Acasă Sănătate Chiar dacă se anunța că vaccinul gripal VaxigripTetra va fi disponibil în farmacii începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, acesta lipsește cu desăvârșire

Chiar dacă se anunța că vaccinul gripal VaxigripTetra va fi disponibil în farmacii începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, acesta lipsește cu desăvârșire

0
275

Sanofi Pasteur, divizia de vaccinuri Sanofi, a anunțat recent că noul vaccin gripal tetravalent VaxigripTetrava fi disponibil în 24 de țări în sezonul gripal, România fiind în primul val, ni se spunea la mijlocul lunii Septembrie, cu toate astea niciun vaccin, nici CantGrip nici Pasteur nu se găsește în acest moment în farmacii, nici la vânzare liberă, nici la precomandă. În alți ani, în această perioadă, vaccinul Pasteur era disponibil, chiar dacă nu se găsea în toate farmaciile prin achiziție directă, dacă se făcea comandă, acesta se aducea la un preț de aproximativ 60 de Ron, în câteva zile, anul ăsta nu.

Redacția Critic Media a făcut comandă la o farmacie din Arad pe data 03 octombrie pentru un vaccin Sanofi Pasteur 2020-2021 și după 10 zile, pe data de 13 octombrie, încă vaccinul nu ajunsese. Vânzătoarea farmacistă ne-a spus că la depozitul din Arad și cel central din București, încă nu a intrat nici măcar o doză din cele 400.000 promise.

Și atunci, dacă un banal de vaccin sezonier nu poate să fie găsit nu la liber la medicii de familie, ci contra cost în farmacii, cum putem să avem naivitatea să credem că un vaccin anti Covid care este încă în studii și teste clinice (cu probleme), ar putea să fie disponibil până la finalul anului 2021 în România?! E pur și simplu utopic!

Dar totuși, care să fie noima și justificarea logistică pentru care nici măcar ”banalul” vaccin împotriva gripei sezoniere nu se mai găsește? Se dorește o agravare, o accelerare a situației medicale actuale chiar și mai mult, se crede că o combinație clinică între cei doi viruși gripali AH1N1 și Covid să genereze chiar și mai multe victime și haos în sistemul medical? Există anumite calcule geo politice strategice la mijloc, sau pur și simplu cererea e atât de mare încât în România încă nu a mai ajuns nici măcar o doză Sanofi Pasteur?!

VaxigripTetra a obținut autorizația de punere pe piață în Uniunea Europeană în 2016 și în România în august 2016, fiind disponibil pe piaţa farmaceutică românească încă de la începutul lunii septembrie. Sezonul gripal 2017-2018 în emisfera nordicăreprezintă primul în care VaxigripTetra va fi disponibil unei populații cu vârsta începând de la 3 ani, în 24 de țări.

Începând cu sezonul 2014-2015, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinul gripal tetravalent este disponibil în Europa, iar de anul acesta se găseşte şi în România. Este un vaccin ce aduce o componentă suplimentară de protecţie, o a doua tulpină de virus B în compoziţia sa. Noul vaccin tetravalent, având un profil bun de siguranţă, reprezintă o soluție mai bună pentru a crește eficacitatea, dar și încrederea populației în vaccinul gripal. Deseori subestimată, gripa este o afecţiune virală extrem de contagioasă, chiar mortală, în special pentru categoriile de pacienţi ce suferă de comorbidităţi”, a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, Coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Prima transa de vaccin gripal tetravalent pentru sezonul gripal 2020-2021, a fost livrata in Romania. Primul lot va fi disponibil pentru furnizorii de servicii de sanatate din toata tara chiar din aceasta saptamana, au anuntat, marti, reprezentantii Mylan Romania.

Cele aproximativ 400.000 de doze vor fi distribuite catre furnizorii de servicii de sanatate, respectiv Directiile de Sanatate Publica, ca parte a programului national de vaccinare.

De la Directiile de Sanatate Publica, vaccinul poate fi accesat de medicii de familie la timp pentru campania de vaccinare, conform calendarului Ministerului.

Vaccinarea gripala este recomandata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) ca prioritara, pentru a minimiza riscul excesiv de comorbiditate si mortalitate in cazul bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare, in contextul pandemiei de COVID-19, mai transmite compania furnizoare.

VaxigripTetra poate fi indicat la recomandarea medicului pentru:

  • imunizarea activă a adulților, inclusiv a gravidelor, a adolescenților și a copiilor cu vârste începând de la 6 luni;
  • protecția pasivă a sugarilor de la naștere până la o vârstă mai mică de 6 luni, prin vaccinarea femeilor gravide.

Sanofi România, prin divizia sa de vaccinuri Sanofi Pasteur, anunță că vaccinul gripal VaxigripTetra va fi disponibil în farmaciile din România începând cu a doua jumătate a lunii septembrie. Ca urmare a extinderii indicațiilor vaccinului în anii precedenți, VaxigripTetra poate fi recomandat de medici pentru imunizarea adulților, inclusiv a gravidelor, a adolescenților și a copiilor cu vârste de la 6 luni, precum și pentru protecția pasivă a sugarilor cu vârsta sub 6 luni, prin imunizarea femeilor gravide.

Vaccinarea rămâne cea mai bună modalitate de prevenire a gripei și a riscului de complicații generate de îmbolnăvire. Totodată, prevenirea spitalizărilor cauzate de gripă ar putea ajuta sistemul sanitar deja suprasolicitat din cauza pandemiei COVID-19”, a declarat dr. Mirela Puchiliță, Medical Head Sanofi Pasteur, România și Moldova.

În România, vaccinarea antigripală este acoperită majoritar prin Programul Național de Imunizare derulat de Ministerul Sănătății, prin intermediul campaniei de vaccinare antigripală gratuită, desfășurată prin cabinetele medicilor de familie pentru categoriile de populație la risc. Pentru populația care nu intră în categoriile la risc incluse în Programul Național de Vaccinare, vaccinul gripal poate fi achiziționat în baza prescripției din farmaciile cu circuit deschis sau din centrele medicale private.

VaxigripTetra este un vaccin gripal tetravalent, care conține două tulpini de tip A și două tulpini B ale virusului gripal, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

VaxigripTetra a fost autorizat pentru punere pe piață în Uniunea Europeană în anul 2016;

În 2018 a fost aprobată extinderea indicației pediatrice, ce permite ca vaccinul să fie administrat la copii cu vârsta de minim 6 luni;
În 2019 a fost aprobată o nouă indicație a vaccinului, ce permite protecția pasivă antigripală a sugarilor sub 6 luni prin vaccinarea gravidei.

Gripa este o amenințare serioasă la nivel global, determinând anual 1 miliard de cazuri de îmbolnăviri, 3 până la 5 milioane de cazuri severe și între 290 000 și 650 000 de decese. Conform raportărilor OMS, în fiecare minut, undeva în lume, o persoană moare de gripă.

Totodată, impactul pentru spitale este de aproximativ 10 milioane de spitalizări legate de gripă. Datele recente arată, de asemenea, că gripa poate crește de până la 10 ori riscul de infarct miocardic în prima săptămâna de la infectarea gripală, demonstrând că povara gripei depășește bine-cunoscutele complicații respiratorii. Pentru mai multe informații despre gripă, accesați www.despregripa.ro.

Despre virusul gripal

Gripa sezonieră este o infecție virală acută, care se răspândește cu ușurință de la o persoană la alta, cauzată de virusurile gripale care circulă pe tot parcursul anului în întreaga lume. Gripa sezonieră este caracterizată prin declanșarea bruscă a febrei, asociată cu tuse (de obicei seacă), dureri de cap, dureri musculare și articulare, indispoziție severă (senzație de disconfort), durere în gât și secreții nazale. Tusea poate fi severă și poate dura 2 sau mai multe săptămâni.

În cazul majorității persoanelor, febra și alte simptome se ameliorează în termen de o săptămână, fără a fi nevoie de îngrijire medicală. La persoanele cu risc crescut însă, gripa poate cauza boli grave sau chiar deces. Cel mai mare risc de complicații apare în rândul femeilor gravide (OMS consideră gravidele cel mai important grup de risc), copiilor cu vârsta mai mică de 59 de luni (recomandarea OMS este de a vaccina copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 59 de luni), vârstnicilor, persoanelor care suferă de afecțiuni medicale cronice precum astm, afecțiuni cardiace sau pulmonare cronice, persoanelor cu boli imunosupresive, cum sunt HIV/SIDA. Personalul din sistemul de îngrijire medicală prezintă risc crescut de a contracta infecție gripală din cauza contactului cu pacienții.

Încarcă mai mult
Load More In Sănătate
Comments are closed.

Vezi Și

Ministerului Sănătăţii face „demersuri” pentru vaccinarea obligatorie a populaţiei

Vaccinarea populaţiei ar putea deveni obligatorie, după cum se arată în proiectul de buget…