Acasă Șocant Focşa se consideră ”victimă” după ce și-a bătut consoarta: ”Soția mea regretă că a sunat la 112 și e șocată de excludere, femeile din partid mă susțin”

Focşa se consideră ”victimă” după ce și-a bătut consoarta: ”Soția mea regretă că a sunat la 112 și e șocată de excludere, femeile din partid mă susțin”

0
172

Fostul deputat AUR, Dumitru Focșa a avut o primă reacție după anunțul excluderii din partidul AUR, anunțând că este victima unui ”linșaj” și că George Simion se raportează în mod greșit la situație. El a declarat că, membrii partidului îl susțin în continuare.

Eu mă așteptam și am invocat această disponibilitate de a demisiona din cadrul partidului, dar mă gândeam, în normalul și firescu lucrurilor, că ei se vor raporta la rezultatul unei anchete. Ancheta s-a făcut în interiorul partidului fără luarea unui punct de vedere al soției. Atunci când a apărut comunicatul președintelui George Simion eram în drum spre casă. Am început să primesc mesaje pe toate grupurile de susținere unde mi s-a transmis să nu fac așa ceva (n.r. referitor la demisie)”, a spus deputatul.

Întrebat dacă mesajele de susținere au venit inclusiv de la doamne din partid, Focșa a răspuns:

Da, inclusiv de la doamne din partid”.

Reacția șocată a prezentatoarei nu a întârziat să apară: ”Adică au înțeles o asemenea situație? O soție care sună la 112, vine poliția, vine ambulanța, se deschide dosar penal pentru violență domestică”.

”Inclusiv soția a fost șocată de această decizie. Sub impulsul mâniei soția a sunat la 112, după care a regretat”, a răspuns Focșa.

Incoerența poveștii explicate de deputatul ex. AUR a depăși apoi toate cotele. Întrebat dacă fapta a existat, Focșa a spus că evenimentele nu au fost ”așa cum s-au descris”, pentru ca ulterior să explice care a fost momentul în care femeii ”i-au curs primele picături de sânge”. În aceeași propoziție a spus atât că a existat ”contact” între ei, cât și faptul că totuși nu a agresat-o.

A avut o julitură la nas, care a apărut în busculada care a fost acolo. Dar nu pot să știu dacă a fost de la contactul dintre noi, eu nu am ridicat mâna asupra ei. Mă rog, să spunem că acolo au apărut primele picături de sânge”, a declarat Focșa.

Apoi a explicat nonșalant cum punea presiune asupra ei pentru a nu o lăsa să sune la poliție. Doar faptul că femeii a început să îi curgă sânge din nas l-ar fi oprit pe deputat din comportamentul agresiv. Fără să realizeze, el a confirmat și faptul că fetița a fost martoră a întregii scene de agresiune:

”Eu voiam să intru în dormitor, ea se opunea, pentru că voia să sune de pe telefonul fix. Atunci când am văzut că a început să îi curgă sânge… eu am renunțat la orice opoziție, pentru că a început să țipe fetița”.

Apoi, deputatul Focșa a găsit cauza motivului pentru care oamenii ”îl linșează” după ce și-a agresat soția: mișcarea feministă, prin care se cere, printre altele, dreptul la protecție al victimelor violenței domestice.

Știți dumneavoastră… vedem cum se avansează această teorie feministă și noi bărbații ajungem să nu mai fim crezuți. Dar dacă te superi și pleci de acasă asta nu înseamnă că au existat acte de violență”, a spus el.

Focșa a făcut referire și la anunțul realizat pe Facebook, prin care s-a oferit să îmbunătățească legislația în cazurile de violență domestică. El a spus că se consideră ”victima” întregii situații.

Eu cu soția în casă tot vorbeam despre un asemenea proiect și culmea, în mod ironic, chiar eu cad victimă… Ce să mai spun?”, a continuat deputatul.

Deputatul Dumitru Viorel Focşa, care a fost exclus din AUR, după ce şi-a agresat soţia, a declarat că, nu va demisiona din Parlament, aşa cum i-a cerut conducerea partidului, precizând că ar fi făcut acest lucru dacă ancheta penală ar fi arătat că este vinovat de acuzaţiile care i se aduc, menţionând că Juriul de Onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor a luat o decizie înaintea anchetei organelor de cercetare. El a mai declarat că nu vede bine direcţia în care se îndreaptă AUR, precizând că decizia de excludere a fost “o execuţie în stil Troţki – Stalin”.

Dumitru Viorel Focşa a declarat, duminică, că a avut parte de un linşaj mediatic.

Logica mea era, când am spus că voi demisiona din Parlament să aşteptăm rezultatele anchetei. Juriul trebuia să ia o decizie, dar a luat-o înaintea demarării procedurii de cercetare penală. În acel juriu este o persoană care, din câte se aude, va candida pe listele de Constanţa, la alegerile parlamentare. Nu doresc să îi dau numele. A fost un linşaj mediatic. E regretabil. A fost vina mea că m-am dedicat, şapte din şapte, am muncit pentru partid, nu am avut viaţă de familie şi s-au adunat frustrări în casă”, a afirmat Dumitru Viorel Focşa.

El a fost întrebat dacă ia în calcul să atace în instanţa decizia de excludere din partid.

Nu mă gândesc la asta pentru că dacă s-a dorit mai mult dobândirea unui procent sau două pentru imaginea partidului şi s-a călcat în picioare munca mea înseamnă că meritocraţia despre care se vorbeşte în interior este pură demagogie. Nu îmi doresc dragoste cu forţa. Eu nu văd bine încotro se îndreaptă AUR. Dacă politica în AUR este făcută doar după goana după imagine şi nu se respectă nişte valori, nişte principii din societatea noastră, cum este Justiţia, şi facem justiţie la televizor…”, a precizat fostul deputat AUR.

El crede că excluderea sa din partid a fost o execuţie în stil Troţki – Stalin.

Sunt conştient că am deranjat foarte multe persoane, nu mai zic în exteriorul partidului. Este o execuţie în stil Troţki – Stalin, din câtă istorie cunosc eu. Să nu credeţi că toţi din partid suntem prieteni între noi, este luptă pentru putere ca în orice adunătură de oameni. Sperăm să nu ne îndepărtăm de Dumnezeu prea mult. Îmi pare rău pentru incident”, a mai afirmat Dumitru Viorel Focşa.

”Biroul Naţional de Conducere al AUR a decis sâmbătă să îl excludă pe Dumitru Viorel Focşa din partid, după ce acesta şi-a agresat fizic soţia în timpul unui scandal casnic. Ancheta internă întreprinsă de Juriul de Onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor a stabilit că acuzaţiile apărute în spaţiul public în urma scandalului declanşat la domiciliul familiei Focşa se confirmă”, a anunţat formaţiunea.

Conform AUR, gestul comis de deputatul Dumitru Viorel Focşa este incompatibil cu calitatea de membru de partid şi cu demnitatea de parlamentar.

Alianţa pentru Unirea Românilor, îi cere public deputatului Focşa să îşi respecte angajamentul asumat şi să îşi depună mandatul de parlamentar, ca urmare a sancţiunii primite pe linie de partid.

Ulterior, Focşa a scris pe Facebook că tensiunile din căsnicie au venit pe fondul dedicării sale totale în cariera politică. El se declară dispus să iniţieze o dezbatere despre violenţa în familiile româneşti, ”conştientizând greşeala făcută”. Focşa critică planul european de acţiune împotriva violenţei domestice, despre care afirmă că e ”presărat cu idei radicale, din spectrul ideologiei de gen”, ”ceea ce nu arată decât că elitele europene nu doresc cu adevărat eradicarea acestui fenomen”. ”E timpul să lăsăm deoparte demagogia în favoarea unei dezbateri sincere şi generarea de soluţii relevante pentru stoparea violenţei din familiile noastre. Căsnicia mea a fost afectată de violenţă, de aceea lăsaţi-mă să mă dedic acestei cauze din poziţia de parlamentar”, conchide deputatul în mesajul postat pe Facebook.

Încarcă mai mult
Load More In Șocant

Vezi Și

Nicușor Dan, dă vina pe un ”măgar mort”, după ce Ana Oroș a fost ucisă de maidanezi și refuză să își dea demisia așa cum a promis

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a susținut luni 30 ianuarie 2023 o conferință …