Acasă Actualitate Greva poștașilor, pensionarii în pericol să rămână fără bani, directorul general al Poștei Române: „Toți cei care intră în grevă nu își vor primi salariile”

Greva poștașilor, pensionarii în pericol să rămână fără bani, directorul general al Poștei Române: „Toți cei care intră în grevă nu își vor primi salariile”

0
0
112

Greva angajaților de la Poștă, pensionarii în pericol să rămână fără bani, directorul general al Poștei Române: „Toți cei care intră în grevă nu își vor primi salariile”.

Greva angajaților de la Poșta Română se amplifică. Președintele SLPR: „Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară”.

Scrisoarea poştaşilor: „Nicule, Marcele, vă pasă?”.

Revolta poştaşilor ia amploare. Delegaţia trimisă de la Bucureşti la Buzău ca să spargă greva angajaţilor a fost întâmpinată cu ţipete şi vuvuzele de către salariaţii nemulţumiţi.

„Şi-a permis să trimită în diverse judeţe spărgători de grevă. Şi-a permis să intre în forţă în anumite judeţe, sunând prin 112 şi trimiţând acolo poliţie şi jandarmi ca să facă presiune pe grevişti. Nu Valentin Ştefan, personal, şi-a pus argaţii.

S-a pus presiune pe oameni, s-a comunicat în scris ca nu cumva liderii să îşi permită în timpul programului să contacteze salariaţii care sunt membrii de sindicat şi să îi organizeze în vederea desfăşurării în repsect pentru lege a grevei. Ameninţări, şantaj, toate aceste lucruri se vor materializa în plângeri penale”, a spus Dumitru Costin, liderul BNS.

De asemenea, Ionel Oţelea, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), a vorbit, despre problemele pe care le întâmpină poştaşii care protestează în toată ţara.

„Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară”.

Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară, unde noi avem membrii de sindicat. Particpă la ea şi au semnat pentru acţiune circa 8.000 de salariaţi, cei aflaţi în schimb la ora aceasta, pentru că noi lucrăm şi schimb de după-amiază şi de noapte, iar ea se desfăşoară pentru revendicare salarială. Ea este principala solicitare în momentul ăsta care a dus la conflict”, a declarat, Ionel Oţelea, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România.

„Este un strigăt de disperare al angajaţilor Poştei”.

„Din păcate, conducerea companiei a avut o decizie, zic eu, puţin inspirată, neinspirată, trimiţând colegi din TESA, din judeţele unde nu avem noi membri de sindicat, trimiţându-i în judeţele unde se desfăşoară acţiunea, încercând să-i înlocuiască pe salariaţii care se află legal în grevă şi care fac lucrul ăsta împotriva unei prevederi legale în care se stipulează clar că salariaţii aflaţi în grevă nu pot să ie înlocuiţi.

Este un strigăt de disperare al angajaţilor Poştei, care după ani şi ani de muncă în această instituţie se află la salariul minim pe economie”, a mai spus, Ionel Oţelea.

Angajații Poștei Române au declanșat o grevă generală în mai multe județe din România. Milioane de pensionari vor fi afectați.

Directorul general al Poștei, Valentin Ștefan, a anunțat pregătirea unor echipe mobile pentru a asigura continuitatea activității și a făcut o ultimă ofertă de 390 de lei în plus pentru cei cu cele mai mici salarii, reprezentând aproximativ un sfert dintre angajați.

„Un salariat cu normă întreagă câștigă aproximativ 3.000 de lei la Poșta Română. Eforul financiar al companiei duce undeva la 5.000 de lei brut.

Problema salariilor este de 20 de ani și nu se poate rezolva de azi pe mâine. Noi am încercat să rezolvăm situația, iar în ultimii doi ani, salariile au crescut cu 50%.

Nu este de ajuns și vrem să continuăm această creștere, mai mult, am oferit către sindicat o creștere de aproape 400 de lei pentru cei care au salariul minim pe economie.

Ei au respins oferta, dar compania nu are mai mulți bani. Nu ne vin bani de la buget”, a declarat Valentin Ștefan.

Întrebat dacă există diferențe între salariile angajaților

„În Poșta Română nu există bonusuri pentru conducere. Nimeni din conducerea companiei nu-și ia bonusuri.

Sunt câteva județe în care sunt aceste proteste, Bistrița Năsăud, Maramureș, Cluj, Buzău, Ialomița.

Avem și foarte multe județe în care nu există nici măcar un salariat în grevă. Aici mă refer la București, Giurgiu, Dolj, Olt, Vâlcea, Iași, Mehedinți.

Pe baza estimărilor noastre, 10% din angajații companiei vor intra în grevă astăzi, ne vom asigura că activitatea companiei acolo unde se intră în grevă se va efectua normal.

Noi credem că această grevă este ilegală. Dacă instanța va declara greva ilegală, din păcate, toți cei care intră în grevă nu-și vor primi salariile, pentru că zilele de grevă nu se plătesc. Pe lângă faptul că salariile sunt mici, nici măcar acelea nu vor fi plătite”, a mai precizat Valentin Ștefan.

Conducerea Companiei Naţionale ”Poşta Română” a luat la cunoştinţă de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie. Compania subliniază că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. „Asigurăm pe cei peste două milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie”, mai spune compania, transmite News.ro.

Compania Naţională ”Poşta Română” transmite într-un comunicat oficial că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

”Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: ”Compania Naţională Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs”.

Poșta Română spune totuși, că pensionarii își vor primi ”drepturile sociale în termen”.

Compania subliniază că ”escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională ”Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

”Asigurăm pe cei peste două milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale ”Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională ”Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum. La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

”Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, raportează primele presiuni care se fac asupra lucrătorilor poştali, membri de sindicat ai SLPR, care îşi doresc să intre în grevă”, susţin sindicaliştii, prezentând imagini despre care afirmă că au fost filmate în această noapte în HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj al Poştei Române.

Sindicatul susţine că în imagini apar 13 angajaţi ai Poştei Române, trimişi de la Bucureşti, să-i înlocuiască pe cei care au intrat în grevă luni în HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj.
”În urma acestei decizii, lucrătorii poştali din HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj au protestat şi au cerut ca aceştia să părăsească incinta HUB-ului, nefiind angajaţi ai acestei filiale a Poştei Române”, precizează sindicatul.

Sindicatul susţine că şi la Târgovişte au fost trimişi angajaţi de la Bucureşti.

”Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, raportează presiuni şi la Oficiul Poştal Târgovişte, unde a sosit în această dimineaţă, 1 aprilie 2024, de la Bucureşti, o delegaţie de trei persoane, angajate în centralul Companiei Naţionale Poşta Română, pentru a opri greva membrilor SLRP de la Târgovişte”, susţin sindicaliştii.

”18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie!”, este mesajul transmis de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, afiliat Blocului Naţional Sindical.

Sindicatul arată că au trecut 115 zile de când conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a avut prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024.

”De atunci şi până acum au trecut 110 zile degeaba, fără ca managementul companiei să fi avut vreo intenţie de a discuta cu responsabilitate acest document ce reglementează relaţiile de muncă dintre angajator şi angajaţi şi menţine pacea socială într-o companie. Abia în ultimele 4-5 zile, după înregistrarea unui conflict de muncă, după o grevă de avertisment şi notificarea grevei generale, la solicitarea expresă a acţionarului majoritar – statul român prin Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, managementul companiei a început să pună la dispoziţia sindicatului reprezentativ- Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, date şi informaţii pe baza cărora să se poată face calcule referitoare la salariile celor peste 20 de mii de lucrători din Poşta Română”, se arată în comunicatul Sindicatului Lucrărilor Poştali din România.

Sindicaliştii afirmă că este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie.

Potrivit sindicatului, ”revendicările salariale ale angajaţilor reprezentaţi în negociere de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România- sindicatul reprezentativ legal la nivelul Poştei Române, sunt:

– creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor;
– creşterea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română.

”Conducerea Companiei a răspuns la aceste revendicări prin înfiinţarea unui sindicat de casă, condus de fostul director general al companiei şi fost consilier al actualului director general, împreună cu care a semnat un acord prin care li s-au promis poştaşilor creşteri salariale pe care de fapt le impune legea luna iulie 2024. Poştaşii au refuzat să se lase manipulaţi şi sunt determinaţi să facă grevă. Îi rugăm pe beneficiarii serviciilor furnizate de Poşta Română, în principal pensionari şi categorii sociale la fel de sărace ca şi poştaşii, să fie alături de noi şi să ceară împreună cu noi de la managementul companiei şi de la autorităţile competente, rezolvarea cât mai rapidă a cererilor noastre”, arată sindicatul.

”Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România îşi exprima disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei, în prezenţa domnului ministru al digitalizării – Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acţionarul majoritar al Poştei Române, pentru găsirea de soluţii la revendicările formulate”, se arată în comunicat.

Compania Naţională „Poşta Română” a transmis duminică, într-un comunicat, că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

”Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: v Compania Naţională „Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs” anunţă Poşta Română.

Compania subliniază că ”escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

”Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

“Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toţi cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, aşa cum ne-am angajat până acum! Informaţiile cu privire la afectarea populaţiei sunt false şi sunt transmise cu rea-credinţă!”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

”Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile necesare, la nivelul conducerii şi va depune în continuare toate eforturile pentru a depăşi acest conflict colectiv de muncă. Acum ţine doar de reprezentanţii SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajaţii pe care îi reprezintă”, mai transmite compania în comunicat.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Ca să prindă viteză în cursa pentru Primăria Capitalei, ”liberalul” Sebastian Burduja, a venit cu motocicleta să se înscrie la sediul BEM și l-a ”surprins” pe Ciucă

Facebook 23 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ca să prindă viteză în cursa pentru…