat CCR nu indică sursa de finanţare. USR a invocat şi încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condiţiile în care actul normativ a fost adoptat cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.
Majorarea salariilor primarilor și președinților de consilii județele a fost făcută prin amendamente depuse în Senat, în septembrie, de doi senatori UDMR. În aceeași zi, Curtea Constituțională a admis o sesizare USR care împiedica majorarea de salarii din sistemul public prin Parlament.
Practic, salariile demnitarilor sunt înghețate la nivelul anului 2019, după ce Guvernul a luat această decizie în pandemie, iar de atunci nu au mai fost actualizate. Iar senatorii UDMR au depus un amendament care să actualizeze din nou indemnizațiile demnitarilor cu salariul minim din 2021 care între timp a crescut. Salariul minim s-a majorat de la 2.080 lei în 2019 la 2.300 lei în 2021.
Uniunea Salvaţi România a sesizat CCR cu privire la legea prin care coaliţia PSD – PNL – UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizaţiile pentru primari şi preşedinţii de consilii judeţene. Este vorba despre Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Sesizarea a fost semnată şi de deputaţii Forţa Dreptei şi nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari, care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022, în vigoare în acest moment, a precizat USR. Potrivit USR, actul normativ cu care a sesizat CCR nu indică sursa de finanţare, aşa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituţie.
USR a invocat şi încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la desfăşurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condiţiile în care actul normativ a fost adoptat cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.
După majorări, primarul Capitalei, de exemplu, ar urma să primească cu 2.200 de lei brut mai mult. Salariile primarilor din mariile municipii vor crește cu 1.650 lei brut, până la 17.250 de lei brut, cele ale primarilor orașelor mari vor ajunge la 13.800 de lei (+1.300 de lei), iar edilii comunelor mari vor ajunge să câștige 11.500 de lei brut, față de 10.500 în prezent.
Bani mai mulți va primi și personalul din administrațiile locale, salariile fiind stabilite în funcție de indemnizația viceprimarului sau a vicepreședintelui Consiliului Județean.
Anterior, în forma adoptată de Senat, legea prevedea majorarea salariilor tuturor demnitarilor, printre care președinte, miniștri, parlamentari, șefi ai unor instituții precum Academia Română, Consiliul Concurenței, AEP sau Curtea de Conturi.
