Acasă Revoltător Ambițiile imperialiste ale ”țarului” Putin, însumează până acum aproape 200 de civili şi 3 copii morți în bombardamentele din Ucraina

Ambițiile imperialiste ale ”țarului” Putin, însumează până acum aproape 200 de civili şi 3 copii morți în bombardamentele din Ucraina

0
151

Ambițiile imperialiste ale ”țarului” Putin, însumează până acum aproape 200 de civili şi 3 copii morți în bombardamentele din Ucraina! Alţi peste 1.000 de oameni nevinovaţi sunt răniţi.

Războiul provocat de ruşi în Ucraina, devine din ce în ce mai violent. Aproape 200 de oameni nevinovaţi şi copii au murit în timpul bombardamentelor.

Până acum, potrivit datelor oficiale, 198 de civili au fost ucişi în timpul bombardamentelor, printre care şi trei copii. De asemenea, 1115 sunt răniți, dintre care 33 sunt minori, a transmis ministrul ucrainean al Sănătăţii, Viktor Liashko.

Militarii apără țara cu armele în mână, armele medicilor sunt muncă dezinteresată. Viața merge înainte, naștem copii și nimeni nu ne poate învinge! Nimeni nu a fost acasă de trei zile și nu va fi curând. Dar suntem pregătiți. Glorie Ucrainei!”, a spus el pe Facebook.

Forţele armate ruseşti ar fi început încă din timpul nopţii atacul la sol asupra capitalei Kiev, prin trei puncte, din nord, sud şi vest, după ce trupele ajunse în nordul oraşului au fost nevoite vineri să aştepte să ajungă şi dispozitivele care trebuia să atace prin celelalte două puncte.

În zona de est, lângă grădina zoologică şi staţia de metrou Beresteiska, s-au auzit în timpul nopţii mai mult de 50 de explozii şi focuri de armă susţinute, iar un pod a fost aruncat în aer, nu se ştie dacă de artileria rusă sau de forţele armate ucrainene, în încercarea de a opri un asalt rusesc.

Un bloc de locuinţe de aproximativ 15 etaje din Kiev a fost lovit de bombardamentele ruseşti sâmbătă dimineață. Conform presei locale, este vorba despre un bloc de locuinţe din cartierul kievean Zhuliany, iar momentan nu au fost raportate victime, totuşi operaţiunile de căutare şi, eventual, salvare, sunt în desfăşurare şi în imaginile publicate se poate vedea că există persoane rănite. O parte din faţada clădirii din capitala Kiev s-a prăbuşit în urma bombardamentului.

Volodimir Zelenski susţine că îşi apără ţara până în ultimul moment: ”Sunt aici și armata noastră nu depune armele”.

În tot acest timp, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, spune că nu are de gând să părăsească Ucraina şi o să-şi apere ţara până în ultimul moment. După ce au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora acesta ar fi ordonat armatei sale să depună armele, Zelenski a publicat un video pe pagina sa de Facebook în care precizează că aceste știri sunt false.

Liderul ucrainean s-a filmat în fața unei clădiri reprezentative din Kiev, de unde a transmis mesajul ferm.

Există o mulțime de informații false conform cărora eu spun armatei noastre să depună armele. Eu sunt aici și armata noastră nu depune armele. Vom lupta pentru pământul nostru”, a transmis Zelenski într-un mesaj video.

O nouă rachetă a lovit, sâmbătă dimineață, un bloc de locuințe din capitala Ucrainei, Kiev.

O înregistrare video partajată de serviciul de presă al lui Volodimir Zelenski arată cum racheta explodează într-un apartament. Clădirea era în flăcări sâmbătă dimineața, iar pagubele majore.

O bucată mare din clădire a fost smulsă, mai multe locuințe fiind distruse.

Numărul victimelor nu este cunoscut.

În acest moment luptele continuă în marile orașe, Kiev, Harkov, Odessa. Rușii bombardează inclusiv de pe mare.

Noaptea cea mai grea la Kiev. Atacul Rusiei a fost respins; Ziua a 3-a, Ucraina rezistă

– După ce în prima zi de confruntări forțele ruse au ocupat puncte strategice militare ucrainene, Rusia a intensificat atacul în ziua a treia a conflictului

– Noaptea dinspre 25/26 februarie a fost una extrem de lungă în Ucraina. Forțele armate ruse au intensificat atacul și au lansat o operațiune de capturare a Kievului. Au fost lupte grele în capitala Ucrainei.

Ucrainenii au anunțat că au doborât două avioane militare ruse care transportau parașutiști. Desantul eșuat al Rusiei a fost dejucat tot în această noapte.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, transmite, sâmbătă dimineaţa, un nou mesaj de pe străzile Kievului: ”Nu depunem armele”.

Zelenski a transmis un mesaj video, sâmbătă dimineaţa, prin care transmite încredere, putere, şi cere oamenilor să nu creadă ştirile false.

Nu depunem armele”, afirmă Zelenski, care precizează că rămâne în Kiev.

Cei care îi comentează postarea remarcă oboseala de pe chipul președintelui ucrainean și îi spun că este ”cel mai bun președinte din lume”.

Statele Unite s-au oferit să ajute la evacuarea lui Volodimir Zelenski din Kiev pentru a scăpa de amenințările la adresa vieții sale, dar acesta a refuzat să plece, a scris The Guardian.

Statele Unite s-au oferit să ajute la evacuarea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, din Kiev pentru a scăpa de amenințările la adresa vieții sale, dar acesta a refuzat până acum să plece, scrie The Guardian, citând Washington Post. Zelenski s-a angajat să rămână în Ucraina, conștient că este „inamicul nr. 1″ al Rusiei, iar familia sa ”inamicul nr 2″.

Citând oficiali americani și ucraineni, Washington Post a relatat că agențiile de informații americane, inclusiv directorul CIA în timpul unei vizite în Ucraina în ianuarie, l-au avertizat pe Zelenski de amenințarea la adresa siguranței sale timp de mai multe săptămâni.

Informațiile de la acea vreme sugerau că echipele de asasini ruși s-ar fi aflat deja în Kiev.

L-am avertizat nu numai de amenințarea invaziei rusești, care acum este o realitate, ci și de amenințarea la adresa sa personală„, a declarat Adam B. Schiff (D-Calif), președintele Comitetului pentru Informații din Camera Reprezentanților: ”suntem pregătiți să îl ajutăm în orice fel„.



Încarcă mai mult
Load More In Revoltător

Vezi Și

Moment penibil la o emisiune TV, ministrul Sportului, Eduard Novak, nu a vrut sau nu a știut să recite versurile imnului național al României

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a fost protagonistul unui moment incredibil, la un post…